PL a depus o nouă sesizare la Curtea Constituţională: "Cum poate funcţiona prevederea de stat neutru, când pe teritoriul nostru este armată străină?"
0Partidul Liberal solicită Curţii Constituţionale interpretarea articolului 11 din Constituţie, care se referă la neutralitatea Republicii Moldova. Liberalii întreabă magistraţii constituţionali dacă sunt aplicabile prevederile articolului dat, având în vedere că, la momentul adoptării şi intrării în vigoare a Constituţiei, pe teritoriul Moldovei erau dislocate trupe militare ale altui stat, transmite IPN.
Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Rusia nu şi-a respectat până în prezent promisiunile făcute în 1994, păstrându-şi în continuare armamentul în Moldova. Potrivit liderului liberal, dacă Moldova nu aderă la NATO, ar putea să îşi piardă suveranitatea.
„Doar aşa ne putem garanta pacea, aderând la NATO. Este ridicol să ai o normă constituţională şi încă Federaţia Rusă să-ţi mai ceară să mai garantezi încă o dată neutralitatea, printr-o lege. E naiv şi stupid. Cum spun evreii: «Fă invers decât îşi spun duşmanii tăi». Noi trebuie să excludem această neutralitate. Am decis să sesizăm Curtea Constituţională cu privire la interpretarea articolului 11. Cum poate funcţiona această prevedere de stat neutru, când pe teritoriul nostru este armată străină. În aceste condiţii, poate Republica Moldova adera la NATO?”, a subliniat Mihai Ghimpu.
Liberalii declară că Moldova nu poate să existe ca stat independent atât timp cât există presiuni din partea Rusiei. Mihai Ghimpu a dat, în context, exemplul Georgiei, din 2008, şi cel al Ucrainei, de anul acesta.