„Vinerea neagră“ sau răzbunarea la moldoveni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

S -au încheiat sărbătorile, şi cele pascale, şi cele laice. Toată ţara a fost într-o mică vacanţă. Cel mai mult s-au bucurat elevii şi studenţii, care au avut o pauză de aproape două săptămâni.

S-au bucurat şi mulţi politicieni. Ce-i drept, şi n-are cum să fie altfel, nu toţi. Cei liberal-democraţi şi comunişti, mai ales. Mă refer la deciziile luate de Parlament pe 3 mai, în Vinerea Patimilor. Cei din tabăra democraţilor s-au alertat în mod vădit şi justificat de cele întâmplate în ziua pe care au numit-o „vinerea neagră“. Reacţiile din Occident nu au întârziat să vină chiar în aceeaşi zi, mai întâi din partea preşedintelui Comisiei de la Veneţia, apoi din partea comisarului UE pentru Extindere şi al Înaltului Reprezentat pentru Afaceri Externe. I-a îngrijorat mult pe aceştia viteza şi maniera în care au fost adoptate jumătate de duzină de legi numai într-o zi, fără nici măcar o consultare prealabilă cu societatea civilă. Cel mai mult a deranjat partenerii noştri occidentali iniţiativa privind Curtea Constituţională, anume cea cu referire la posibilitatea ca Legislativul să revoce din funcţie membrii acesteia cu 61 de voturi. Această iniţiativă era un mesaj clar din partea PLDM după hotărârea din „lunea neagră“, din 22 aprilie, când liderului acestuia i s-a interzis să mai deţină funcţia de prim-ministru. A fost un mesaj şi din partea PCRM către CC, probabil, şi în legătură cu aşteptata decizie a Curţii despre interzicerea simbolurilor comuniste.

Celelalte iniţiative legislative adoptate de Parlamentul de la Chişinău în 3 mai nu sunt mai puţin problematice: e vorba mai întâi de trecerea sub autoritatea Guvernului a Centrului Naţional Anticorupţie, a învestirii primului-ministru interimar cu prerogative de demitere a miniştrilor. Acestor două proiecte, propuse de PLDM, li s-a adăugat şi cel legat de demiterea procurorului general. Problematice, dacă nu chiar neinspirate şi dăunătoare pentru liberal-democraţi, sunt mai ales primele două legi. În loc să schimbe subordonarea CNA, mai bine îl desfiinţau şi opinia publică era numai să-i aplaude. În momentul în care se critică activitatea acestei structuri că e supuse unei anumite persoane, de ce se crede că schimbarea subordonării nu va crea aceleaşi probleme, de data asta în slujba PLDM şi în detrimentul PD, dar şi a PL-Ghimpu?

Comuniştii au fost şi ei bucuroşi că şi-au rezolvat anumite probleme, folosind dorinţa nesăbuită a lui Filat – da, a acestuia, că se pare că nici o altă voce nu mai contează în partidul său – de a se răzbuna cu adversarul său, Plahotniuc. Respectiv, în schimbul susţinerii iniţiativelor PLDM au cerut abrogarea legii de invalidare a paşapoartelor sovietice şi ridicarea pragului electoral de la 4 la 6%, dar şi au salutat, în egală măsură cu liberal-democraţii, anularea introducerii votului mixt.

Pe termen scurt au câştigat cei din PLDM, dar cu un preţ foarte mare, care riscă să devină o lovitură de graţie dată credibilităţii acestei formaţiuni atât în faţa opiniei publice interne, cât şi a partenerilor occidentali. Deranjează atât alinierea cu comuniştii, dar, mai ales, ceea ce s-a votat. Pe termen mediu şi lung au câştigat însă comuniştii, eliminându-şi potenţialii concurenţi la următoarele alegeri. Or, nici Dodon, nici Mişin nu au şansă să intre în Parlament, iar cei circa 300.000 de votanţi tradiţionali cu PCRM, pe care a vrut să-i neutralizeze Ghimpu prin legea de schimbare a paşapoartelor, vor reveni comuniştilor.

Decizia privind CC, aşa cum era şi de aşteptat, nu a fost promulgată de preşedintele Timofti. Dar acest lucru nu va reuşi să estompeze şi eclipseze – aşa cum probabil s-a sperat – criticile faţă de celelalte decizii adoptate în grabă de Legislativ în 3 mai. Se pare că mergem spre o catastrofă politică sau spre alegeri în toamnă, ceea ce înseamnă cam acelaşi lucru, în condiţiile în care credibilitatea liderilor fostei alianţe de guvernare este la pământ şi unica alternativă a acestora se ştie cine sunt şi cam ce vor face când vor reveni din nou la putere.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite