Rogozin revine în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rogozin la Tiraspol de 9 mai FOTO president.gospmr.ru
Rogozin la Tiraspol de 9 mai FOTO president.gospmr.ru

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin anunţă că va reveni în Republica Moldova pentru a discuta cu autorităţile de la Chişinău despre interdicţiile impuse de ţara sa la produsele agricole şi pentru a participa la o nouă paradă militară la Tiraspol

Copreşedintele Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, vicepremierul rus Dmitri Rogozin va veni pe 24 august la Tiraspol pentru a marca 70 de ani de la sfârşitul operaţiunii Iaşi-Chişinău din al Doilea Război Mondial, anunţă cotidianul rus Izvestia.

„Intenţionez să fac o vizită la Tiraspol pe 24 august pentru a lua parte la manifestările de sărbătoare, dar înţeleg că va fi dificil ca să ajung, deoarece aştept să fie inclus în listele de sancţionare ale Ucrainei. Să zbor prin Ucraina nu pot, pentru că avionul ar putea fi obligat să aterizeze. Să fac un ocol prin Bulgaria şi România de asemenea nu va fi uşor. Voi găsi eu o soluţie...”, a spus oficialul rus.

Rogozin afirmă că ar fi primit propuneri din partea copreşedintelui comisiei interguvernamentale moldo-ruse de a se întâlni şi a discuta despre sancţiunile economice impuse de partea rusă Republicii Moldova. Până la începutul lunii iulie funcţia de copreşedinte al acestei comisii era deţinută de ex-ministrul Economiei, Valeriu Lazăr. După demisia acestuia această funcţie îi revine noului ministru Andrian Candu.

Dmitri Rogozin a mai spus că speră că de data aceasta nu va avea parte de aceeaşi “primire călduroasă”, cum a fost pe 10 mai, atunci când avionul delegaţiei ruse a fost percheziţionat de către organe de forţă din Republica Moldova”. 

Viceprim-ministrul rus a vizitat Tiraspolul la 9 mai, unde a asistat la parada militară din regiunea transnistreană. Aceasta în pofida recomandărilor Chişinăului să se abţină de la acţiuni ce-ar destabiliza situaţia în regiune.

După vizită, când a vrut să revină la Moscova, atât Bulgaria cât şi România nu i-au mai permis să treacă prin spaţiul lor aerian. Rogozin a ameninţat că "data viitoare" va zbura cu un bombardier Tu-160.

Totodată Rogozin a anunţat că va duce la Moscova o listă cu semnături ale cetăţenilor din regiune care solicită preşedintelui rus recunoaşterea ei aşa-zisei republici nistrene. La reîntoarcere, Ucraina nu a permis trecerea prin spaţiul său aerian a avionului lui Rogozin. Ca urmare acesta s-a întors la Chişinău, unde cum a declarat el , avionul său a fost percheziţionat de organele de forţă şi de unde i-ar fi  fost confiscate listale cu semnături. Ulterior Dmitri Rogozin a fost nevoit să zboare înapoi la Moscova cu o cursă obişnuită.

Autorităţile moldoveneşti au afirmat că aceste cutii au fost confiscate pentru a fi „examinate", denunţând acţiuni „contraproductive" şi "declaraţii provocatoare la adresa (Republicii) Moldova" din partea lui Rogozin.

"Provocările Chişinăului vor avea consecinţe grave asupra relaţiilor noastre bilaterale", a declarat vicepremierul rus într-un mesaj postat pe Facobook.

Dmitri Rogozin, unul dintre oficialii ruşi influenţi sancţionaţi de către Uniunea Europeană (UE) în contextul crizei ucrainene, este cunoscut pentru retorica sa antioccidentală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite