Analiză realizată de Dan Dungaciu*

Constituie de fapt o veritabilă perdea de fum care camuflează adevăratele mize politice şi geopolitice de dincolo de Prut. Suntem în plin Caragiale: „Bine, frate, revuluţie ca revuluţie, dar nu-ţi spusei că nu-i voie de la poliţie să dai focuri în oraş?”.

Am identificat patru asemenea manipulări de stat: relaţia Plahotniuc-Dodon, statutul spaţiului mediatic din R. Moldova, chestiunea transnistreană şi fenomenul partidelor clonă (fake parties).

1. Binomul Plahotniuc-Dodon. Război cu „voie de la poliţie”


Igor Dodon şi Vlad Plahotniuc

Am vorbit deja pe blogul Larics despre prima dintre ele.

E vorba despre parteneriatul care funcţionează, în ciuda retoricii antagoniste şi a modului în care este prezentat în faţa partenerilor occidentali, inclusiv în România, între Preşedinţie (Igor Dodon) şi guvern plus majoritatea parlamentară (Vladimir Plahotniuc). Dincolo de retorica de pe scenă, cei doi se coordonează, se menajează, acţionează în tandem mai ales când e vorba de teme politice majore (sistemul de vot, numiri de judecători, numiri pe posturi strategice etc.) sau geopolitice (Transnistria, atitudinea faţă de NATO, atitudinea faţă de România, Rusia). Nu e o căsătorie din dragoste, ci una din interes, pe care cele două părţi o livrează public, manipulator, ca o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Nu are rost să insistăm mai mult decât am făcut-o deja. Doar o observaţie recentă: aţi văzut vreodată un oficial afiliat Partidului Democrat condus de Vladimir Plahotniuc sau vreo televiziune aflată sub controlul aceluiaşi lider să îl fi atacat, criticat, condamnat pe Igor Dodon după recentele declaraţii scandaloase din Transnistria, vizita la Budapesta sau, în general, declaraţiile anti-româneşti de toate felurile şi toate intensităţile? Evident, nu. Şi nici nu va exista aşa ceva. Înţelegerea e aici clară şi indestructibilă. Viitorul episodul al acestei saga de periferie se va consuma in luna iulie, când tandemul Plahotniuc-Dodon va vota conştiincios schimbarea sistemului electoral din R. Moldova. În această perspectivă s-a amânat, pentru a treia oară, inaugurarea biroului NATO din R. Moldova. Mai pe şleau: isteriile anti-NATO ale lui Dodon au fost şi sunt menajate de guvern, cel puţină până la votul istoric din iulie pentru schimbarea sistemului de vot. E foarte probabil ca biroul NATO să nu mai fie inaugurat niciodată oficial, şi să înceapă să lucreze, tacit, discret, fără vâlvă. Asta înseamnă, la Chişinău, a fi între Vest şi Est! Îi mulţumeşti pe toţi sau te faci de ochii lumii că le respecţi doleanţele. Rezultatul e că nu funcţionează nimic din moment ce nimic nu e decis şi asumat până la capăt. R. Moldova rămâne mereu suspendată, mereu la mijlocul drumului, încurcată caraghios ca într-o pânză de păianjen în noianul de indecizii şi pretenţiile de a manipula, concomitent, şi Estul şi Vestul.

E comic, dacă nu ar fi tragic.

2. Spaţiul mediatic invadat de Rusia. Cu voie de la Chişinău


FOTO kyivpost.com

A doua manipulare profundă, de substanţă, care se petrece la Chişinău este legată de spaţiul mediatic. Retorica abundentă internă şi externă se referă la manipularea rusă, penetrarea spaţiului informaţional al R. Moldova de către mass media de la Moscova etc. Este exact, dar nu este adevărat. Adică este o jumătate de adevăr. Sigur că Federaţia Rusă face în R. Moldova ceea ce ştie să facă peste tot: manipulează, emite mesajele ei specifice, anti-NATO, anti-europene, anti-România. Dar a făcut şi face asta sprijinită perfect de către autorităţile de la Chişinău şi, inclusiv, de liderii „pro-europeni” de acolo. O analiză Stratcom (vezi aici) relevă faptul că proprietarii şi difuzorii instrumentelor mass-mediei din R. Moldova sunt de cele mai multe ori lideri (politici) locali. Atunci când vorbim de influenţa Rusiei în R. Moldova trebuie să vedem şi cine sunt cei care permit, chiar încurajează, influenţa Moscovei acolo, din motive ideologice sau strict financiare. Povestea este infinit mai complicată decât naraţiunea simplistă a unei republici inocente şi aflată sub asediu necontenit al unei Rusii pe care ar detesta-o oficial şi profund.

 

Un singur exemplu: în timpul guvernării europene de după 2009, cele mai importante televiziuni ruseşti, cu mare audienţă, era controlate/deţinute de... cei doi Vlazi: Vlad Plahotniuc (ORT) şi Vlad Filat (TV7) (binomul Plahotniuc-Filat a fost, păstrând proporţiile, antecesorul binomului Plahotniuc-Dodon). 

Nu mai interesa pe nimeni atunci că pe cablu veneau ştiri false, manipulatorii, anti-occidentale, dacă, odată cu ele, în conturi intrau milioane de dolari pe an! Asta e, de fapt, realitatea din spatele aşa numitului „război informaţional”. Nu mai interesa pe nimeni după 2009, de pildă, că TVR a fost scoasă de pe antenă (şi nu a revenit niciodată acolo, iar în locul TVR emite acum un post de televiziune bilingv din trustul lui Vladimir Plahotniuc).

Televiziunile PrimeTV, PublikaTV, Canal 2 („înlocuitorul” TVR) şi Canal 3 care ar aparţine lui Vlad Plahotniuc fac parte din fac parte din General Media Group

Nu e vorba de a exonera Rusia de vina pe care o are; e vorba de a înţelege limpede că niciodată Rusia nu a difuzat ilegal în R. Moldova şi că a fost o bună vacă de muls pentru politicienii locali. Aceiaşi situaţie cu posturile de televiziune ruseşti arondate lui Igor Dodon. Funcţionează legal, au primit prompt licenţa de la CNA înainte de alegerile prezidenţiale – acesta fiind, de fapt, parte a preludiului constituirii binomului ce avea să devină public şi explicit după alegeri. Cazul Sputnik e tot de manual. Sputnik nu există în România, dar există în Republica Moldova: şi agenţie şi Centru de presă şi radio, dedicat inclusiv României (deşi emite, conform site-ului, în limba... moldovenescă). Emite/funcţionează Sputnik ilegal în R. Moldova? Evident, nu. Avea nevoie R. Moldova de Sputnik în condiţiile în care se tot plânge internaţional că e penetrată mediatic de la Răsărit? Întrebare, evident, retorică. Dar Sputnik este în aceeaşi situaţie cu toate posturile TV, radio, presă scrisă de expresie rusă care au invadat spaţiul mediatic al republicii. Au intrat acolo conform legii, nimeni nu le deranjează nici măcar cu o floare, pe baza legilor votate de politicienii de la Chişinău şi în funcţie de interesele lor financiare şi politice evidente.

Acesta e un alt mod de a trăi în R. Moldova: bani din reclamă de la televiziunile ruseşti şi bani din Europa şi America pentru a combate... propaganda rusă.

Concomitent, spaţiul mediat comun România - Republica Moldova, bazat pe logica elementară că (măcar) limba e comună şi că mass-media românească (măcar) emite ştiri şi informaţii concrete şi corecte despre UE şi NATO, e în situaţia similară cu conectările reţelelor electrice. Politicienii declară, ritualic, de vreo 25 de ani, că se vor face, dar curentul în republică vine tot din Ucraina sau Rusia (via Cuciurgani)...

Realizarea spaţiului comun mediatic va dura, evident, şi mai mult.

3. Transnistria, mon amour... Chişinăul se preface că rezistă

Igor Dodon şi liderul regiunii separatiste transnistrene Vadim Krasnoselski la Tighina

A trei formă de manipulare de stat se referă la Transnistria. Oficial, naraţiunea dominantă vorbeşte despre retragerea trupelor ruse, statutul special pentru Transnistria, adică ceea ce spune Legea din 2005, votată unanim, referitoare la teritoriul din estul republicii (Transnistria). Mai pe scurt: decriminalizare, demilitarizare, apoi democratizarea regiunii.

Numai că, în realitate, acţiunea Chişinăului începe să ignore, tacit şi explicit, această viziune. Ce se petrece astăzi în R. Moldova cu chestiunea transnistreană este o instrumentalizare, din raţiuni diferite, a acesteia de către binomul Plahotniuc-Dodon, care, la acest punct, se coordonează vădit. Pentru ambii, regiunea separatistă reprezintă mai multe obiective: un canal de a comunica cu Estul, o miză financiară (vezi Cuciurganul), o miză electorală (potenţial de vot) şi o ultimă resursă politică de patriotism moldovenesc (cine neglijează acest element greşeşte amarnic). Conştienţi că R. Moldova nu a reuşit nimic de la prăbuşirea URSS, nici un succes, nicio performanţă de stat, ispita reintegrării, chiar cu preţul renunţării la orice speranţă de apropierea europeană (inclusiv România) e mare. De aici şi ambiguităţile, jocul dublu şi paşii înapoi pe care îi vedem astăzi.

Un singur exemplu dintre cele mai recente. Toată lumea îşi aduce aminte de opoziţia pe care a avut-o iniţial Chişinăul în ceea ce priveşte soluţia „paşilor mici” pentru chestiunea transnistreană, propusă în timpul preşedinţiei germane a OSCE de anul trecut. A fost, pe bună dreptate, un refuz total. Argumentul era că orice negociere, mai ales pe aspectele tehnice, este în avantajul părţii transnistrene, deci a Rusiei. Prin cedări la nivelul „paşilor mărunţi” (numere de înmatriculare, prefixe telefonice diferite, acreditarea diplomelor Universităţii „de stat” din Tiraspol etc.), R. Moldova nu ar face decât să afecteze contextul în care va ajunge să negocieze aspectele politice şi de securitate. A face cedări azi înseamnă a afecta statutul politic al Transnistriei de mâine, pentru că măsurile acceptate devin parte a viitorului statut al regiunii. Dacă cedezi Tiraspolului toate revendicările şi prerogativele, înseamnă că cedezi şi la nivelul statutului politic.

Însă refuzul apăsat de ieri se metamorfozează astăzi în accept tacit. Recent, pe nepusă masă, o televiziune guvernamentală dă următoarea ştire. Igor Dodon a anunţat că, în chestiunea numerelor de înmatriculare din Transnistria: „Oficialii au identificat un model de plăcuţe care să convină ambelor părţi”. Potrivit propunerii Chişinăului, „modelul plăcuţelor de înmatriculare va fi unul neutru, adică nu va conţine simbolica regiunii nerecunoscute”. Iar preşedintele Dodon subliniază:

„Pentru prima dată, în ultimii şapte-opt ani, la Chişinău a fost găsită o poziţie comună a şefului statului, premierului şi preşedintelui Parlamentului".

Reamintim aici că, din februarie 2017, funcţionează o comisiei la nivel de Preşedinţie-Parlament-Guvern care lucrează la o Strategie de reglementare a chestiunii transnistrene. Cu rezultate concrete, se pare. Căci şi chestiunea legăturii telefonice între cele două maluri ale Nistrului, a doua propunere din strategia „paşilor mici” considerată la un moment dat inacceptabilă la Chişinău, ar fi fost şi ea soluţionată, după declaraţiile oficiale. Şi nu e vorba doar de preşedintele Dodon, ci şi de Gheorghe Bălan, vicepremierul pentru Reintegrare, considerat garantul intransigenţei şi fermităţii R. Moldova pe acest dosar, care declara: „acest lucru ar duce la restabilirea spaţiului informaţional unic al Republicii Moldova”. O declaraţie surprinzătoare, cel puţin prin comparaţie...

Ce se întâmplă, de fapt? În condiţiile în care relaţia dintre Ucraina şi Republica Moldova este, practic, blocată în ceea ce priveşte controlul comun al frontierei moldo-ucrainene (despre care s-a făcut atâta vâlvă), asemenea gesturi ale Chişinăului sunt extreme de riscante şi problematice. Să nu uităm că eventuale negocieri în formatul 5 plus 2 s-ar desfăşura concomitent cu negocierile dintre Kiev şi Moscova pe tema statutului Donbasului. Asta nu e întâmplător şi asta e explicaţia pentru care Rusia a presat pentru reluarea negocierilor în format 5 plus 2 imediat după conflictul din Donbas. Orice cedare a Chişinăului va afecta şi Kievul şi viceversa. Rusia aşteaptă ca veriga slabă să cedeze şi să accepte o „autonomie extinsă” (a se citi federalizare) în Donbas sau Transnistria, pentru a duce modelul şi la vecin.

Precum în cazul cu războiul informaţional, şi aici autorităţile de la Chişinău dau, neoficial, vina pe altcineva. În cazul acesta pe... europeni! În spatele cortinei, sugerează că sunt nevoite să facă aceste cedări pentru că occidentalii (reprezentanţii UE, germanii etc.) ar pune presiuni pentru ca să accepte Chişinăul soluţia „paşilor mici”.

Ambasadorul german Cord Meier-Klodt, fost reprezentant special pentru procesul de reglementare transnistreană, 2016, actualmente ambasador în România FOTO Silvana Armat

E o minciună şi o manipulare fără precedent. În plus, un cinism sfidător. Adică în cazul schimbării sistemului de vot cu care a venit binomul Plahotniuc-Dodon, în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi a vocilor unanime, din SUA şi UE, de respingere a proiectului, R. Moldova poate să reziste şi să meargă mai departe cu votul mixt în numele suveranităţii ei indestructibile. Dar în cazul transnistrean (nelegat de alocări sau deblocări de fonduri europene), iată că autorităţile de la Chişinău nu pot rezista.... Cinismul e fără precedent. În ceea ce priveşte tentaţia suveranistă a Chişinăului, e de citat o declaraţie a lui Igor Dodon după o întrevedere recentă, 1 iulie 2017, cu deputatul FIDES, Attila Tilki, aflat în vizită la Chişinău:

„Susţin mai multe concepţii din ideologia partidului FIDESZ... consolidarea suveranităţii ţării, inadmisibilitatea ingerinţelor din partea funcţionarilor europeni (subl. n.). Vom depune eforturi conjugate pentru dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de colaborare cu Ungaria la nivelul conducerii de vârf a ţării, precum şi cu partidul FIDESZ”.

Evident că orice comentariu în legătură cu instrumentalizarea chestiunii transnistrene este de prisos. E vorba aici de o manipulare vădită şi de intenţiile tacite ale unor lideri de la Chişinău aflaţi la vârful puterii de a „dezgheţa” conflictul de pe Nistru chiar cu preţul... inundării Republicii Moldova. Pentru unii, Transnistria te poate duse în manualele de istorie şi, mai mult, îţi poate spăla multe păcate...

De urmărit cu interes chestiunea, căci e dosarul cel mai importat în ceea ce priveşte configuraţia geostrategică a zonei.

4. Fake parties sau ce trebuie să înveţe Maia Sandu de la Vlad Plahotniuc

A patra formă de manipulare majoră e mai specială şi de dată recentă. O vom numi fake-parties, adică fenomenul dubletelor electorale, a partidelor copii/clone, menite să acopere, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018, un spectru politică cât mai extins.

Despre ce e vorba? Prima observaţie preliminară este ideea pe care nu o putem repeta suficient: puterea în R. Moldova aparţine binomului Plahotniuc-Dodon. Consecinţa logică este că nu poate exista opoziţei reală atunci când se referă doar la un elemente al binomului, fie că este Vladimir Plahotniuc fie că este Igor Dodon. Orice opoziţie parţială, unilaterală, NU este opoziţie.

A doua observaţie este că binomul, în ciuda relaţiilor negociate care există între Plahotniuc şi Dodon, ştie că va urma, după alegerile parlamentare din 2018, o nouă rundă de negocieri şi repoziţionări. Fiecare parte se pregăteşte pentru acel moment şi încearcă să îşi întărească poziţia de negociere. Nimic nu e câştigat, odată pentru totdeauna, în R. Moldova.


Vlad Plahotniuc FOTO jurnal.md

A treia observaţie ţine de faptul că, în perspectiva alegerilor parlamentare de anul viitor, Vladimir Plahotniuc – care astăzi are instituţiile, dar nu are votul - nu îşi joacă doar cariera politică, ci libertatea. Aceasta este, frust spus, miza pentru cel care astăzi gestionează guvernarea din stânga Prutului. Soluţia pentru liderul PD este una singură: menţinerea la putere după alegerile parlamentare, deci configurarea unei majorităţi care să îi permită inclusiv o (re)negociere favorabilă cu Igor Dodon. Cum să faci asta pentru a reuşi să blochezi partidele de opoziţie de genul PAS sau Platforma DA, pe de-o parte, dar şi de a avea o poziţie puternică de negociere în perspectiva relaţiei cu Igor Dodon după alegerile din 2018? În condiţiile în care PD este departe de a obţine singur un asemenea scor, e nevoie de două lucruri: schimbarea sistemului de vot care să permită ulterior achiziţii individuale (experimentul găgăuz) – asta se va face în iulie - şi, pe de altă parte, parteneri cu care, împreună, să facă cel puţin 51%. Şi de aici dilema şi sarcina lui Vladimir Plahotniuc: să construiască, la putere fiind, partide de opoziţie! Aici apare ideea de fake parties.

Şi acesta este cel de-al patrulea dosar de manipulare profundă. Căci ceea ce petrece acum în R. Moldova este un fenomen de constituire şi configurare a unui spaţiu politic de falsă/parţială opoziţie, care să vizeze strict figura politică a lui Igor Dodon lăsând neatinsă imaginea guvernului şi a Partidului Democrat (ca şi cum Vladimir Plahotniuc NU e la putere şi nu o exercită). Igor Dodon, în acestă naraţiune, este singurul care deţine puterea în republică, Răul absolut, fără rest, de care trebuie scăpat obligatoriu. Este vorba deci despre o serie de partide, care unele sunt deja constituite, altele vor fi, mai ales în perspectiva eventualelor alegeri pentru Primăria Chişinăului, şi care trebuie să acopere un întreg spectru politic de la dreapta PD (considerat de centru stânga), respectiv, centrul politic şi dreapta politică (unionistă) din republică. Adică spaţiul politic genuin ocupat de forţele pro-europene după 2009. PD trebuie să completeze spectrul cu un fake PLDM şi un fake PL.

Vom reveni asupra acestei chestiuni. Deocamdată să spunem că, dacă aşa stau lucrurile, miza Opoziţiei reale, deci a opoziţia care îşi asumă întreg binomul Plahotniuc-Dodon, trebuie să fie o acţiune identică. Dacă vrea să câştige majoritatea în 2018, opoziţia anti-Binom trebui să înceapă de acum să configureze/clarifice şi să îşi asume un spaţiu de opoziţie complet, nefalsificat, care să acopere, precum proiectul lui Vlad Plahotniuc, întreg spectrul de opţiuni pro-europene: de la opţiunea centru-stânga pro-europeană la dreapta pro-românească şi unionistă.

Cine va face asta mai repede şi mai eficient, va câştiga în 2018. Lupta contra cronometru a început deja în stânga Prutului.

Dar despre asta vom vorbi în materialul următor.

(va urma)

*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de experţi LARICS.