Serafim Urechean: Decât cu Ghimpu mai bine cu dracul. Mai mare speculant politic nu există în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Serafim Urechean, fostul primar de Chişinău şi ex-preşedintele Curţii de Conturi, s-a plâns pe faptul cât de greu i-a fost într-o coaliţie de guvernare cu liderul PL, Mihai Ghimpu, pe atunci când făcea parte din majoritate parlamentară din postura de lider al AMN. De asemenea, politicianul susţine că liberalul este „groparul unionismului”, sugerând că Ghimpu a exploatat acest subiect în interese personale.

„Decât cu Ghimpu mai bine cu dracul. Mai mare speculant politic nu există în această ţară. El întotdeauna a condiţionat. Iată a condiţionat eliberarea din funcţie a preşedintelui Curţii de Conturi, Ureachean”, a declarat Serafim Urechean la emisiunea „Sfatul Ţării”, de la 10TV.

Potrivit fostului primar, Ghimpu „a pus mâna pe sistemul bancar, eu eram în funcţie atunci când el l-a promovat cu cât sânge pe Drăguţanu (fostul guvernator BNM) în această funcţie, fiind omul lui”.

Urechean consideră că ieşirea de la guvernare a liberalilor ar putea să-i ajute să-şi repare imaginea.

„Prin mişcarea făcută acum, va apărea posibilitatea ca PL să revină în Parlament, la alegerile următoare, deoarece la noi această victimizare este votată de către suveran”, a conchis Serafim Urechean.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite