Cum se integrează etnicii minoritari în Republica Moldova: unii învaţă româna de nevoie, alţii - „de ruşine“

Sute de bugetari merg anual la cursuri de studiere a limbii oficiale. „Trăim în Republica Moldova, unde se vorbeşte româna“, argumentează ei. Experţii spun însă, cu regret, că doar excepţiile ajung la astfel de lecţii.

Profesoara de limbă română Ala Zavadschi de la Asociaţia Naţională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) îşi întâmpină zâmbind elevii trecuţi de prima tinereţe. Îmbrăcaţi în halate albe, câţiva specialişti de la Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc“ din Chişinău se fac comod pe scaune. Unii îşi aranjează cărţile pe masă, alţii răspund la telefon sau schimbă câteva vorbe în limba rusă cu colegii de bancă.

Dintr-odată, vocea puternică a dascălului acoperă orice zgomot. „Să începem cu un exerciţiu. Avem două verbe: a şti şi a spune. Luăm patru categorii de oameni: prost, deştept, politician şi diplomat. Trebuie să caracterizaţi aceste persoane, dar să folosiţi doar cele două verbe“, spune Ala Zavadschi, explicând exerciţiul de încălzire. „Prostul puţin ştie, spune multe“, răspunde unul dintre cursanţi. „Deşteptul spun numai ceea ce ştie“. „Spune“, îl corectează profesoara. „Politicianul spune multe şi ştie nimic“, „spune mai mult decât ştie“, continuă un alt cursant.

„FAC PROGRESE, DAR ÎNCET“

Urmează exerciţii de comunicare, de citire şi de gramatică, dar şi zeci de întrebări. „Recetă sau reţetă? Care este diferenţa dintre odată şi o dată sau de loc şi deloc? Ce înseamnă cotidian, dar intuiţie?“. La toate întrebările le răspunde profesoara, care, prin intermediul unui program de instruire lingvistică pentru minorităţile naţionale, predă gratuit limba română funcţionarilor alolingvi.

„Această grupă este la nivelul B1, ceea ce înseamnă că ei pot comunica într-un limbaj simplu, pot asculta emisiuni mai complicate şi pot citi. Avem cursuri de două ori pe săptămână, câte trei ore academice. Fac progrese, dar încet, din cauză că unii nu comunică. De exemplu, această grupă este bună pentru că ei interacţionează cu pacienţii. Chiar la începutul cursului m-au întrebat care e diferenţa dintre lele şi ţacă“, povesteşte profesoara.

Bugetarii minoritari sunt hotărâţi să termine cursul cu brio şi să devină vorbitori de română. „Cea mai dificilă este comunicarea. Ei citesc, însuşesc cuvintele, dar vorbesc mai greu. Sunt mulţumită de rezultatele lor. La început am scris diferite tipuri de documente, i-am ajutat să scrie corect un raport de activitate. Ei vor să cunoască limba română“, subliniază Ala Zavadschi.

Înainte vocabularul meu era simplist. Acum fac nişte construcţii de frază că şi mie îmi plac, sună mai româneşte. Valeriu Djugostran, cursant

„E RUŞINE SĂ NU ŞTII LIMBA ROMÂNĂ“

Primari, jurişti, profesori, educatori, poliţişti, asistenţi sociali, doctori sau alţi angajaţi ai sectorului public, dornici să înveţe limba de stat merg la cursuri, fac teme pentru acasă şi chiar dau examene. „Trăim în Republica Moldova, unde se vorbeşte româna şi trebuie s-o cunoaştem. Datorită acestor cursuri înţeleg mai bine pacienţii. Ştiam unele cuvinte, dar doamna Ala ne învaţă să vorbim frumos. Trebuie s-o ştim perfect. În plus, toate documentele de la institut sunt în limba română“, spune Ana Moscovciuc, colaborator ştiinţific, coordonator în cadrul Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc“.

Valeriu Djugostran are o altă motivaţie. „Vreau să pot comunica mai bine cu colegii din România. De asemenea, pentru noi este important să cunoaştem cât mai multe limbi, pentru că astfel avem acces la literatură şi putem fi mai informaţi. Înainte simţeam că vocabularul meu era simplist, iar textele mele se cunoşteau că erau scrise de un alolingv. Acum fac nişte construcţii de frază că şi mie îmi plac, sună mai româneşte“, explică elevul, şeful laboratorului de limfologie din cadrul aceleiaşi instituţii.

Valentina Melnicov este convinsă că niciodată nu e târziu să înveţi o altă limbă. „E ruşine să nu ştiu limba română. Nu-mi este greu s-o învăţ. Ştiu un pic, dar vreau să vorbesc şi să citesc mai bine“, argumentează bibliotecara de 79 de ani.

MULŢI DORITORI

Asociaţia Naţională a Trainerilor Europeni din Moldova se laudă că i-a învăţat româneşte, în cei peste zece ani de activitate, pe 2.500 de bugetarii minoritari, printre care şi başcanul Găgăuziei Mihail Formuzal.

„Există o necesitate enormă de studiere a limbii române. În 2013 au aplicat 800 de persoane, dar avem o capacitate financiară redusă, de aceea am acceptat mai puţini oameni“, afirmă Adriana Beniuc, coordonatoare a proiectului.

Totodată, Lucia Cucu, directoarea ONG-ului, şi-ar dori ca acest program să fie susţinut mai mult de Guvern. „Aceste cursuri trebuie să fie în fiecare localitate. Noi nu putem acoperi toate cererile. Avem un început de colaborare cu Guvernul. În 2010 Executivul ne-a alocat 100.000 de lei, în 2013 - 150.000“, menţionează Lucia Cucu.

Proiect finanţat de OSCE

Lansat în 2001, programul din cadrul Asociaţia Naţională a Trainerilor Europeni a fost susţinut financiar până în 2003 de UNDP. Din 2005 acesta a fost preluat şi finanţat, până în prezent, de către Înaltul Comisar pentru Minorităţile Naţionale OSCE de la Haga. În cadrul proiectului, funcţionarii beneficiază de cursuri gratuite de studiere a limbii române, la nivelul A1, A2, B1 şi B2, în conformitate cu standardele europene. Curriculum este aprobat de Ministerul Educaţiei, iar la final cursanţii primesc un certificat de cunoaştere a limbii române.

NU VOR SĂ «COBOARE» LA NIVELUL MOLDOVENILOR

Cursuri de limbă română pentru funcţionari şi alţi bugetari minoritari se fac din anii 1990. Iniţial, alolingvii angajaţi în sistemul public erau obligaţi să treacă o atestare. În acest context, interesul pentru limba de stat a crescut şi se organizau lecţii gratuite la întreprinderi.

„Pentru a nu-i stresa pe concetăţenii noştri ruşi, în 1994 agrarienii au anulat această obligativitate. După aceea, cursuri s-au mai făcut, dar ajung la ele doar excepţiile. Majoritatea minoritarilor mizează pe lipsa de fermitate a moldovenilor, pe toleranţa excesivă şi chiar indiferenţa noastră“, susţine lingvistul Vlad Pohilă. „Ei au un refren pe care îl repetă, dar... au un «dar» care implică ce vor ei. Ba că programa de studiu e complicată sau chiar proastă, ba că aceste cursuri costă mult. Când nu vrei, găseşti 1.000 de pretexte. De fapt, ruşii pretind că reprezintă o mare cultură şi o mare putere şi nu vor să «coboare» la nivelul nostru“, constată Vlad Pohilă.