Voronin, despre situaţia din jurul lui Chirtoacă: „Dacă el ar fi mintal normal la cap, ar trebui demult să-şi dea demisia” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinele PCRM, Vladimir Voronin, a criticat marţi, 24 octombrie, activitatea primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă. Comentând situaţia din jurul referendumului din 19 noiembrie, fostul şef de stat a menţionat că edilul nu trebuie doar demis, dar e necesar să facă şi puşcărie, alături de toate conducerea Primăriei, care este un furnizor de „corupţie, de mafie, de oameni care nu-i duce capul să facă nimic”.

„Noi, partidul, suntem de acord ca el să fie demis. El dacă ar fi măcar oleacă mintal normal la cap, ar trebui demult să-şi dea demisia, să vadă că el nu-i de nimic. Să se uite în oglindă măcar o dată, să se vadă el propriu în olgindă, cine-i el şi ce reprezintă. Şi să facă o totalizare ce a făcut el în toţi aceşti ani. A distrus Chişinăul. Nici cei care au bombardat Dresdenul în 1945 nu au distrus oraşul acesta cum a distrus el Chişinăul”, a declarat liderul PCRM în cadrul unei conferinţe de presă.

Comunistul a criticat şi alegătorii, pe care nu-i înţelege cum au putut să-l voteze pe Dorin Chirtoacă tocmai de trei ori consecutiv la şefia Capitalei.

„Cu părere de rău, aşa-i cultura noastră în Moldova, pe urmă umblăm şi ne bocim. De trei ori să-l voteze pe ăsta care nu ştie nimic, nu face nimic, nu-i capabil de nimic”, a subliniat Voronin.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite