O nouă provocare la Tiraspol

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne-am obişnuit deja să fim martorii nenumăratelor provocări puse la cale de aşa-zisa administraţie de la Tiraspol, atât în ceea ce priveşte dreptul la libera circulaţie şi drepturile omului în teritoriul controlat prin forţa armelor ruseşti, cât şi în chestiuni politice mai complexe.

În acelaşi timp, am putut observa chiar în această vară modul în care Chişinăul oficial este somat de fiecare dată să accepte cedări şi concesii aşa-ziselor autorităţi de la Tiraspol, chiar din capitale europene, precum Berlin, sau din partea emisarilor UE la Chişinău, precum Pirkka Tapiola. În acelaşi timp, cel puţin retorica la care are acces publicul larg lasă impresia că aceleaşi capitale europene sau reprezentanţi ai UE nu au nicio pretenţie de la reprezentanţii aşa-zisei „republici moldoveneşti nistrene”. Lor nu li se cere nimic – Chişinăului i se cere totul. „Totul” însemnând aici că în relaţia dintre „părţi”, doar Chişinăul este cel care trebuie să cedeze, doar Chişinăul trebuie să manifeste înţelegere, în timp ce cetăţenii ruşi care şi-au creat funcţii la Tiraspol vărsând sânge în 1992 se pot comporta ca nişte copii răsfăţaţi, cărora li se iartă totul, de dragul „restabilirii încrederii”.

Faimoasa, deja, declaraţie a ambasadorului SUA la Chişinău, James Pettit, în care acesta a abordat şi problema transnistreană afirmând că ea trebuie soluţionată prin oferirea unui statut special regiunii, în cadrul Republicii Moldova, face parte din abordarea occidentală pe care am menţionat-o anterior. Ambasadorul american nu a vorbit deloc despre necesitatea retragerii trupelor ruse din raioanele de est ale Republicii Moldova, condiţie obligatorie de îndeplinit înainte ca orice dialog politic despre orice statut pentru regiunea transnistreană să poată începe. Cel puţin, asta prevede legea privind reglementarea transnistreană adoptată de parlamentul Republicii Moldova cu unanimitate de voturi în vara anului 2005. Îndemnând Chişinăul să accepte o soluţionare politică a chestiunii înaintea demilitarizării zonei, ambasadorul Pettit a ignorat cadrul legal moldovenesc cu privire la regiunea transnistreană, pe care, de altfel, era dator să-l cunoască înainte să abordeze tema.

Iată că pe 8 septembrie, pretinsele autorităţi de la Tiraspol au mai sfidat o dată Republica Moldova şi comunitatea internaţională, aceeaşi care nu-şi găseşte niciodată cuvintele de dojană la adresa „Transnistriei”, însă are grijă întotdeauna să tragă Chişinăul de mânecă, pentru ca nu cumva la Kremlin să se aprindă becul roşu. Aşa-zisul preşedinte al pretinsei „republici moldoveneşti nistrene” (varianta 1992 a actualelor republici „populare” Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei), Evghenii Şevciuk, a semnat un decret de punere în aplicare a rezultatelor referendumului ilegal organizat pe 17 septembrie 2006, în cadrul căruia cetăţenii din stânga Nistrului erau chemaţi să voteze pro sau contra intrării ”rmn” în componenţa Federaţiei Ruse. Rezultatele anunţate de regimul de la Tiraspol, nerecunoscute de Chişinău sau de vreo altă ţară, inclusiv, formal, de Rusia, arătau că peste 97% dintre cetăţenii care se prezentaseră la vot optaseră pentru intrarea în componenţa Rusiei. Însă, atâta timp cât Moscova nu întreprindea acţiuni de anexare formală a regiunii (dincolo de faptul că regimul de la Tiraspol este oricum controlat de Kremlin), rezultatele referendumului rămâneau fără urmări practice. Dar ce urmări va avea recentul decret al lui Şevciuk?

Îndemnând Chişinăul să accepte o soluţionare politică a chestiunii înaintea demilitarizării zonei, ambasadorul Pettit a ignorat cadrul legal moldovenesc cu privire la regiunea transnistreană, pe care, de altfel, era dator să-l cunoască înainte să abordeze tema.

Urmările sale administrative ţin de demararea unui proces de aliniere legislativă a „rmn” la Rusia. Având în vedere că deja multe legi „transnistrene” sunt, de fapt, legi ale Rusiei preluate la nivel local, nu au cum interveni schimbări majore. Pur şi simplu, regimul-fantomă, nerecunoscut, va opera unele schimbări formale în cadrul lor legislativ.

Urmarea sa politică ar putea fi creşterea relativă a popularităţii actualului aşa-zis preşedinte Şevciuk în lupta sa electorală cu principalul său challenger, Vadim Krasnoselski, preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol şi omul care pare favoritul Moscovei la alegerile „prezidenţiale” din decembrie (din cauza pierderii autorităţii lui Şevciuk în faţa cetăţenilor). În condiţiile în care pentru Şevciuk ar vota 14% dintre cetăţeni, conform ultimelor sondaje, iar pentru Krasnoselski aproape de două ori mai mulţi, aşa-zisul preşedinte în exerciţiu caută cu înfrigurare să se folosească în scop electoral de orice artificiu. În această cheie poate fi interpretat şi decretul său – ca pe o încercare de a-şi lega imaginea de cea a Rusiei, şi de a apărea ca un pro-rus convins şi dedicat.

Decretul lui Şevciuk nu s-a dat fără acordul Moscovei, consideră sociologul Dan Dungaciu. Potrivit dumnealui, decretul reprezintă un avertisment şi o formă de presiune a Rusiei asupra occidentalilor, pentru a admite rezolvarea conflictelor din Republica Moldova şi Ucraina aşa cum îşi doreşte Rusia, prin federalizare.

Însă, atâta timp cât Rusia nu întreprinde mişcări concrete de recunoaştere politică a „rmn” şi de anexare, decretul este un simplu instrument electoral care nu va produce efecte. Ceea ce nu înseamnă că Rusia nu va şti să folosească, pe viitor, faptul existenţei acestui decret, şi a referendumului din 2006, ca ipotetică „bază” pentru anexarea regiunii din strânga Nistrului. Însă, momentan, la fel ca în cazul Ucrainei, Rusia pare decisă să scoată cât mai mult din aceste conflicte – influenţă în ţările respective, menţinerea „neutralităţii permanente”, ca să nu aderăm la NATO, dependenţa economică de Moscova. Astfel, interesul major al Rusiei este ca acum regiunile respective să fie părţi ale statelor de la care au fost rupte, însă în condiţiile Moscovei.

Prin urmare, cel puţin în viitorul apropiat, decretul „prezidenţial” de la Tiraspol va rămâne fără urmări geopolitice.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite