1990 - 1991, cei mai negri ani ai „Adevărului“

Ziarişti care s-au făcut preş în faţa conducerii FSN-iste, complicitate prin instigare la agresiunile Mineriadei din iunie 1990 şi articole memorabile prin abjectul lor. Aşa au fost primii ani de după Revoluţie ai „Adevărului”

În 1990 nu exista presă informativă. Existau ziare aservite Frontului Salvării Naţionale şi existau câteva publicaţii care îşi găseau raţiunea de a fi prin împotrivirea totală faţă de orice avea legătură cu FSN-ul. Aşa se face că 1990 a fost anul unor odioase manipulări de presă. Ziarul „Adevărul“ a fost vârful de lance al acestora. A instigat la exterminarea fizică a unor indezirabili, s-a făcut complice la violenţele comise de mineri în iunie 1990, a cântat ode pentru „domnul Iliescu al nostru“ şi, într-o batjocură indimenticabilă, a găsit un nou apelativ pentre Regele Mihai: Matale, în loc de Alteţa voastră.

„UN MEŞTEŞUG DE PROPAGANDĂ PRIMITIVĂ”

„Adevărul“ a minţit în toate momentele importante din anul 1990, a minţit referitor la fenomenul Piaţa Universităţii, a minţit în legătură cu „13-15 iunie“. „Adevărul“ a publicat instigări la lichidarea fizică a membrilor Opoziţiei şi a „golanilor“. Sosiţi în Capitală în 14 iunie 1990, minerii au snopit în bătaie orice trecător care li se părea suspect şi care corespundea instigărilor făcute la acea vreme de presa fidelă regimului Iliescu, în frunte cu „Adevărul“. Post-factum, “Adevărul” a făcut un titlu de glorie din faptul că nişte cetăţeni nevinovaţi au fost bătuţi în plină stradă.

E cazul articolului „Îndemn venit din cavernă“, în care se prezintă povestea profesoarei de engleză Maria Popinceanu. Aceasta a fost bătută de mineri pentru că a cerut de la o tarabă ziarul „Dreptatea“, publicaţia de casă a Partidului Naţional Ţărănesc. „Adevărul“ a prezentat-o drept o drogată care agresa alte femei şi striga „Aşa vă trebuie dacă nu l-aţi votat pe Raţiu!”.

Lelia Munteanu a fost cea care a semnat, alături de Mircea Bunea, articolul “Îndemn venit din cavernă”. După două decenii, Lelia Munteanu a avut puterea să recunoască: “Relatările de atunci? Un meşteşug de propagandă primitivă. Unii le făceau, probabil, la ordin, alţii din prostie. Mă număr printre cei din urmă, dar prostia şi confuzia nu sunt niciodată circumstanţe atenuante. Acum e târziu. E ca în cântecul cu vrabia: «Ce-ai omorât, omorât rămâne»“.

Dumitru Tinu era în 1990 ziarist la departamentul de politică externă al ziarului „Adevărul“. Asta l-a scutit de a relata despre frământările interne. În ultimul interviu pe care l-a acordat înainte de a muri (Tinu a decedat într-un accident de automobil la 1 ianuarie 2003) el a spus: „Regret că am fost atunci (n.r. – în iunie 1990) la «Adevărul». Nu că aş fi avut vreo contribuţie, eu personal, dar asta nu mă scuteşte. Eram în conducerea ziarului. Totuşi, principala răspundere o are directorul de atunci, Darie Novăceanu, care nu întreba pe nimeni şi care a subordonat întru totul ziarul puterii. Făcea ce voia şi ce primea dispoziţie”.

Nu toţi ziariştii care au semnat în „Adevărul“ din 1990 lasă capul în jos când privesc spre trecut. Corina Drăgotescu, fostă ziaristă la „Adevărul”, azi ataşat de presă la consulatul României din Los Angeles, a rămas celebră cu sintagma „Domnul Iliescu al nostru”, pe care a folosit-o într-un editorial din 1990. „E treaba voastră dacă vreţi să trăiţi în trecut. Eu vreau să trăiesc în viitor“, a fost singurul comentariu al fostei ziariste.

JEANA VS. ANA

La 30 august 1990, Jeana Morărescu, colaboratoare a ziarului „Adevărul” şi funcţionară în Ministerul Culturii, aşternea pe prima pagină un articol în care vorbea despre lichidarea Anei Blandiana, membră a Grupului pentru Dialog Social, şi, deci, opozantă a hegemoniei FSN.

„Iată de ce au vrut să te omoare minerii: vor să curăţe societatea românească de asemenea gunoaie.“ Aşa era prezentată poeta Ana Blandiana.

Cristian Tudor Popescu era, pe atunci, ziarist la „Adevărul“ şi îşi aminteşte în detaliu momentul. „Nu era o polemică în articol. Scria clar: «Partea putredă a mărului care trebuie să fie lichidată». Parcă eram în 1950, când scria fostul ocupant al biroului unde am stat eu 15 ani, adică Silviu Brucan, care azi scria un articol despre cineva în «Scînteia», iar mâine respectivul era deja umflat şi transportat la Canal”.

„Adevărul“ s-a lepădat de „Adevărul“

În 2010, la 20 de ani de la campaniile otrăvite din 1990, ziarul „Adevărul” s-a lepădat simbolic de păcatele trecutului, printr-o serie de articole obiective şi detaşate despre perioada ianuarie-iunie 1990. Articolul intitulat „Exorcizarea Adevărului” a fost debutul unei campanii unice în publicistica postdecembristă românească. A apărut la 20 mai 2010, adică exact la 20 de ani de la primele alegeri libere de după Revoluţie.

Atunci, la 20 mai 1990, „Adevărul“, instrument de propagandă al Frontului Salvării Naţionale, tipărea o primă pagină albă, pe care scria atât: „Avem nevoie de linişte, oameni buni!“. Era chiar sloganul electoral al Frontului („Avem nevoie de linişte“, la care se adăugase, mişeleşte, un apel către „oamenii buni“), încununarea unei abjecte campanii de dezinformare.

„O pagină albă, precum pagina albă a zăpezilor care au căzut în decembrie peste ţară, îndată după triumful Revoluţiei”, argumenta directorul ziarului din 1990, Darie Novăceanu.

Ideea acelei prime pagini albe, cu sloganul electoral al FSN, a fost a lui Darie Novăceanu. A venit cu ţigara în gură şi a zis: «Ia faceţi voi o pagină albă pe care să scrieţi: «Avem nevoie de linişte, oameni buni!»“, Cristian Tudor Popescu fost ziarist la “Adevărul”

„NU AM MAI PUTUT ALTFEL”

Frontul şi Iliescu au câştigat zdrobitor alegerile din mai 1990 şi a fost linişte. „Şi a fost linişte” era şi titlul editorialului scris de Darie Novăceanu în „Adevărul” din prima zi de după alegeri.

„Poate că îi va fi nedumerit pe unii dintre cititorii ziarului nostru faptul că duminică, 20 mai, în afara celor şase cuvinte «Avem nevoie de linişte, oameni buni!» am lăsat prima pagină albă. E un gest fără precedent, recunosc, dar el trebuia să se producă, şi în situaţia dată nu mai putea fi amânat: cuvintele s-au născut din dragostea oamenilor. (...) Am lăsat pagina albă pentru că nu am mai putut altfel”.

„Astăzi înţeleg că prea multă linişte strică şi că, atunci, de orice altceva ar fi fost nevoie”, mărturisea, în 2010, Lelia Munteanu, fostă ziaristă la „Adevărul” .

Un lucru e cert: campania de distorsionare a adevărului dusă de „Adevărul” a funcţionat. La două luni după evenimentele din 13-15 iunie, IRSOP a realizat un sondaj pe tema percepţiei publice despre Mineriadă. A rezultat că 84% dintre români dezaprobau ocuparea Pieţei Universităţii de către golani, 76% aprobau evacuarea acestora şi 55% aprobau venirea minerilor. Acelaşi sondaj scotea la iveală principalele îngrijorări ale românilor: asigurarea liniştii publice, alimentaţia şi asigurarea locurilor de muncă.

Pagina aceea albă din «Adevărul» e şi acum, dacă-mi îngăduiţi, un mare orgoliu pentru mine şi profesia unui ziarist independent. Am lăsat-o albă pentru ca cititorii noştri să-şi scrie ei singuri pe suprafaţa ei, nerostite, gândurile şi sentimentele lor, Darie Novăceanu fost director al ziarului “Adevărul”

Cu „Adevărul“ nu te joci!

În 1991, Frontul Salvării Naţionale conducea fără niciun fel de opoziţie un popor dezorientat şi flămând. În acest context, exista un singur nume la auzul căruia mai-marii vremii intrau în panică: Regele Mihai. Regele alungat de comunişti în decembrie ‘47, alungat şi de neocomunişti în decembrie ‘90. Teama că Regele s-ar putea întoarce în România pentru a transforma republica în monarhie a dat naştere unui articol care a trecut testul uitării: „Fir-ai al naibii, Majestate!“, scris de Sergiu Andon.

Articolul “Fir-ai al naibii, Majestate!“ nu l-a împiedicat pe Sergiu Andon să fie ales deputat între 2004 şi 2012.

„TOCMAI ACUM SĂ VREI SĂ VII MATALE?”

Sergiu Andon a fost ziarist la „Scînteia“, din 1972, şi imediat după Revoluţie, editorialist la „Adevărul“, devenind mai apoi redactor-şef adjunct. El a scris articolul „Fir-ai al naibii, Majestate!“ la 28 septembrie 1991. Andon i se adresea printr-o scrisoare deschisă Regelui Mihai, despre care aflase că va face o vizită „ascunsă“, „puchinoasă“, în ţară.

„În după-amiaza în care l-am scris – rapid de tot, de fapt, l-am dictat direct la maşină – m-am aflat într-o intersecţie a istoriei. Poate am fost manipulat, dar nu pot fi sigur nici acum. Un prieten m-a sunat şi m-a anunţat, ca mare destăinuire, de perspectiva descinderii Regelui la Alba-Iulia şi de proclamarea Transilvaniei ca voievodat independent. Or, în asemenea împrejurare, dau fără să mă mai uit. Şi asta am făcut, am dat pe loc”, a rememorat Andon.

Şi iată cât de tare a dat el în “căpăţâna încoronată” a României: “Fir-ai al naibii, Majestate, că rău mă mai speriaşi! Păi ce cauţi Matale, ca şi anul trecut, tot pe furiş, aproape de graniţa României, taman acum când se afumă Capitala cu petarde şi lacrimogene? (...) Tocmai acum să vrei să vii matale, coşcogeamite căpăţâna încoronată p-aci printre anarhişti şi zăpăciţi de cap, de foame şi de privatizare, să ce? Să faci ordine? (...) Să ştii, Sire, că în România presa chiar a devenit a patra putere în stat şi le află imediat pe toate, iar cu «Adevărul» nu te joci.“ Andon încheie textul cu „salutări vânătoreşti“ şi semnează „Pescarul Sergiu Andon“.

Mi-am început viaţa ca monarhist şi mi-e o teamă teribilă că o să mă întorc la monarhism. Sergiu Andon fost ziarist la Adevărul

Contabilii au arătat că „Adevărul“ a pierdut 40.000 de cititori după acel articol. O nimica toată, spune Andon. “Ce mai însemnau 40.000 de exemplare la un tiraj de 1.600.000? Ceea ce contează este că textul acesta a oprit venirea Regelui (n.r. – Regele Mihai s-a întors în România abia în 1997) şi a schimbat cursul istoriei. Am schimbat cursul istoriei”. Sergiu Andon are un singur regret: „Îmi pare rău că persoana în ale cărei păreri despre stil am cea mai multă încredere, o persoană foarte apropiată din familie, surprinde că stilul a fost puţin prea dur – puţin, nu mult”.

Multă vreme, „Fir-ai al naibii, Majestate!“ a atârnat ca o piatră de moară: erai de la „Adevărul“ – erai de la... „al naibii, Majestate!”. Cristian Tudor Popescu: “Victor Rebengiuc, om cu care sunt prieten de ani de zile, m-a luat într-o zi cu aia cu «Fir-ai al naibii, Majestate». Eram la UNITER: «Ce faci, Majestate?». «Ce să fac...». «Aha, Majestate!». «Domnule, n-am scris eu, dom’le!». Dar era percepţia care era. Asta e”.

La un deceniu de la apariţia acelui articol mai mult decât ofensator, Casa Regală a României şi ziarul „Adevărul” au făcut pace. Dumitru Tinu, directorul Adevărului, era invitat la cină de Regele Mihai. Tinu a povestit într-un interviu de la TVR cum s-a despărţit de Rege. “Am plecat de acolo foarte trist. Am simţit că Regele trăieşte un moment de închidere a unui ciclu. Mi s-a părut că vorbea ca într-un testament. ‹‹Am revenit şi sunt singur. Niciunul dintre cei care erau când am plecat nu mai este››”.

Dacă Dumnezeu mi-ar spune la finalul vieţii „Hei, băiete, te mai trimit cinci ani înapoi. Alege-ţi o perioadă pe care vrei să o mai trăieşti o dată!”, ei bine, atunci aş alege fără şovăire anii 1990-1995, adică anii în care am fost ziarist la „Adevărul”. Sergiu Andon fost ziarist la Adevărul