Sentinţa lui Iurie Chirinciuc ar urma să fie pronunţată pe 9 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria municipiului Chişinău, sediul Buiucani, ar urma să pronunţe miercuri, 9 august, sentinţa în dosarul în care fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, este învinuit de trafic de influenţă şi abuz de serviciu. Şedinţa de pronunţare a sentinţei a fost anulată anterior de două ori, din diferite motive.

Şeful Procuraturii Anticorupţi, Viorel Morari, a declarat pentru IPN că şedinţa de judecată a fost stabilită pentru ora 15.30.

Iurie Chirinciuc se află sub control judiciar, după ce aproape două luni s-a aflat în arest preventiv. La sfârşitul lunii iunie, Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a trimis în judecată cauza penală de învinuire a ex-ministrului transporturilor şi infrastructurii drumurilor Iurie Chirinciuc.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, ex-ministrul transporturilor, împreună cu şefii a două companii de construcţii, ar fi organizat o schemă cu scopul dobândirii ilicite de mijloace financiare. Aceştia ar fi făcut presiuni asupra unei companii câştigătoare a licitaţiilor finanţate de Banca Europeană de Investiţii cu scopul de a o constrânge să cedeze o parte din volumul de lucru unor agenţi economici afiliaţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite