Tratamentul bolnavilor de tuberculoză va fi monitorizat prin telefonul mobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 3.000 de pacienţi cu tuberculoză, care urmează tratament în condiţii de ambulator, vor primi telefoane mobile şi/sau cartele pentru telefonul mobil. Ulterior, prin intermediul telefonului, aceştia vor fi ajutaţi să respecte cu regularitate schemele de tratament. Acţiunea face parte din programul „Supraveghere tratament antiTB”, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate, bolnavii de TB vor primi la ore exacte mesaje pe telefonul mobil privind administrarea medicamentelor. Zilnic sau de trei ori pe săptămână pacienţii vor fi consultaţi la telefon de către personalul medical, în dependenţă de regimul de tratament pe care îl urmează. Pentru implementarea proiectului au fost instruiţi în jur de 60 de medici şi asistente medicale de pe întreg teritoriul ţării.

În program vor fi incluşi bolnavi cu TB care administrează tratamentul antituberculos în condiţii de ambulatoriu şi pacienţi cu TB înregistraţi în sistemul informaţional SIME TB, care vor accepta să beneficieze de serviciile programului Sănătate.

Programul „Supraveghere tratament antiTB” este implementat de  către Ministerul Sănătăţii, IMSP Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Centrul Naţional de Management în Sănătate, Institutul de Sănătate şi Asistenţă Medico-Socială, Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate şi operatorul de telefonie mobilă, compania Moldcell.


 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite