Galeria ce a deschis băieşilor drumul spre aurul din adâncurile Roşiei Montane: „Sf. Cruce din Orlea“

Galerie minieră la Roşia Montană

Săparea galeriei „Sf. Cruce din Orlea“, în 1783, este considerată în literatura de specialitate o lucrare magistrală ce a deschis accesul la mineralizaţiile aurifere din masivele Roşiei Montane. A fost drumul subteran în jurul căruia a apărut „Mina statului“ din anticul Alburnus Maior, care a funcţionat sub denumiri diferite până în 2006.

Mineritul la Roşia Montană, în munţii Apuseni, a fost practicat până în secolul al XVII-lea, doar de asociaţii particulare. Cum nevoia de aur a statului era tot mai mare, s-au dat o serie de legi şi s-au întocmit o serie de proiecte care au contribuit la creşterea capacităţii de scoatere a aurului din adâncuri.

Dacă ne referim la zăcământul de la Roşia Montană, vorbim de planuri de deschidere în adâncimea masivelor muntoase de aici. „Startul“ a fost dat în 1783, când a început săparea galeriei „Sfânta Cruce din Orlea“, cunoscută şi sub numele de „galeria auriferă“. Potrivit fostului geolog şef de la Intreprinderea minieră de stat de la Roşia Montană, Aurel Sîntimbrean, săparea galeriei „Sf.Cruce din Orlea“ a fost o lucrare magistrală. Cu alte cuvinte, a deschis drumul spre adâncurile masivelor Carpeni, Orlea, Ţarina, Foieş, Cetate şi Cârnic.

1846, anul înfiinţării Intreprinderii miniere de stat

Tot din această perioadă putem vorbi şi de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru băieşi, termen sub care erau cunoscuţii muncitorii din minele de la Roşia Montană şi din localităţile învecinate. Ne referim, în special, la aerisirea locurilor în care lucrau, dar şi la scoaterea apelor din mine.

Autorităţile austriece care controlau Transilvania la acea vreme decid în 1789, ca săparea galeriilor să intre în atribuţiile statului, iar exploatarea zăcământului să fie dată asociaţiilor miniere particulare. Motivul: particularii erau preocupaţi mai mult de aur şi mai puţin de securizarea zăcâmântului.

Printr-un ordin venit de la Viena, în 1845 se spune ca toate exploatările din galeria „Sfânta Cruce din Orlea“ să intre în proprietatea statului. Mesajul este transpus în practică un an mai târziu, când la 17 iulie 1846 are loc şedinţa de înfiinţare a „Intreprinderii miniere de stat“. De la această dată putem vorbi de mineritul particular de stat la Roşia Montană, susţine geologul Aurel Sîntimbrean. Mina statului se organizează în jurul acestei galerii, până la adâncimea de -60 metri, iar la suprafaţă până la +33 metri. Era orizontul care o separa de minele particulare care se întindeau spre suprafaţă pe o înălţime de 300 de metri.

2006, anul în care s-a pus cruce mineritului de stat la Roşia Montană

Exploatarea din Orlea o găsim sub aceeaşi denumire până în 1933, când se reorganizează sub numele de „Minele Statului din Roşia Montană“. De minerit particular şi de stat putem vorbi aici până la naţionalizarea din 1948, când autorităţile comuniste au decis ca extragerea minereului de aici să fie doar apanajul statului. Tot atunci s-a înfiinţat şi „Intreprinderea Minieră Roşia Montană“.

Exploatarea bogăţiilor subsolului Roşiei Montane s-a făcut din anii 1970, la suprafaţă, în carieră deschisă (mină) în masivul Cetate. A fost închisă în 2006. Motivul oficial: nu mai era rentabilă!

Roşia Montană este locul din România unde s-a făcut pionierat în minerit. Cea mai veche menţine despre anticul Alburnus Maior este datată 6 februarie 131. Atunci, un jurist cu nume italic, Valerius Firmus,  a „zgârâiat“ pe ceara moale a unei tăbliţe cerate un contract de închiriere a forţei de muncă într-o mină de aur din Roşia Montană.Vârsta la care a ajuns localitatea este una mai mult decât respectabilă: 1882 de ani. (Articol scris de NICU NEAG)