Toast pentru ziarul sărbătorit

Ziarul „Adevărul” a avut în istoria lui o lungă perioadă fastă, de la înfiinţare, în 1888, când încă trăia Eminescu şi până în 1945, când Uniunea Sovietică, în complicitate cu oameni de nimic de la noi, au instaurat cu forţa comunismul în România.

Cotidianul s-a prostituat politic, împotriva vocaţiei sale, până în 1951, când a fost desfiinţat. Funcţia de ziar de mare autoritate şi vizibilitate a deţinut-o în timpul regimului comunist sumbrul ziar „Scânteia”, care putea trimite, prin articolele din cuprinsul lui, oameni nevinovaţi la închisoare sau la moarte.

După 1989 redacţia acestui ziar a încercat să-şi spele în grabă reputaţia, găsind publicaţiei un nou nume, întâi unul neinspirat, „Scânteia poporului”, şi apoi unul care a indus în eroare multă lume, prin strălucirea sa de trâmbiţă de aur: „Adevărul”. Cititorii atenţi şi competenţi ai acestei variante vopsite a ziarului „Scânteia” şi-au dat repede seama că „noul” cotidian face în mod sistematic (deşi cu o anumită discreţie) jocul lui Ion Iliescu şi al altor activişti ai PCR reinstalaţi la conducerea ţării. „Adevărul” mi-a provocat o mare repulsie în anii în care a fost condus de Cristian Tudor Popescu,  prin folosirea talentului publicistic ca mijloc de manipulare a publicului. Pentru mine talentul are ceva sfânt şi utilizarea lui ca instrument de propagandă mă face să mă gândesc la căderea unui inel cu diamant într-o latrină. Controlarea ziarului de către supravieţuitorii unui regim aparent defunct a fost divulgată involuntar de Cristian Tudor Popescu însuşi, în cursul disputei lui cu Viorel Hrebenciuc.

Am îndrăgit noua serie a ziarului „Adevărul”  abia în anii (2008−2012) când la conducerea lui s-a aflat Grigore Cartianu, autorul unei investigaţii publicistice de mare anvergură privind revoluţia din 1989. Grigore Cartianu nu are aerul cuiva care deţine adevărul absolut, ci al cuiva însetat de adevăr. Permanenta încercare de a ajunge la adevăr, pe orice cale, este şi în prezent principala caracteristică a ziarului (chiar dacă entuziasmul şi curajul eroic iniţiale par să fie înlocuite treptat de o anumită precauţie). În plus ziarul şi-a multiplicat spectaculos, prin înfiinţarea şi cooptarea a nenumărate bloguri, contactul cu societatea românească, aşa cum un arbore se foloseşte de mii de frunze pentru a-şi mări suprafaţa de absorbţie a oxigenului.

Fie ca „Adevărul” să rămână mereu titlul adecvat pentru această publicaţie!