INTERVIU Maria Gheorghiu: "Niciun paşaport nu poate să pună graniţa peste inima românilor de peste Prut"
0
„Fantoma Armatei Române salută cu puştile în jos!” Acesta este cel mai cutremurător vers dintr-o melodie dedicată Reginei Maria. Unul care reflectă o realitate, deoarece, înainte de a fi condusă de la palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele armelor înfipte în pământ şi paturile acestora ridicate în sus, gest unic, pe care Armata României nu l-a mai făcut niciodată.
Nici faţă de un alt purtător de coroană regală.
Nici faţă de un preşedinte, premier sau general.
Cu conaţionala care a dat viaţă acestui cântec şi altora la fel de emblematice am iniţiat dialogul de mai jos.
Maria Gheorghiu fiind o româncă a cărei armă de luptă, pentru mai binele naţiunii din care face parte, este una deja celebră.
Inclusiv în inima României răsăritene, la Chişinău, acolo unde a fost şi este primită cu mare emoţie, de europenii care aşteaptă reîntregirea naţională ca pe o mântuire.
Una despre care scriam că va fi posibilă, cel mai devreme, peste cinci ani.
Dar, nota bene, după cum evoluează lucrurile, precum închinarea uluitoare, nedemnă, degradantă, a unor oficiali din Republica Moldova, la mitropolitul supus imperialilor estici, reunificarea va veni mai repede.
Timpul geopolitic nu mai are răbdare cu redegiştii anului 2014, în comunitatea euroatlantică neexistând practica jocului la două capete, unul fiind la Washington D.C., altul la Moscova.
Port cu mândrie Tricolorul în cântec
- De două decenii căutaţi OMUL BUN şi recentul dumneavoastră CD sintetizează un crez artistic care impune respect, prin consecvenţă şi devotament pentru un mod de a fi aparte. Care au fost şi sunt motivaţiile care vă îndeamnă să cântaţi semenilor melodii de suflet, cântece care redau bucuria conaţionalilor de a fi români?
-Nu ştiu dacă e vorba aici de o motivaţie anume; mai degrabă cred că e un destin. Am realizat, în timpul devenirii mele, că fiecare dintre noi are pe lume o misiune clară, a mea fiind aceea de a pătrunde în sufletele oamenilor, a aduce un zâmbet, a alina când e nevoie şi a semnala atunci când trebuie, toate acestea prin cântec. Repertoriul este divers, el trecând de la registrul fragil al iubirii, la introspecţia umană, ce ţine uneori de astral, până la necesitatea rostirii unor adevăruri istorice dureroase sau mai puţin cunoscute, ce ţin de identitatea naţională, prea des terfelită de venetici. Am spus-o mereu, România este lacrima mea, dragostea mea, crezul meu, dar mai ales este mândria mea şi nu accept să-şi bată nimeni joc de ea, niciunde, nicicum!
Cu Eusebiu Ştefănescu
Am dovedit lucrul acesta pe scene importante ale lumii, reuşind că conving publicul străin - sceptic la ceea ce vine din Romania -, că nu suntem doar un popor de... hoţi, cerşetori şi nespălaţi. Nu-mi pasă dacă mi se pune etichetă; nu suport patriotismul lozincard; am însă curajul să-mi port cu mândrie Tricolorul, în cântec şi la vedere; şi mă bucur când văd în preajma mea oameni frumoşi, cărora le cântă sufletul cu lacrima în colţul ochiului. Da, sensibilitatea poate fi o armă importantă; condiţia este să găseşti oportunitatea de a o folosi.
-Aţi poposit la Balcic, deloc întâmplător şi aţi creat o melodie unică, cu mare impact la public. Cum se explică acest fapt artistic?
-Desigur, unul dintre cântecele mele definitorii, recent realizat, este INIMA DE LA BALCIC, dedicat Reginei Maria – Regina sufletului meu, dar şi a foarte multor români. Povestea acestui cântec a început în urmă cu vreo 4 ani, când la Balcic fiind, am vizitat castelul în care şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, poate cea mai importantă personalitate feminină pe care a avut-o România vreodată. Nu ştiam foarte multe lucruri despre ea, însă privindu-i tabloul cu irişi am simţit cum ceva nedefinit mă ţintuieşte; i-am simţit sufletul strigând parcă de dincolo, invitându-mă să o cunosc, să-i aflu povestea şi să o spun. Revenită în Bucureşti am început să caut mai mult, să citesc despre ea şi să mă încarc zi de zi cu spiritul ei, să empatizez cu ea, simţind nevoia mai apoi de a povesti toate acestea lumii. La început am crezut că doar odiseea inimii Reginei este tulburătoare, dar am realizat, pe măsură ce primeam informaţii, că toată viaţa ei a fost o poveste care trebuie spusă, ştiută de toţi românii şi pentru că simţeam că e prea mare responsabilitatea, am cerut ajutor specializat. Am apelat la jurnalistul şi poetul Miron Manega pentru a sintetiza, printr-un cântec, ceea ce ar fi putut fi spus, ca un semn de recunoştinţă şi neuitare, singurei Regine a României Mari; cea care a îmbrăcat uniforma militară, pentru a îmbărbăta oştirea romană în Primul Război Mondial, cea care a făcut numeroase diligenţe, pe la curţile Europei, pentru cauza României Mari, cea care şi-a iubit ţara de adopţie mai presus de propria viaţă. A se vedea ultimul episod de renegare a propriului fiu, Carol al II-lea, când a realizat că nu este un rege bun pentru România. Şi aş putea mult continua; mă opresc însă aici şi vă invit să ascultaţi cântecul şi să încercăm împreună să-i îndeplinim una dintre dorinţele testamentare: ”Păstraţi ţara întreagă!”
-Una dintre melodiile îndrăgite, de cei care vă preţuiesc evoluţia artistică este FLUTURI. Dintr-un dialog purtat anterior am înţeles că are o semnificaţie emblematică pentru personalitatea dumneavoastră. De ce?
- Sunt o fire sensibilă, fragilă. E adevărat, am învăţat în timp să-mi transform sensibilitatea în armă; asta nu înseamnă că am reuşit pe deplin să mă desprind de principalul segment al structurii mele interne; pentru că sufletul meu este în formă de fluture: fragil, făcut să încânte, dar sortit să trăiască puţin, dacă nu este ocrotit. În acelaşi timp , căutându-mă prin curcubeu, după fiecare înfrângere pe care am considerat-o un soi de moarte, mi-am dat seama că de fapt m-am transformat şi că rostul întâmplărilor mele era acela de a renaşte, de a dobândi un echilibru, o anumită libertate a spiritului, de a descoperi adevărata frumuseţe a vieţii, senină, fără bariere autoimpuse; de fapt, fluturii mei reprezintă depăşirea unei etape din viaţă, prin acceptarea, fără încrâncenare, a realităţii; ca să închei, mi-am luat fluturii ca aliaţi în întampinarea iubirii, acea iubire matură pe care o aştept....să zicem....de 20 de ani. Cu paparudele chemi ploaia, cu fluturii chemi iubirea.
În mijlocul românilor de la Est
-Aţi poposit recent la Chişinău. De unde aţi venit cu impresii inedite despre conaţionalii din stânga Prutului. Ce ne puteţi relata acum despre cele mai semnificative clipe trăite, cu emoţie, printre fraţii noştri din România răsăriteană?
-Îmi place formularea dumneavoastră...ROMÂNIA RĂSĂRITEANĂ...pentru mine, de multă vreme este ROMÂNIA MEA DE DINCOLO DE PRUT....şi asta pentru că nu pot trece peste episoadele emoţionante petrecute în mijlocul românilor de la Est de inima mea. Sunt multe şi fiecare episod are o poveste prinsă într-un cântec…SCRISOAREA UNUI ŢĂRAN MOLDOVEAN este o dovadă, care la rândul ei se leagă de alte poveşti tulburătoare petrecute la Dubăsari, la Orhei şi mai apoi la Chişinău. Sintetizând, nu pot uita privirea înlăcrimată a unei românce din Chişinău, care după ce am coborat de pe scenă, mi-a strâns mâna şi m-a întrebat: ”Doamna Maria, când ne luaţi acasă ?” ...Atunci nu m-am putut uita în ochii ei; acum cred că îi pot răspunde:” curând, foarte curând...!” La 1 decembrie anul acesta, am ales să mă bucur de Ziua Naţională a României, între fraţii mei basarabeni. Am petrecut o zi între oameni care îşi cântă, în continuare, disperarea înstrăinării în cântece tulburător de frumoase, dar care ştiu să şi strige răspicat că BASARABIA E ROMÂNIA!
Ceea ce mă bucură cel mai mult e faptul că tinerii au preluat iniţiativa, ei sunt conştienţi de faptul că aparţin României şi că niciun paşaport nu poate să pună graniţă peste inima lor. M-am bucurat la sfârşitul acestui an şi de onoarea pe care Institutul Cultural Român de la Chişinău mi-a făcut-o, invitându-mă să susţin un concert de colinde la Filamonica de Stat, unul preluat şi de TV Moldova 1 şi difuzat chiar în Ajunul Crăciunului, pe stil vechi şi pe stil nou. A fost un concert încărcat de sfinţenie şi de frumuseţea oamenilor din sală. O asemenea experienţă te marchează pentru mult timp şi-ţi întăreşte convingerea că ăsta e rostul tău pe pământ: să faci lumea mai bună printr-un cântec. A mai fost şi un amplu interviu, la VOCEA BASARABIEI, în care Maria Bulat Săhărneanu a reuşit să extragă esenţa valenţelor mele artistice, iar rezultatul s-a văzut foarte repede: am început să fiu solicitată să cânt piese pe care abia le-am lansat.
Cu Daniel Iancu
Apărarea identităţii naţionale
-Chiar înainte de finalul anului trecut, alături de compatrioţi care vă admiră vocea, sufletul şi sensibilitatea acompaniată de chitară, aţi desantat la Târgu Mureş, unde aţi constatat că apartenenţa la naţiunea română este o identitate ce trebuie inteligent apărată. Cum vă raportaţi la cei care vă cheamă să cântaţi peste munţi, în spaţiul intracarpatin?
-Sfârşitul de an mi-a oferit prilejul să mă dezvălui ca artist, într-unul din cele mai delicate oraşe ale românismului: Tg.Mureş. La invitaţia doamnei Mariana Cristescu am participat la manifestarea PUNŢI DE LUMINĂ, a cotidianului CUVÂNTUL LIBER . Am folosit prilejul pentru a-mi lansa recentul album aniversar, DE 20 DE ANI OM BUN, editat la Casa de Discuri PATRIA, dar şi pentru a semnala spectacolul meu concept SUB ZODIA MARIEI, care pune pariu pe emoţie, sub revelaţia unor importante Marii din destinul României: Fecioara Maria, Maria de Mangop, Regina Maria şi Maria Tănase.
E dificil să emiţi judecăţi de valoare despre un spaţiu românesc în care trăiesc, pe lângă românii neaoşi şi cetăţeni români de o altă etnie, îndreptăţiţi să-şi revendice apartenenţa identitară...totuşi, să nu uităm că şi acolo este ROMÂNIA, iar limba oficială este ROMÂNA şi asta aşa trebuie să rămână. Tot ce putem face este să ne apărăm identitatea promovând adevăratele valori româneşti, cu toleranţă şi deplină înţelegere; facem parte - vrem nu vrem - dintr-o mare familie europeană, care apără şi respectă specificul naţional, nu ? Totuşi nu pot să nu-mi doresc, un concert de colinde româneşti la Tg.Mureş...
Cu Adriana Trandafir
-Proiecte pentru Noul An, în care tocmai am intrat ?
-Îmi doresc să pot duce spectacolul SUB ZODIA MARIEI în cât mai multe locuri în care trăiesc români, fie că se află la Reşiţa, Oradea, Craiova, Tg.Mureş, Madrid, Londra , Roma sau Chişinău. Acest spectacol este pariul meu cu mine ca artist, dar şi cu românii mei…pentru că refuz să cred că ne raportăm doar la societatea de consum, în care cultura e Cenuşăreasă. Sper şi voi face tot ce-mi stă în putere să câştig acest pariu. Restul va veni de la sine...chiar şi omul bun, pe care-l aştept de 20 de ani; ştiu că va veni; ştiu că va fi un an bun pentru mine, ca artist, dar şi ca femeie. Mai am cântece în crisalidă, care aşteaptă să zboare, asemenea FLUTURILOR, care deja s-au aşezat frumos în foarte multe suflete.
Simt în continuare, în mine, CURCUBEUL, ca pe o promisiune făcută cândva de Dumnezeu, de care mă simt ocrotită prin Sfânta Fecioară. Sunt în Grădina Maicii Domnului, ca de altfel noi toţi cei trăitori în acest spaţiu încă mirific, încă al nostru! Mă rog în fiecare zi pentru sănătate şi putere pentru a-mi împlini destinul. Am încă multe de spus, de pe scenă sau de la microfonul Radio România Bucureşti FM. Mă simt un om norocos, pentru că mi se îngăduie să trăiesc din ceea ce mă face fericită: cuvântul rostit şi cântat prin care mă dăruiesc, necondiţionat, semenilor.
Se încarcă comentariile...
