FC Sheriff a devenit pentru a 15-a oară campioană a Moldovei
0FC Sheriff Tiraspol a devenit pentru a 15-a oară campioană a Moldovei la fotbal. Echipa atrenată de italianul Roberto Bordin a cucerit titlul după ce a învins în urma loviturilor de departajare Dacia Chişinău în „meciul de aur", jucat pe stadionul Zimbru, transmite IPN.
În timpul regulamentar scorul a fost de 1-1, prin golurile marcate de atacantul de 18 ani al tiraspolenilor, Vitalie Damaşcan (minutul 37), şi fundaşul Veaceslav Posmac (73). La penalty-uri, Sheriff s-a impus cu scorul de 3-0.
„Este o mare sărbătoare pentru Sheriff. În acest sezon am reuşit să câştigăm şi Cupa Moldovei”, a declarat la conferinţa de presă antrenorul Sheriffului, Roberto Bordin.
Campioana Moldovei a fost desemnată pentru al doilea an consecutiv în urma unui „meci de aur”, cele două echipe având acelaşi punctaj înainte de meci.
În sezonul următor, Sheriff va reprezenta Moldova în preliminariile Ligii Campionilor. Dacia a cucerit medalia de argint şi va juca în preliminariile Ligii Europa.