La ce etapă sunt demersurile pentru anunţarea lui Vlad Plahotniuc în căutare
0Procuratura Anticorupţie a interacţionat de mai multe ori cu Interpol şi Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chişinău, oferind toate materialele şi informaţiile solicitate în scopul anunţării lui Vladimir Plahotniuc în căutare.
Deocamdată, Procuratura nu a fost informată despre adoptarea vreunei decizii în acest sens. Precizările se conţin într-un răspuns al Procuraturii Generale pentru IPN.
„Direcţia Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei a informat recent Procuratura Anticorupţie despre decizia Comisiei de Control a Fişierelor a Secretariatului General al OIPC Interpol de a amâna luarea unei hotărâri pe acest caz, până la următoarea sesiune a Comisiei – 29 iunie-3 iulie. Şi aceasta din motivul recepţionării unor elemente suplimentare care urmează a fi revizuite până la finalizarea evaluării conformităţii datelor”, mai menţionează Procuratura Generală.
Curtea de Apel Chişinău a respins vineri, 12 iunie, recursul avocaţilor lui Vladimir Plahotniuc şi a menţinut decizia Judecătoriei Chişinău, oficiul Ciocana, care a emis mandat de arestare pentru 30 de zile în privinţa acestuia, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).
Prin urmare, la această etapă, potrivit legii, PCCOCS urmează să expedieze autorităţilor Statelor Unite ale Americii toate materialele ce-l vizează pe Vladimir Plahotniuc, în vederea extrădării acestuia.
Pe 18 mai 2020, Procuratura Anticorupţie a emis o nouă ordonanţă de punere sub învinuire şi completarea acuzării în privinţa lui Vladimir Plahotniuc, căruia i se incriminează „crearea şi conducerea unei organizaţii criminale”. De asemenea, i se incriminează „escrocherie” şi „spălare de bani”, ambele săvârşite în proporţii deosebit de mari.
„După traducerea actelor de învinuire în limba engleză, acestea urmează a fi expediate autorităţilor competente ale Statelor Unite ale Americii pentru ca numitul să fie extrădat şi tras la răspundere penală în Republica Moldova”, se mai arată în răspunsul PG.
După ce pe 22 mai, instanţa a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Vladimir Plahotniuc, avocatul acestuia, Lucian Rodac, a emis un mesaj în care se menţiona că „acuzaţiile făcute la adresa lui Vladimir Plahotniuc apar într-o perioadă preelectorală, în care cei care se află acum la conducerea statului au scufundat societatea într-o criză adâncă şi se confruntă cu situaţii în care au nevoie să distragă atenţia cetăţenilor de la problemele reale şi de la starea în care a ajuns Republica Moldova”. „Toate acuzaţiile făcute la adresa lui Vladimir Plahotniuc sunt nefondate, nu se bazează pe fapte reale şi nu vor putea fi dovedite niciodată pentru că nu au fost săvârşite în realitate”, se mai preciza în mesajul semnat de avocatul Rodac.
https://www.ipn.md/ro/la-ce-etapa-sunt-demersurile-pentru-anuntarea-lui-vlad-7967_1074157.html