Cercetare şi text de dr. Gabriel Badea-Păun şi Oana Marinache

 

            „N'am fost înţeles, sunt sigur, căci aş fi putut face mult, am fost considerat numai ca obiect de lux, de salon - Şi oficialităţile –compuse din mitocani ajunşi – nu vorbeau aceaşi limbă ca mine”. (1)                                                                                                           Edmond in 1914

Viaţa

Născut la 21 octombrie/5 noiembrie 1882 într-o familie din burghezia cosmopolită franco-neerlandezo-italiană, perfect integrată în societatea bucureşteană, care graţie succesivelor căsătorii ale mamei sale, Louise Bruzzessi (1864-1938) cu colonelul Alexandru Algiu (1848-1906) care îl va şi adopta, şi apoi cu Constantin C. Arion (1855-1923), va pătrunde până în închisa lume a protipendadei, Van Saanen-Algi a avut o educaţie îngrijită. După pensionatul Schewitz-Thierrin din Bucureşti şi bacalaureatul la Iaşi, face studii de arhitectură între 1901-1902 la Şcoala Politehnică de la München şi apoi la Şcoala Naţională Superioară de Arte Frumoase (1905-1914) de la Paris, unde este un fidel vizitator al muzeelor, al săliilor de concert şi de teatru, al spectacolelor avangardiste ale Baletelor ruseşti.

Pe aceşti dansatori îi desenează cu pasiune, consacrându-le mai multe expoziţii. Prima expoziţie pariziană a avut loc între 31 martie - 14 aprilie 1914 la Galerie Devambez sub titlul ”Exposition de dessins de M. E. van Saanen-Algi, Danseurs”.  Într-un interviu acordat revistei Ilustraţiunea Română din 3 martie 1937, Van Saanen Algi declara că a organizat această primă expoziţie “îndemnat de Isadora Duncan şi de marele Rodin… Am expus o serie de desenuri de dans inspirate de Isadora Duncan şi baletele ruseşti. Această expoziţie a fost o foarte mare încurajare în cariera mea graţie succesului moral şi material obţinut.” Cu acelaşi prilej îşi expune şi concepţia despre artă « În general, în artă mi-a plăcut mai cu seamă expresiunea vieţii. Fie în portret, fie în corpul în plină acţiune – dinamismul. Naturile moarte oricât ar fi de splendid redate, mă lasă mai rece decât licărirea vietii într’un zâmbet, o privire, sau încordarea muşchilor într-un efort. Am căutat, lucrând după natură şi numai după natură prin mii şi mii de schiţe, să observ şi să sintetizez mişcarea.”(2)

Foto dreapta: Isadora Duncan într-un desen de Edmond Van Saanen-Algi

 În elegantele saloane pariziene pe care le frecventa, o întâlneşte şi pe prima lui soţie, Marie-Louise Rutledge (1884- ?), o impetuoasă scriitoare new-yorkeză, de care va divorţa în 1916. Întors în România în 1915 primeşte comenzi, amenajări pentru reşedinţe la ţară şi în capitală, probabil că primele din partea unor apropiaţi ai cercului familial, extins fără îndoială prin căsătoria în 1924 cu Aurelia Melania Vasiliu-Bolnavu (1898-1973), fiica bogatului Constantin Vasiliu-Bolnavu (1867-1944). O dată creată reputaţia de arhitect-decorator, comenzile se succedă, venind aproape întotdeauna din partea burgheziei înalte pe care o frecventa sau a Statului, pentru legaţiile sale în străinatate şi pentru legaţii străine în Bucureşti, izolându-l într-un cerc monden de clientelă, care în loc să îi servească, i-a redus posibilitatea de a accede la alte concursuri pentru proiecte de însemnătate.

Cariera

În 1915 realizează lucrări de amenajare la conacul familiei Chrissoveloni de la Ghidigeni, judeţul Galaţi; transformări la pavilionul de administraţie (arcade), marea sală de concert şi tenis, pavilionul de vânătoare, casa administratorului, pergole, colonadă, teren tenis. Tot în acel an consemnează menajări la Casa Manole Diamandi din str. Columb nr. 5, din Bucureşti. În 1916 i se solicită serviciile pentru reamenajarea Legaţiei Greceşti la Bucureşti.  

În perioada 1916-1918 este angajat la Direcţiunea Baracamentelor, la Construcţia Barăcilor Sanitare şi Militare, realizeazând lucrările sanitare. În 1919 reamenajează grădina fostă Ambasador pentru Constantin Tănase, construind în strada Academiei un nou teatru de vară ce va fi cunoscut cu numele de Grădina Cărăbuş. Probabil în această perioadă, se ocupă de reamenajarea grădinii Legaţiei Franceze; întreprinde unele lucrări exterioare şi interioare la clădirea din str. Piaţa Amzei. Din 1923 datează Casa Drăgulinescu. În 1924 a fost fondatorul primului birou de arta reclamei, în atelierul din str. Biserica Enei, nr. 11 bis, făcând reclame pentru sucursala Fiat la Bucureşti.  

În decembrie 1922 tatăl său vitreg, C.C.Arion îl recomandă arh. Grigore Cerkez la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, fiind şi diriginte al lucrărilor în perioada 1923-1925. În 1924 Asociaţia Anticarilor, sprijinită de Nicolae Iorga, îi comandă Casa Anticarilor în Piaţa omonimă. În 1925 face parte din comisia de recepţie a Mausoleului de la Mărăşeşti şi proiectează vila generalului T. Antic din Belgrad. 

Din 1926 datează proiectul de amenajarea a foierului Căminului studentelor – Oficiul Naţional de Educaţie Fizică şi al unei vile neidentificate pentru Maria V. Thohaet-Antilals. Între 1926-1927 colaborează cu Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa pentru amenajări interioare ale palatului. Pentru o scurtă perioadă în 1927 este angajat arhitect-şef cl.I., provizoriu, la Direcţia Tehnică din Ministerul Instrucţiunii.  

Între 1927-1929 realizează partea arhitectonică a monumentului funerar a familiei Lenş/de Linche de la Cimitirul Bellu, după proiectul arh. Albert Galeron. În 1928 realizează un proiect de transformare al vilei prof. Istrate Micescu, fostă reşedinţă Arion, din Intrarea Zalomit nr. 8-10 şi proiecrează pentru acesta şi Conacul de la moşia Ciumeşti, jud. Argeş.

Verifică în 1929 amenajările interioare (tâmplăria) Casei Lucaciu, din str. Romană (actuala M. Eminescu) colţ cu str. Polonă, proprietatea Academiei Române.  Sprijină organizarea în 1930 a Expoziţiei de arhitectură, de industrie artistică şi de industrii aplicate la arhitectură Cehoslovacă, ce a avut loc la Pavilionul Artelor de la Şosea. În 1930 primeşte şi menţiune onorabilă la concursul de schiţe pentru Fundaţiunea Dalles, organizat de Academia Română. Între 1931-1933 realizează Palatul Telefoanelor, împreună cu arh. L. Weeks şi antreprenorul W. Troy.

Între 1935-1936 evaluează imobile ce urmau a fi cumpărate de către Legaţia României la Viena, Praga şi Roma. În 1935 Alice Demetriade construia o vilă după planurile sale, nelocalizată şi Al. Gorski de la Căminul Vânătorilor de munte îi solicită proiectul unei vile la Predeal.

Dintre nenumăratele proiecte nerealizate enumerăm: în 1922 un stadion pentru Oficiul Naţional de Educaţie Fizică; în 1926 Palatul Ligii Naţiunilor de la Geneva; între 1927-1928 Azilul Copiilor Abandonaţi la Şoseaua Kiseleff; în 1928 faţadele şi schiţă de ansamblu pentru Primăria Sectorului de Verde; 1928 un nou Palat al Justiţiei în str. G. Cantacuzino nr. 11-13; 1929 amenajarea Legaţiei Egiptului în vila E. Arion din Blvd. Lascăr Catargiu; 1930 pavilioane regale la Ecrene, Bulgaria; 1933 o catedrală ortodoxă în Bucureşti; 1934 clădirile epitropiei Aşezămintelor Sf. Spiridon de la Slănic-Moldova; 1934 amenajarea Legaţiei Yugoslaviei; 1935 primeşte solicitarea proiectării unui Mausoleu de 110 m.p.la Bellu, din partea Sindicatului Artiştilor Dramatici şi Lirici; 1936 Proiectul Pavilionului României pentru Expoziţia de la Paris. La acestea se mai adaugă şi unele proiecte neidentificate: Blockhouse cu apartamente de vânzare, str. Luchian nr. 16; Apartamente de vânzare în Calea Victoriei 220 colţ cu str. Grigore Alexandrescu; Casa Zamfirescu; Casa Casa ing. Constantin Văideanu din str. Basarab nr. 65.

 

  1. B.N.R. fond Saint Georges, XVII/2
  2. T., “De vorbă cu E. Van Saanen-Algi” în Ilustratiunea Română, nr. 10, an IX, 3 martie 1937

 

Autorii au în pregătire monografia Edmond Van Saanen-Algi, între baletele ruseşti şi Palatul Telefoanelor.