Politicianul basarabean

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când îşi dă seama că se află pe punctul de a fi luat în furci de cei pe care-i consideră nişte supuşi legaţi de glie pe propriul domeniu, politicianul basarabean dă buzna la Bucureşti. Cu o falcă-n cer şi una în pământ, acesta le aminteşte celor pe care-i găseşte în locuri bucureştene precum Palatul Victoria sau Palatul Cotroceni, că suntem fraţi.

Însă, ”dacă se poate”, politicianul basarabean îi roagă pe omologii lui bucureşteni să-i permită să nu declare că ”suntem fraţi” chiar în faţa camerelor de luat vederi. Pentru că după întoarcerea la Chişinău, cineva o să-l urecheze. Destul de dureros. Aşa că politicianul basarabean se limitează la a-şi numi gazdele bucureştene ”prieteni”, ”parteneri”. De dezvoltare, mai nou. El spune ceva de genul: ”Îi mulţumesc României pentru că a întins o mână de ajutor ţării mele”. Vedeţi dumneavoastră, dragi români de pretutindeni, el are ţara lui, proprie, care nu este şi nu poate fi în niciun caz şi a celor de peste Prut.

De peste două decenii, decidenţii de la Bucureşti sunt luaţi în mod periodic de fraieri de către politicienii basarabeni care se află la guvernare. Au existat şi există şi alt gen de politicieni la Chişinău, însă aceştia nu fac parte din cartelul fostei nomenclaturi sovietice, ale cărui emanaţii mai mult sau mai puţin spoite cu pro-europenism butaforic nu au cedat niciodată controlul asupra deciziilor politice şi a celei mai mari părţi din discursul oficial. În consecinţă, unica voce a Chişinăului care se face auzită până la urechile Bucureştiului oficial este aceeaşi voce care la începutul anilor 1990 acuza România că nu a ”dat niciun creion” Republicii Moldova. Fie că-i aparţine lui Andrei Sangheli, fost secretar raional de partid în RSS Moldovenească şi ulterior prim-ministru al Republicii Moldova, sau lui Pavel Filip, lacheu al lui Vladimir Plahotniuc, creatură a generalului sovietic de miliţie şi ministru de interne al RSS Moldoveneşti şi ulterior preşedinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin, vocea sună la fel şi spune aceleaşi lucruri. 

Că României nu-i este permis să se implice în afacerile interne ale pseudo-statului pseudo-independent Republica Moldova, dar că România este datoare să ajute întotdeauna Republica Moldova în orice fel posibil în virtutea legăturii dintre cele două. Aceeaşi legătură pe care toţi aceşti politicieni basarabeni şi conducători ai statului cu capitala la Chişinău o trec sub tăcere, o ignoră ostentativ sau chiar o reneagă în mod deschis atunci când se simt „pe cal”. Ce înseamnă să se simtă „pe cal” pentru ei? Înseamnă că în bugetul Republicii Moldova există suficienţi bani pentru achitarea salariilor, pensiilor şi altor obligaţii financiare mizere pentru majoritatea angajaţilor la stat şi astronomice pentru un grup select format din tot felul de şefi, sub-şefi şi înalţi funcţionari ai instituţiilor publice. În rest, consumul intern este stimulat din banii primiţi de familii de la rudele care muncesc în străinătate, ceea ce menţine comerţul cu amănuntul oferind posibilitatea de câştig mai mic sau mai mare şi sutelor de mii de basarabeni implicaţi nemijlocit în acest gen de activitate dar şi producătorilor agricoli din zona rurală a căror marfă se vinde în oraşe, în special în Chişinău. Se menţin şi importurile, ceea ce oferă activitate vămilor. Bugetari, angajaţi în comerţ şi activităţile conexe, producători agricoli. Aceste categorii constituie, împreună, peste două treimi din forţa de muncă ocupată în Republica Moldova. Angajaţii în sectorul serviciilor completează peisajul, iar cei din industrie sunt foarte puţini şi contează extrem de puţin pe plan social – în Republica Moldova nu există o clasă bine dezvoltată a muncitorilor industriali. Mai există nişte sute de mii de persoane în exterior (nimeni nu ştie exact câţi, deoarece datele oficiale indică un număr de cam 400.000 – prea mic pentru orice cunoscător al Republicii Moldova care străbate acum zonele rurale depopulate foarte rapid ale republicii – cifra reală se apropie de un milion de persoane), care asigură capacitatea Republicii Moldova de a exista ca structură statală. Ei injectează anual peste 1 miliard de euro în republică. Asta creează iluzia unei economii naţionale şi asigură perpetuarea în timp a ansamblului instituţional. Există un ciclu care porneşte de la banii trimişi acasă de migranţi: bani-stimularea cererii-consum-comerţ-importuri-activitate vamală-accize-impozite-servicii-completarea bugetului pe anul în curs.

Ah, aproape uitasem. După partea asta de activitate internă menţinută exclusiv cu bani câştigaţi în exterior, mai urmează cam 20% din bugetul de stat care trebuie completat din asistenţă financiară externă. Asta de ani buni. De ce? Pentru că politicianul basarabean, de cele mai multe ori, e şi „om de afaceri”, adică foloseşte statul pe care-l conduce în condiţiile unei democraţii reprezentative formale, pentru a se îmbogăţi. Cu alte cuvinte, fură. Mai nou, politicienii basarabeni se împart în oligarhi (mari mahări care combină controlul asupra a ceea ce produce profit şi controlul asupra puterii politice folosind banii obţinuţi din capturarea afacerilor – inclusiv de stat – pentru a oferi pomeni electorale cumpărând voturi) şi lachei. Bine, să păstrăm proporţiile – nici cei numiţi „oligarhi” nu-s nişte Abramovici sau Deripaska. Sunt ceva mai mici – nişte oligărhuţi. Ieri, cu premierul Cioloş şi preşedintele Iohannis s-a întâlnit lacheul, sluga, vasalul şi sclavul credincios al principalului oligarh basarabean, Vlad Plahotniuc. Acum, lacheul ocupă formal funcţia de prim-ministru (informal deciziile sunt luate de Plahotniuc) şi se numeşte Pavel Filip.

Politicianul basarabean Pavel Filip a venit să ceară bani de la Bucureşti pentru că stăpânul lui şi alţi bandiţi învechiţi în rele precum Vlad Filat (fost premier) sau Ilan Şor (actual primar la Orhei, mare combinator cu Filat şi Plahotniuc) au furat într-atât de mult, mai ales în ultimii ani, încât guvernul nu va mai avea bani pentru salarii şi pensii mizere, din februarie până în mai cel puţin.

Filip reprezintă partidul celui care a scos TVR din Republica Moldova cu girul lui Voronin, pe atunci preşedinte, înlocuindu-l cu un canal rusesc în proporţie de 80%. Liderii acestui partid se declară vorbitori şi susţinători ai limbii moldoveneşti. Ca orice politician basarabean care ajunge să conducă efectiv Republica Moldova, Filip vine la Bucureşti să ceară bani sau alte forme de susţinere, iar când ajunge la Chişinău continuă să promoveze aceeaşi politică de delimitare atentă faţă de România, ca nu cumva să fie ”pusă în pericol statalitatea”. Statalitatea unui stat eşuat din toate punctele de vedere. Care nu-şi merită dreptul la existenţă, deoarece fără el locuitorilor teritoriului pe care-l controlează le-ar fi mai bine decât cu el.

Efectul acestui comportament, atât de la Chişinău cât şi de la Bucureşti, e că banii contribuabilului român (din România) susţin Republica Moldova ca aceasta să poată bălti în continuare într-o mlaştină post-sovietică în care domenii întregi de activitate a instituţiilor statului sunt practic nereformate din 1991 încoace (justiţia). Până acum.

Guvernul României declară că va condiţiona alocarea primei tranşe a împrumutului de 150 de milioane de euro de angajamente pentru realizarea reformelor, pe care guvernul de la Chişinău trebuie să şi le asume. Nici o problemă, guvernul de la Chişinău îşi va asuma reformele, chiar şi în faţa emisarilor de la FMI. Apoi va primi banii şi... se va întoarce pe urechea cealaltă. Ca întotdeauna.

Banii de la Bucureşti trebuie să ajungă la Chişinău numai după ce guvernul Republicii Moldova va oferi dovezi clare că procesul de reformă a instituţiilor statului (justiţie, afaceri interne, reglementare fiscal-bugetară, înlăturarea marilor corupţi din funcţii – măcar atât, înainte să fie condamnaţi şi închişi în spatele gratiilor) a fost demarat în forţă şi este ireversibil.

În calitate de cetăţean al României, m-am săturat ca ţara mea să fie tratată drept o vacă de muls, de la care iei ce-ţi trebuie şi apoi o desconsideri şi te complaci în sovietism şi rusism tratându-i pe români nu ca fraţi, nici măcar ca prieteni, ci ca pe nişte fraieri pe care i-ai prostit şi de care poţi să faci mişto alături de toţi amicii tăi, în stilul unui golănaş de cartier din perioada sovietică mândru că l-a fentat pe unul mai puternic decât el. M-am săturat.

Chiar dacă sunt basarabean.

România trebuie să se poată face respectată la Chişinău. Iar cu nişte golani sovietici unicul limbaj eficient este cel al forţei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite