Igor Dodon îl propune pe Victor Gaiciuc la funcţia de ministru al Apărării: „Nu vă place, treaba voastră”

Igor Dodon îl propune pe Victor Gaiciuc la funcţia de ministru al Apărării: „Nu vă place, treaba voastră”

FOTO point.md

Igor Dodon a anunţat miercuri, 13 septembrie, în cadrul unui briefing de presă, că a respins candidatura lui Eugen Sturza la funcţia de ministru al Apărării, înaintată de Guvern. În acest sens, preşedintele i-a trimis o scrisoare premierului Filip în care-i recomandă să-l înainteze în această funcţie pe generalul Victor Gaiciuc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dodon a dat asigurări că, chiar dacă Constituţia îl obligă să semneze numirea în funcţie a ministrului înaintat de Guvern, acesta nu va semna decretul respectiv, deoarece îşi doreşte ca la şefia Ministerului Apărării să fie un militar profesionist.
 
„Dacă veţi insista în continuare pe persoane incompetente, indiferent de câte ori le veţi promova şi indiferent de deciziile CC pe care o controlaţi, s-a transformat în filiala PD-lui şi a lui Plahotniuc, eu astfel de decrete nu o să semnez. Să fie foarte clară poziţia”, a menţionat Igor Dodon.
 
Victor Gaiciuc este militar de carieră. Acesta a mai deţinut funcţia de ministru al Apărării în Guvernul Tarlev, în perioada 2001-2004, fiind demis în urma unui scandal format în jurul sustragerii ilegale de arme din depozitele Armatei Naţionale.
 
În ianuarie 2005, generalul Gaiciuc este numit în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei şi în funcţia de Reprezentant al Republicii Moldova la NATO. 
 
Potrivit Jurnal de Chişinău, pe Igor Dodon şi Victor Gaiciuc îi leagă o relaţie de rudenie. Totodată, Gaiciuc ar avea relaţii strânse şi cu vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin.
 
Aceiaşi sursă subliniază că în 2016, generalul ar fi făcut declaraţii scandaloase despre conflictul militar din estul Ucrainei, atunci când în cadrul unei conferinţe la Academia de Ştiinţe a Moldovei, Gaiciuc a menţionat că „exemplul Donbasului este demn de toată admiraţia”, având în vedere că rebelii din regiune au reuşit să opună rezistenţă armatei ucrainene.
 

 

citeste totul despre: