Conducerea Metrorex, demisă după ce metroul nu a circulat două ore pe liniile Izvor - Grozăveşti şi Izvor -Politehnica din cauza unui scurtcircuit la Eroilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general şi directorul de exploatare al Metrorex au fost demişi vineri dimineaţă de ministrul Transporturilor după ce circulaţia metroului a fost oprită, pentru două ore, pe tronsoanele Izvor - Politehnică  şi Izvor - Grozăveşti. Un jgheab de scurgere a apei a căzut din plafon peste un tren şi a produs un scurtcircuit. Trenul cu călători a rămas oprit în tunel, la aproximativ 200 de metri de peronul staţiei Eroilor.

UPDATE 19.10 Ion Constantinescu a fost numit de către Consiliul de Administraţie al Metrorex în funcţia de director interimar pe o perioadă de patru luni cu posibilitatea de prelungire, potrivit informaţiilor obţinute de Mediafax. Consiliul de Administraţie al Metrorex a aprobat, în şedinţa din 3 noiembrie 2017, depunerea mandatului lui Marin Aldea şi revenirea acestuia pe funcţia de Director Strategie Planificare Resurse în cadrul Metrorex.

De asemenea, Consiliul de Administratie al Metrorex a mai decis, cu unanimitate de voturi, ca Ion Constantinescu să fie numit director interimar pe o perioadă de 4 luni cu posibilitatea de prelungire, potrivit informaţiilor obţinute de agenţia de presă Mediafax. Acesta ocupă acum funcţia de director Strategie Planificare Resurse.

UPDATE 16.30 Directorul general al Metrorex nu poate fi demis de ministrul Transporturilor. Asta spune statutul companiei, actualizat cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a companiilor publice, informează news.ro.
Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat vineri dimineaţă că i-a demis pe directorul general al Metrorex, Marin Aldea, şi pe directorul de exploatare, Liviu Dinu, după ce un jgheab de scurgere a infiltraţiilor a căzut din plafon pe o şină şi a produs un scurtcircuit, iar un tren plin cu călători a rămas blocat în tunel, circulaţia metrolului fiind blocată mai bine de două ore.

”Consiliul de Administraţie şi directorul general răspund de activitatea de administrare şi conducere a Metrorex, iar Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate publică tutelară, şi Ministerul Finanţelor Publice nu pot interveni în activitatea de administrare şi conducere a Metrorex”, se arată în statutul companiei actualizat cu prevederile OUG 109/2011.

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat că în această dimineaţă că i-a demis pe directorul general al Metrorex, Marin Aldea, şi pe directorul de exploatare, Liviu Dinu, şi că începe o anchetă la companie, coordonată de un secretar de stat, care va verifica dacă lucrările sunt prevăzute în planuri şi dacă se fac în realitate.

UPDATE 09.40 Directorul de exploatare al Metrorex, Liviu Daniel Dinu, a declarat vineri pentru News.ro că nu l-a anunţat nimeni că este demis, şi că tot ce ştie a aflat din presă.

”Nu ştiu nimic, nu am fost anunţat. Tot ce ştiu este ceea ce a apărut în presă, ca şi dumnevoastră. Aşteptăm să fim contactaţi de domnul ministru”,  a declarat vineri pentru News.ro directorul de exploatare al Metrorex, Liviu Daniel Dinu.

La rândul său, directorul general Marin Aldea a subliniat că nu a fost informat oficial despre destituirea sa.

"Nu vreau să intru într-o polemică cu domnul ministru. Dumnealui fixează nişte termene, unele sunt foarte strânse, noi încercăm. Multe probleme au fost rezolvate. Până acum nu am fost informat că am fost demis”, a spus acesta, prezent vineri la o staţia de metrou Eroilor.

UPDATE 8.40 Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat, vineri dimineaţă, că la Metrorex există foarte multe lucruri în neregulă, precum indisciplina şi rutina, el precizând că a fost formată o comisie de anchetă care verifică dacă lucrările de întreţinere, pentru care există bani, sunt făcute în realitate, iar dacă va fi cazul vor fi sesizate şi organele de urmărire penală. El a mai spus că o primă măsură luată este demiterea directorului general Marin Aldea şi a directorului de exploatare Liviu Dinu, transmite News.ro.

Ministrul Transporturilor a mai arătat că în această dimineaţă începe o anchetă la Metrorex, coordonată de un secretar de stat, care va verifica dacă lucrările sunt prevăzute în planuri şi dacă se fac în realitate.

"Pe tot lanţul de vinovăţii se vor lua cele mai severe măsuri. Vom verifica dacă aceste lucrări sunt prevăzute în planuri şi dacă se fac cu adevărat. Au fost demişi directorul general al Metrorex, Marin Aldea, şi directorul de exploatare, Liviu Dinu, iar în funcţie de rezultatele anchetei vom lua şi alte măsuri. Dacă va fi cazul, vom sesiza şi organele de urmărire penală", a adăugat ministrul Transporturilor.

UPDATE 07.50 Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată.

Digi24 a publicat o fotografie trimisă de un telespectator în care se vede jgheabul metalic care a căzut din plafon peste trenul de metrou.

image

UPDATE 07:41 Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat vineri dimineaţă, la Antena 3, că i-a demis pe directorul general, Marin Aldea, şi pe directorul de exploatare al Metrorex, Liviu Daniel Dinu, din cauza „lipsei de disciplină care de foarte mulţi ani persistă la Metrorex“. Stroe a criticat conducerea metroului, pe care a acuzat-o de „lipsă de disciplină“ şi proastă gestionare, subliniind că Metrorex a beneficiat de bani pentru lucrările de întreţinere.

Ministrul Transporturilor a mai precizat că nu i-a informat pe cei doi directori că au fost demişi, urmând ca decizia să le fie comunicată în cadrul unei şedinţe care va avea loc la sediul Ministerului Transporturilor începând cu ora 8.00.

***

Metrorex anunţă că la ora 5.24, pe tronsonul Eroilor-Politehnică, pe firul 1, un jgheab de scurgere a infiltraţiilor a căzut din plafon pe o şină responsabilă cu transmiterea tensiunii şi a produs un scurtcircuit, informează News.ro

Din acest motiv, a fost scoasă tensiunea de pe şină, trenul care tranzita zona a fost oprit, călătorii din tren fiind evacuaţi în siguranţă de către echipele Metrorex prin staţia Eroilor, spune Metrorex, precizând că directorul companiei se află la faţă locului pentru coordonare şi remedierea rapidă a situaţiei.

"La acest moment, echipele Metrorex lucrează pentru ca transportul în comun să fie reluat rapid", mai menţionează compania.

Ca urmare a scoaterii tensiunii din şină, pe tronsonul Izvor-Politehnică- Grozesti, nu se circulă. Problema afectează, astfel, două magistrale ale metroului, M1 şi M3.

Potrivit Antena 3, directorul general şi directorul adjunct al Metrorex au fost demişi de ministrul Transporturilor.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, ISU a fost anunţat prin dispecerat de către Metrorex referitor la existenţa unei garnituri de metrou care a oprit din motive tehnice la aproximativ 200 de metri de peron la staţia Eroilor, sensul dinspre Politehnică.

Au fost alertate subunităţile de pompieri Grozăveşti şi Detaşamentul Special de Salvatori, la ambele capete ale celor două staţii, iar echipele de intervenţie de la Eroilor au găsit trenul în zona peronului şi au fost informate că toţi călătorii au fost evacuaţi.

"ISU a efectuat o recunoaştere în staţie şi în tunel, nu sunt probleme în ceea ce priveşte siguranţa călătorilor. De asemenea, a fost oprită circulaţia şi pe celălalt sens de deplasare. În acest moment, în staţia Eroilor nu sunt călători", spune ISU. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite