Polonia salută şi apreciază alegerea europeană a moldovenilor în scrutinul din 15 noiembrie
0
Preşedintele Poloniei Andrzej Duda a remarcat victoria Maiei Sandu în alegerile prezidenţiale, adresându-i în Twitter „felicitări cu ocazia succesului în campania prezidenţială. Polonia este decisă să consolideze relaţiile moldo-poloneze la nivel înalt, atât pe plan bilateral, cât şi pe plan european”, a specificat preşedintele polonez.
De asemenea, preşedintele Poloniei a semnat o depeşă de felicitare care a fost transmisă la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei a emis un comunicat de presă, în care se spune că „Polonia ia act de desfăşurarea calmă a ambelor runde de alegeri prezidenţiale din Republica Moldova. Noi salutăm şi apreciem victoria Maiei Sandu, candidatul opoziţiei pro-europene, fost premier. Această biruinţă marchează alegerea clară a societăţii moldoveneşti în favoarea dezvoltării democratice, precum şi a depăşirii depline şi definitive a anilor de dominaţie sovietică şi a transformărilor nefinalizate.
Sperăm că această victorie va da un nou imbold procesului de reforme susţinute de UE în cadrul Parteneriatului estic. Sperăm, de asemenea, la implementarea lor completă. Avem încredere că în acest mod vor fi puse bazele temeinice pentru o economie competitivă - şi acest lucru va aduce prosperitate societăţii moldoveneşti în viitor.
Polonia îşi declară disponibilitatea de a coopera pe deplin cu preşedintele ales Maia Sandu şi cu Guvernul Republicii Moldova pentru a consolida poziţia acestei ţări în cadrul cooperării statelor europene”, se spune în mesajul departamentului de politică externă a statului polonez.
IPN aminteşte, că Polonia, inclusiv prin Ambasada sa la Chişinău, condusă de Bartłomiej Zdaniuk, desfăşoară un vast program de cooperare bilaterală şi europeană prin proiecte de rezonanţă la noi în ţară.