Să punem între paranteze, pentru moment, constituţionalitatea demersului, care porneşte de la un preşedinte pur decorativ şi nu se bucură de asentimentul Parlamentului.

Să ne facem că nu observăm, de asemenea, caracterul gratuit al acestei adeziuni: Uniunea Euroasiatică, deocamdată, e o creaţie fictivă, care nu dispune de nici un mecanism financiar sau de fonduri de ajustare structurală. Nici dacă ar fi fost primită ca membru cu drepturi depline, Republica Moldova n-ar fi exportat un bob de strugure în plus şi n-ar fi primit o rublă nerambursabilă, ca ajutor, că nu e de unde. Ideea că problemele economice ale statelor ex-sovietice pot fi rezolvate prin revenirea la formula de cooperare economică din timpul fostei URSS e de-o îngrijorătoare naivitate. Şi de-un la fel de periculos autism în raport cu lumea înconjurătoare.

Toate acestea sunt detalii, deocamdată. Consecinţele se vor vedea peste ceva timp.

Pentru moment, pohta dodonului din reşedinţa de pe strada Nicolae Iorga din Chişinău depune märturie despre altceva: şi anume, natura contorsionată, profund viciată, a mentalului mancurtului, aşa cum a rezultat el din experimentul sovietic derulat, între 1944 şi 1991, între Prut şi Nistru.

Uniunea Euroasiatică, aşa cum a descris-o, chiar săptămâna aceasta, însuşi preşedintele Vladimir Putin, este o structură care-şi propune să aducă prosperitate statelor membre, prin libertatea de circulaţie a bunurilor, persoanelor şi capitalurilor, prin renunţarea la protecţonism şi prin crearea unui spaţiu economic, politic şi social comun.

Aderarea — fie şi ca observator, deocamdată — a Republicii Moldova presupune acceptarea unora dintre obligaţiile pe care se întemeiază această uniune. În principal, a celor economice. Politice, mai puţin: nici măcar dodonul prezidenţial nu are curajul de a le spune cetăţenilor că, după ce părinţii le-au fost deportaţi la Vladivostok sau la Alma-Ata, iar unchii le-au fost exterminaţi în Kolâma, Basarabia se întoarce de bunăvoie în Gulag...

Dar Republica Moldova este deja stat asociat la Uniunea Europeană! Care, la rândul ei, este un spaţiu de prosperitate pentru cele 27 de state membre, obţinut prin libera circulaţie a bunurilor, persoanelor şi capitalurilor şi prin crearea unei pieţe unice de circa 450 de milioane de consumatori, care încă e cea mai bogată din lume. Asocierea Republicii Moldova la UE presupune şi ea nişte obligaţii, în primul rând de natură economică, în schimbul unor imense avantaje: libertatea de circulaţie (veniturile obţinute de cei care lucrează în UE sunt una dintre resursele fundamentale ale republicii, azi), fondurile de pre-aderare (care, dacă ar fi accesate, ar rezolva câteva probleme grave, cum ar fi infrastructura) şi, mai ales, garanţiile în raport cu organismele financiare internaţionale (fără de care Republica Moldova ar fi dat faliment încă din urmă cu doi ani).

În toate, UE este un adversar strategic al Uniunii Euroasiatice, iar obligaţiile asumate în raport cu o uniune se bat cap în cap cu cele asumate (deocamdată, doar de dodonul prezidenţial) în raport cu cealaltă.

Ei bine, în mintea mancurtului dintre Prut şi Nistru, cele două seturi de obligaţii diametral opuse... merg bine împreună. Nu numai preşedintele — care execută un rol trasat de Plahotniuc —, ci nenumăraţi intelectuali de la Chişinău, unii chiar economişti sau jurişti, exprimă senin convingerea că Bruxellesul va permite Chişinăului ce nu a permis Londrei, iar Moscova îi va permite ce nu a permis Kievului.

Sunt, evident, vise tâmpite, izvorâte din adânca necunoaştere a Occidentului şi din la fel de profunda neînţelegere a lumii înconjurătoare. Nu neg că Moscova (o capitală în care pragmatismul se îmbină fascinant cu perversitatea) ar putea da Chişinăului libertăţi pe care le-a refuzat Kievului. Rusia e cu spatele la zid şi nu-şi mai poate permite luxul de a pierde ultima sa ancoră est-europeană. Dar Bruxellesul, care se pregăteşte să facă din Brexit o lecţie usturătoare nu numai pentru britanici, nu va permite niciodată ca neînsemnata Republică Moldova să se transforme într-o gaură neagră. Prin care să se scurgă, aşa cum speră mancurţii locali, resursele europene şi să pătrundă nestingherite interesele ruseşti.

Ce va rămáne din această plecăciune gratuită în faţa Porţii Kremlinului? O Basarabie crucificată între două orizonturi adverse. Care, spre deosebire de Hristos Cel Înviat pe Cruce, nu va învia. Căci, cum spunea episcopul Ioan Inocenţiu Micu-Klein, doar din pământul patriei poţi învia!