Moscova nu va reacţiona simetric la decizia Chişinăului de a expulza cinci diplomaţi ruşi, pentru că Moldova nu are o poziţie comună la acest subiect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a anunţat miercuri, 31 mai, că Moscova nu va răspunde deocamdată simetric sau sub altă formă Chişinăului la decizia acestuia de a declara cinci diplomaţi ruşi persona non grata. Deşi unii oficiali ruşi afirmau anterior că Moscova va reacţiona dur la gestul autorităţilor moldovene, Zaharova susţine că acest lucru nu se va întâmpla, fiindcă în Moldova nu există o poziţie comună.

Inexistenţa unei poziţii comune despre care vorbeşte Maria Zaharova este provocată de reacţia socialiştilor şi a lui Igor Dodon, prin care aceştia condamnă acţiunile Chişinăului de a expulza diplomaţii ruşi.

„Este devreme să vorbim despre vreo reacţie, pentru că acum Moldova trebuie să se lămurească în interiorul ei ce vrea să facă. Deocamdată nu este clar, fiindcă au loc dezbateri politice interne dure vizavi de ceea ce se întâmplă. Priviţi reacţia Guvernului şi cea a preşedintelui acestui stat. Noi pornim de la faptul că avem de afacere cu ţara, cu statul şi cu o poziţie comună a acestui stat faţă de problemele internaţionale. Cel puţin aşa era practica până la acest moment. De aceea, Chişinăul trebuie să se decidă cu privire la poziţia sa. Voi ştiţi că atunci când cineva întreprinde astfel de paşi (expulzări) mereu se iau măsuri adecvate, simetrice sau de altă natură, însă acum este devreme să vorbim despre acest lucru. Teoretic voi ştiţi răspunsul nostru, el a fost expus, dar în practică trebuie să aşteptăm ca Chişinăul să ia o decizie comună şi argumentată, iar diferitele structuri politice din această ţară trebuie să se înţeleagă între ele”, a declarat Maria Zaharova.

 Cinci diplomaţi ruşi au fost declaraţi luni, 29 mai, „persona non grata” de către autorităţile de la Chişinău. Autorităţile moldovene nu au dat mai multe informaţii cu privire la motivele care au dus la declararea celor cinci diplomaţi „persona non grata” în Republica Moldova.

Igor Dodon a reacţionat extrem de dur după declararea a cinci diplomaţi ruşi „persona non grata” de către autorităţile moldovene, susţinând că este vorba de un gest „revoltător” şi despre o comandă venită din partea ţărilor occidentale.

Senatorul rus Igor Morozov a notat pentru Ria Novosti că „decizia Moldovei de a expulza diplomaţii Federaţiei Ruse a fost luată sub influenţa serviciilor speciale din Occident, ca răspuns la încercările lui Igor Dodon de a îmbunătăţi relaţiile cu Rusia. Acesta a subliniat că Rusia va răspunde simetric la acţiunile respective.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite