Analiză realizată de Dan Dungaciu, Petrişor Peiu*

Este o diversiune, iar despre asta vom vorbi mai apăsat în concluziile cercetării, pentru că nu ai nevoie de Raportul Kroll – fără să contestăm în niciun caz relevanţa acestuia – pentru a vedea limpede şi a putea cerceta nestingherit evenimentele, culpabilităţile sau eventuale vinovăţii. Aceste sunt limpezi aproape cu ochiul liber.

Vom continua analiza noastră dedicată „furtului secolului” din Republica Moldova, încercând să aducem noi sugestii şi dovezii că acesta a fost o afacere de stat, iar în această parte secundă vom încerca să identificăm actorii implicaţi, instituţiile care trebuie luate la întrebări, traseul sau lanţul dispariţiei banilor publici.

1. Premierul Leancă şi guvernatorul BNM Drăguţanu pun în aplicare planul criminal

În anul 2014, în mod fraudulos, Guvernul Leancă împreună cu conducerea Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) au hotărât să scoată din conturile BNM suma de 13, 5 miliarde lei moldoveneşti, pe atunci echivalentul unui miliard de dolari, iar banii să-i dea „cu împrumut” băncilor comerciale cu probleme. Pentru aceasta, la data de 13 noiembrie 2014, Guvernul Leancă s-a întrunit într-o şedinţă secretă şi a adoptat o hotărâre tot secretă, prin care „creditul” ce urma a fi acordat celor trei bănci, BEM, Banca Socială, Unibank, să fie acordat cu garanţia de stat a Ministerului Finanţelor. Adică în cazul în care cele trei bănci nu restituiau împrumutul de un miliard luat de la BNM, atunci BNM urma să recupereze banii de la Ministerul Finanţelor, adică de la bugetul statului.

Guvernul şi BNM au încălcat grosolan şi cu bună ştiinţă Constituţia FMI. Fondul Monetar Internaţional este un organism la care Republica Moldova este membră, angajându-se să respecte Constituţia. Prin aceasta, Guvernul şi BNM au încălcat şi legislaţia Republicii Moldova şi acordurile internaţionale la care aceasta este parte şi pe care s-a obligat să le respecte. În Constituţia FMI se interzice statelor membre să utilizeze rezerva valutară sau fondurile proprii ale Băncii Naţionale pentru finanţarea deficitelor statului sau pentru finanţarea unor companii sau instituţii publice sau private. Băncile centrale atrag depozite ale băncilor comerciale şi sunt autorizate să acorde numai împrumuturi de urgenţă, pe termen scurt şi de valoare mică (de ordinul tranzacţiilor zilnice medii) băncilor comerciale. Orice împrumut sau finanţare a unei bănci în dificultate se poate face numai de la bugetul statului şi numai în schimbul acţiunilor băncii respective, care revin chiar şi temporar statului.

Pe 10 iunie 2017, Premierul Iurie Leancă face pe contul său de socializare următoarea declaraţie apropo de garanţiile bancare: „Toţi au înţeles că acea garanţie a fost acordată pentru ca oamenii să nu rămână fără depunerile de o viaţă. Am semnat garanţia doar după consultarea/recomandarea instituţiilor financiare internaţionale: Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional”.

Pe 14 iunie 2017, Banca Mondială din Moldova răspunde, venind cu declaraţie clarificatoare apropo de afirmaţiile fostului premier: „Cu privire la o declaraţie recent circulată în reţelele de socializare. Garanţia Guvernului pentru Banca Naţională a Moldovei în noiembrie 2014 pentru pierderile suportate din cauza fraudei bancare, nu a fost o urmare a consultărilor/recomandărilor Băncii Mondiale. Mai mult ca atât, Banca Mondială nu ştia despre intenţiile Guvernului în ceea ce priveşte garanţia, până la momentul intrării acesteia în vigoare” (vezi foto jos).

Practic, revenind acum în 2014, deşi ştiau că este ilegal, Guvernul Leancă, precum şi BNM, au luat o treime din rezerva Băncii Naţionale şi au dat-o unor bănci private administrate de către persoane private aflate sub interdicţii legale de administrare. Mai mult, BNM a permis şi a ignorat transferul acestei sume în intervalul de numai două zile în legislaţii de tip off-shore! Conform legii Republicii Moldova răspunderea juridică a acestei fapte aparţine Guvernului Leancă şi Consiliului de Administraţie al BNM, în integralitatea sa, în frunte cu guvernatorul Dorin Drăguţanu.

2. Transferul banilor în străinătate. BNM urmăreşte tranzacţiile în tăcere

În zilele de 25 şi 26 noiembrie 2014 este transferată în afara Republicii Moldova din conturile Băncii de Economii a Moldovei suma în valută străină echivalentă cu 13, 5 miliarde lei moldoveneşti, sau un miliard de dolari. Conform reglementărilor internaţionale este imposibil să se transfere toţi banii deodată, printr-o singură tranzacţie. Suma se împarte în mai multe tranzacţii, de obicei 150.000 dolari fiecare şi se începe transferul fiecărui pachet, unul după altul. De aceea a durat două zile transferul banilor în străinătate. Banii au fost transferaţi de la Chişinău în străinătate, în conturile unor bănci intermediare, pe care BNM le cunoaşte. Fiecare tranzacţie a avut un Cod Swift, pe care de asemenea BNM îl cunoaşte. Aceste coduri se şterg automat în cinci ani. În anul 2019 se vor şterge ultimele urme electronice ale jafului ecoului.

Toate tranzacţiile cu transfer de valută în străinătate pe care le fac băncile comerciale din Republica Moldova sunt urmărite în timp real, pe durata desfăşurării lor, de către salariaţii BNM de la Direcţia de Supraveghere, cu scopul de a putea opri la timp tranzacţiile suspecte. Fără îndoială că transferul în străinătate a unui miliard de dolari în numai două zile, o sumă echivalentă cu jumătate din exportul anual al Republicii Moldova, a fost considerată suspectă. Salariaţii ar fi trebuit să-l anunţe imediat pe directorul de supraveghere iar acesta, la rândul său, să-l anunţe pe Guvernatorul BNM, care ar fi trebuit să oprească imediat aceste tranzacţii. De asemenea, BNM avea obligaţia să sesizeze imediat banca intermediară străină pentru a-i cere blocarea tranzacţiilor suspecte. După petrecerea faptelor BNM a sesizat mai multe organe şi autorităţi ale statului, printre care Procuratura Generală, SIS, Preşedinţia Republicii Moldova, Guvernul şi altele, dar acestea deşi au fost informate de uriaşa fraudă nu au reacţionat.

3. Republica Moldova conspiră pentru ascunderea urmelor

Jaful a fost patronat de Guvernul Leancă împreună cu conducerea BNM, care apoi a sesizat celelalte instituţii ale statului pentru a se acoperi. Au fost sesizate Serviciul de Informaţii şi Securitate, Preşedinţia Republicii Moldova, Procuratura Generală, Centrul Naţional Anticorupţie, Consiliul Suprem de Securitate. Printre acuzaţiile pentru care fostul premier Vlad Filat a fost condamnat la închisoare în cazul miliardului nu se găseşte niciuna legată efectiv de furtul miliardului, adică de transferul echivalentului unui miliard de dolari din rezervele Băncii Naţionale în conturi ale unor companii off-shore, ci doar despre intervenţii pentru acordarea de de către BEM firmelor unor apropiaţi ai săi, cum ar fi Caravita, credite care nu au mai fost restituite, sau luarea de mită de la Ilan Shor pentru a-l ajuta să preia controlul asupra BEM în anul 2013. Însă despre furtul miliardului nimic. Domneşte legea tăcerii.

Şi aici se pot trage câteva concluzii:

  • Toate persoanele implicate în operaţiunile descrise mai sus se cunosc foarte bine, dar nu au fost anchetate sau cercetate penal încă. Este vorba de membrii Guvernului Leancă, de întreaga conducere (Consiliu de Administraţie) a BNM în frunte cu guvernatorul Dorin Drăguţanu, precum şi angajaţii Direcţiei de Supraveghere din BNM. BNM nu a interzis activitatea în domeniul bancar niciunuia dintre funcţionarii implicaţi.

  • Nicio instituţie din Republica Moldova (SIS, Procuratura Generală, Guvernul, BNM) nu a solicitat şi nu a cercetat „codurile SWIFT” ale tranzacţiilor de la BEM şi Banca Socială în vederea întocmirii tabloului de tranzacţionare şi a stabilirii cu exactitate a traseului banilor şi a autorizărilor.

  • Nicio instituţie din Republica Moldova nu a cerut sprijin sau asistenţă tehnică de la autorităţile competente de pe plan internaţional şi în primul rând de la cele americane (autorizate de legislaţia internaţională să urmărească tranzacţiile în dolari), adică de la FBI şi Procurorul General al SUA.

  • Nicio instituţie din Republica Moldova nu a făcut demersuri concrete pentru recuperarea a ceea ce se poate recupera din „miliardul furat, atât pe plan internaţional (prin implicarea OFAC - Office for Foreign Assets Control) cât şi pe plan intern prin înfiinţarea unei Agenţii de Valorificare a Activelor Bancare, specializată în valorificarea activelor viabile din sistemul financiar.

4. Ascunderea vinovaţilor şi diversiunea „naţionalizării” BEM

După executarea manevrelor care au dus la furtul miliardului, coaliţia PLDM-PDM care s-a instalat la guvernare în februarie 2015, supranumită şi „Monstruoasa Coaliţie”. Coaliţia a avut ca scop unic ştergerea urmelor furtului şi asigurarea impunităţii autorilor. Guvernul Gaburici a mai transferat la BEM încă 5,4 miliarde lei. Marian Lupu, pe atunci preşedintele PDM şi Vlad Filat, preşedintele PLDM, secondaţi de Igor Dodon, preşedintele PSRM, cereau „naţionalizarea Băncii de Economii”. Lupu şi Filat au anunţat opţiunea lor pentru „naţionalizare” la şedinţa conducerii coaliţiei, de pe 10 iunie 2015. Conducerea politică a Republicii Moldova a sfidat astfel finanţatorii internaţionali care se opuneau „naţionalizării” şi care, în consecinţă, au sistat finanţările în anul 2015, fapt care a aruncat Republica Moldova într-o gravă criză. FMI considera că „naţionalizarea” BEM viza ascunderea vinovaţilor, ascunderea unor fraude încă nedescoperite şi pierderi ascunse care ar fi urmat să fie asumate de bugetul statului, precum şi aruncarea pierderilor financiare pe spinarea populaţiei Republicii Moldova. Pentru că premierul Chiril Gaburici susţinea punctul de vedere al finanţatorilor internaţionali care cereau lichidarea BEM, opus poziţiei liderilor coaliţiei, Lupu şi Filat care voiau „naţionalizarea”, Gaburici şi-a pierdut funcţia de prim-ministru, anunţându-şi demisia la două zile după şedinţa conducerii coaliţiei în cadrul căreia s-a decis „naţionalizarea”.

FMI şi Banca Mondială au îngheţat relaţiile cu R. Moldova. Prima consecinţă a iniţiativei coaliţiei a fost anularea vizitei delegaţiei FMI la Chişinău, programate pentru 16 iunie 2015, în condiţiile dramatice în care Republica Moldova rămăsese fără finanţare. Într-un târziu, aflată într-o situaţie fără ieşire ca urmare a finanţărilor internaţionale, conducerea de la Chişinău a cedat şi a acceptat lichidarea băncilor.

Republica Moldova se opune introducerii legislaţiei financiar-bancare europene. Printre prevederile acestei legislaţii, este şi aceea că gajurile, garanţiile, lombardul, acordate de o bancă în favoarea unor terţi sunt trecute în bilanţul băncii, prevedere inexistentă în legislaţia Republicii Moldova. Astfel, nu se ştie ce credite luate de bănci străine, să zicem din spaţiul ex-sovietic au fost garantate de BEM, iar la scadenţă, dacă acestea nu au fost restituite, ar urma să fie achitate de BEM ca girant, adică de bugetul Republicii Moldova în cazul „naţionalizării” băncii.

Un alt efect nedorit de către politicieni al alegerii lichidării în loc de „naţionalizare” este identificarea activelor băncii cu scopul recuperării banilor. Alex Kremmer, directorul Băncii Mondiale pentru Republica Moldova a declarat cât se poate de explicit: „Noi recomandăm autorităţilor ca cele trei bănci aflate în prezent sub administrare specială – Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank – să fie lichidate. Orice încercare de a naţionaliza şi recapitaliza Banca de Economii nu ar spori doar costul direct pentru bugetul public, dar ar crea şi un risc ca banii contribuabililor să fie utilizaţi pentru a acoperi pierderile ascunse şi pierderile potenţiale de viitor. Într-adevăr, nu este exclus că o parte din datoriile restante ale BEM sunt către persoane implicate în această fraudă. Dacă acest lucru ar fi adevărat, revitalizarea BEM le-ar permite să extragă şi mai mulţi bani din contul contribuabililor”.

5. Binomul Plahotniuc-Dodon îl lasă să zburde pe Ilan Shor

Binomul Vlad Plahotniuc-Igor Dodon, aflat la putere în prezent în Republica Moldova, nu a făcut niciun demers pentru recuperarea banilor şi pedepsirea vinovaţilor, ceea ce îl face cel puţin complice. Puterea s-a lăudat cu recuperarea unor sume de bani, dar acestea sunt nesemnificative faţă de totalul banilor furaţi. Mai important este că banii recuperaţi nu provin din furtul miliardului, adică din transferarea în străinătate a rezervelor BNM, ci sunt doar credite acordate cu uşurinţă de către BEM unor firme care nu au restituit banii. Afacerea miliardului furat reprezintă un teren minat pe care nu păşeşte nimeni.

Ilan Shor, în vârstă de doar 28 de ani, principalul vinovat, sau mai exact principalul instrument al celor vinovaţi, este judecat în stare de libertate sub control judiciar, şi de când a fost pus sub acuzare a reuşit să fie ales primarul al oraşului Orhei. La cerere, justiţia îi aprobă lui Shor şi deplasări în străinătate. Meritul lui Shor în ochii justiţiei selective şi dirijate politic din Republica Moldova este acela că a depus denunţul pe baza căruia Vlad Filat, principalul concurent al lui Vad Plahotniuc, a fost arestat şi condamnat, dispărând astfel din politică. Magistraţilor obedienţi de la Chişinău nu le-a trecut nicio secundă prin cap că Ilan Shor deţine cetăţenia a două state care ale căror legislaţie nu permite extrădarea propriilor cetăţeni, adică Federaţia Rusă şi Israel. Pentru magistraţii care au decis scoaterea din arest a lui Shor şi punerea sa sub control judiciar nu a contat nici faptul că Shor poate distruge sau falsifica înscrisuri ori alte probe relevante în cauză, într-un dosar în care s-a dat foc dosarelor aflate în duba firmei de pază care transporta actele băncii. Shor, care are controlul conturilor off-shore, poate muta nestingherit banii dintr-un cont în altul, atâta timp cât se află în libertate, poate călători în străinătate sau îşi poate folosi comunicaţiile electronice. Însă justiţia şi statul Republica Moldova, aparent preocupate de găsirea banilor, nu par a fi deranjate de faptul că vor găsi banii atunci când va vrea Shor, din moment ce el are controlul asupra conturilor off-shore unde se află banii furaţi. Ilan Shor este singurul nume menţionat în raportul Kroll, alături de cele 77 firme ale sale folosite pentru furtul miliardului.

Însă pentru că nimic nu este întâmplător, am putea specula că tocmai de aceea Shor a fost lăsat în libertate şi cu acces la conturile off-shore unde este depus miiardul de către de justiţie, sau mai exact de către cei care conduc din umbră justiţia . Pentru a-şi putea răscumpăra libertatea. Poate că miliardul sau o mare parte din bani au fost recuperaţi, însă nu au intrat în Trezoreria Republicii Moldova, ci în conturi private.

Afiş electoral cu Ilan Shor, actualmente în libertate şi... primar de Orhei.

Un alt mare vinovat, sau unealtă a marilor vinovaţi, este fostul premier Iurie Leancă. În decembrie 2017 însă, concomitent cu publicarea raportului Kroll 2 în prag de Crăciun şi într-o limbă străină pentru a se încerca limitarea dezbaterii publice, Iurie Leancă s-a întors în guvern pe post de viceprim-ministru pentru integrare europeană. Alături de el s-a întors în guvern pe post de ministru al Economiei. Gaburici, pe durata mandatului de prim-ministru, nu a făcut nimic pentru găsirea miliardului, în schimb a desăvârşit opera lui Leancă, transferând pete 5 miliarde lei în conturile BEM, după ce Leancă transferase 18 miliarde lei, adică echivalentul miliardului de dolari. În fruntea guvernului se află premierul Pavel Filip, care în Guvernul Leancă ocupa funcţia de ministru al Comunicaţiilor, deci este răspunzător în solidar cu Leancă pentru furtul secolului.

6. Raportul Kroll: S-au transferat 2,7 miliarde dolari la băncile letone, nu unul

Banca Naţională a contractat firma americană de investigaţii financiar-bancare Kroll, care trebuia să găsească banii furaţi din rezerva sa şi transferaţi în străinătate. Faptul că BNM a contractat o firmă privată nu scuteşte însă autorităţile statului de obligaţiile lor prevăzute prin lege. Autorităţile Republicii Moldova erau obligate să deschidă propria investigaţie şi să ceară şi sprijinul altor state în acest scop. Prima parte a raportului Kroll a fost dată publicităţii pe 5 mai 2015 de către Andrian Candu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, prin postarea acestui raport pe blogul său. A doua parte a raportului Kroll, sau Kroll 2, cum este numit la Chişinău, a fost publicată la sfârşitul anului 2017, în perioada sărbătorilor de iarnă, ceea ce a născut bănuiala că BEM sau cine a luat decizia publicării raportului a urmărit să nu existe o dezbatere publică despre conţinutul acestuia. Mai mult, raportul este cenzurat, practic e o sinteză, din el lipsesc mai multe date, fapte, nume de persoane implicate, pe motiv că publicarea acestora ar dăuna cercetărilor întreprinse în vederea găsirii banilor furaţi. BNM nu a putut însă să explice cum ar putea să dăuneze investigaţiei pentru găsirea banilor publicarea numelor responsabililor din Banca Naţională implicaţi în furtul miliardului. Premierul Pavel Filip este un alt susţinător al secretomaniei şi al publicării trunchiate a raportului Kroll 2 pe motiv că „90% dintre numele publicate în raport sunt ale unor oameni oneşti, dar care pur şi simplu au fost în acest circuit”.

Publicarea sintezei raportului Kroll 2 comandat de BNM nu în limba română, limba oficială din Republica Moldova, a dat de bănuit că urmăreşte limitarea dezbaterii publice, alături de publicarea raportului în ajunul Crăciunului pe stil nou. Cu toate că nu există o versiune în limba română a raportului Kroll 1, există o versiune în rusă (Kroll Отчет ИТОГ - русский перевод), disponibilă online. Ar fi interesant de stabilit dacă versiunea în limba rusă aparţine tot BNM sau traducerea a fost efectuată din engleză în rusă de către altcineva. Dacă versiunea în limba rusă aparţine BNM este interesant de stabilit de ce raportul nu a fost tradus din engleză în română, ci în rusă, şi cine sunt de fapt beneficiarii raportului, care a fost scopul publicării sale în această limbă.

Revenind la sinteza făcută de BNM (Kroll 2), aici, cum am văzut deja, nu se dă niciun nume propriu în afară de Grupul Shor (Shor Group), iar alte nume sunt anonimizate, de exemplu „banca letonă 1 şi banca letonă 2” (latvian bank 1 and latvian bank 2) jignind inteligenţa moldovenilor care trebuie să plătească atât ei cât şi copiii lor, generaţia următoare, banii furaţi în anul 2014. Nu se spune niciun cuvânt despre manipularea banilor de la BNM şi despre schimbul valutar. Din cauză că din aşa-zisa „sinteză” au fost cenzurate informaţii esenţiale se creează confuzie şi în ce priveşte suma de bani furată. Miliardul furat este identificat ca fiind 1,14 miliarde dolari SUA, deşi sumele totale transferate de la cele trei bănci la băncile letone sunt de 2,7 miliarde dolari. De fapt, BNM încearcă să ascundă adevărul brutal al furtului secolului şi anume că suma care este, probabil, mult mai mare decât cea bănuită iniţial. Acum deja nu mai vorbim despre „miliardul furat”, ci despre o sumă cuprinsă între 1,14 miliarde USD şi 2,7 miliarde USD.

În rest, iniţiativa privată a întocmirii raportului Kroll nu poate scuti statul de obligaţiile sale. Kroll este doar o firmă privată. Nu are în spate autoritatea statului, şi încă autoritatea celui mai puternic stat din lume, anume SUA. Republica Moldova trebuia să se adreseze autorităţilor americane, pentru că fiind statul emitent al dolarilor are dreptul să solicite date despre tranzacţii efectuate în această monedă. Pe de altă parte, autorităţile americane au posibilităţi de investigaţie incomparabile cu cele ale unei firme private cum este Kroll.

Kroll nu are mandate să ceară informaţii protejate de secretul bancar. Nu are puterea de a îngheţa conturile unde se află banii furaţi. Nu poate emite mandate internaţionale de arestare pentru vinovaţi. De aceea a fost aleasă varianta alegerii unei firme private. Pentru ca conducerea Republicii Moldova şi BNM să arate că a început căutarea miliardului, dar nici să nu-l găsească. Praf în ochi.

7. De ce nu sunt implicate agenţiile Guvernului american în găsirea miliardului?

Autorităţile au ignorat implicarea agenţiilor Guvernului american în identificarea banilor furaţi. Preşedintele şi Guvernul Republicii Moldova trebuiau să sesizeze Departamentul Justiţiei de la Washington, care are în subordine FBI (Biroul Federal de Investigaţii), care are şi competenţe în străinătate.

De asemenea, trebuia să sesizeze Departamentul Trezoreriei, care are în subordine OFAC -  Office of Foreign Assets Control, sau în traducere românească Oficiul pentru Controlul Activelor străine.

OFAC prin mijloace informativ-operative specifice serviciilor de informaţii găseşte în lumea întreagă conturile dictaturilor, guvernelor corupte şi ale celor care susţin terorismul, traficul de droguri, sau a celor care prezintă o ameninţare pentru politica externă a SUA. De asemenea, OFAC dispune îngheţarea acestor active aflat sub jurisdicţia SUA, adică blochează asemenea conturi bancare.

Ceea ce este esenţial e că FBI şi OFAC sunt agenţii ale Guvernului SUA. Acestea au mijloace tehnice şi informativ-operative care depăşesc cu mult posibilităţile unei firme private. Serviciile secrete americane participă regulat la schimbul de informaţii clasificate atât cu statele NATO şi UE, cât şi cu serviciile de informaţii ale statelor aliate cu SUA de pe alte continente. Americanii pot afla în timp real aproape orice informaţie din orice loc de pe planetă. De asemenea, cum spuneam, Guvernul SUA poate îngheţa conturi din bănci aflate pe teritoriul SUA şi poate emite mandate internaţionale de arestare.

Şi totuşi, autorităţile de la Chişinău nu au făcut asta. Se nasc două întrebări legitime:

  • Guvernanţii de la Chişinău s-au temut că americanii vor găsi banii şi pe cei vinovaţi, ceea ce autorităţile doreau, în realitate, să evite?

  • Oficialii de la Chişinău s-au temut inclusiv ca Moscova să nu afle că ei ar lucra atât de deschis cu serviciile secrete americane?

 8. Concluzii. Furtul şi manipularea secolului

  • Nu trebuie să fii un geniu al finanţelor ca să înţelegi că întreaga afacere a furtului miliardului a fost pusă la cale de autorităţile statului, care în continuare se opun recuperării banilor şi identificării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. Republica Moldova a devenit astfel guvernată de banditismul de stat, aidoma narco-statelor. Jefuitorii Băncii Naţionale nici măcar nu au fost sofisticaţi. Elemente infracţionale folosite de ei au mai fost folosite şi în alte scheme de devalizare a băncilor din spaţiul ex-sovietic, în special în Federaţia Rusă.
     
  • Păgubaşul este cetăţeanul moldovean, pentru că suma furată a fost trecută la datoria publică şi se recuperează de la bugetul statului. Pentru că suma reprezintă circa 15% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova este lesne de înţeles de câte investiţii social-economice sau prestaţii sociale au fost privaţi cetăţenii acestei republici ex-sovietice.
     
  • Furtul miliardului, alături de o altă mare infracţiune petrecută cam în aceeaşi perioadă, anume spălarea prin băncile din Republica Moldova a peste 20 miliarde dolari SUA, au compromis imaginea acestui stat atât în ochii finanţatorilor internaţionali cât şi a partenerilor europeni, compromiţând orice şansă de integrare europeană a Republicii Moldova.
     
  • Furtul secolului, cum a fost numit la Chişinău, a fost şi este acompaniat şi de manipularea sau dezinformarea secolului. Aspecte ale aceste operaţiuni de dezinformare au fost prezentate de noi. Aşa cum furtul miliardului este o operaţiune de stat, la fel şi dezinformarea legată de acest caz este tot o operaţiune de stat. Amplă, consistentă şi tenace precum fenomenul pe care năzuieşte să îl acopere.
     
  • Începând de la scoaterea în prim plan, ostentativă, a lui Ilan Shor ca singurul vinovat de furtul secolului, - deşi Ilan Shor a fost executantul deciziilor, nu emitentul lor -, asocierea eronată în discursul public a fostului premier Filat cu furtul efectiv al miliardului (vina lui stă în altă parte), declaraţii pompoase despre aşa zise recuperări ale sumelor furate, ignorarea ostentativă a acţiunilor autorităţilor sau transformarea Raportului Kroll într-o chestiune sacrosantă, intangibilă, în faţa căreia toate vocile trebuie să tacă – toate acestea sunt elementele unei manipulări de stat menite să deturneze dezbaterea publică de la concluzia firească a oricărei investigaţii de bun simţ şi pe care o reiterăm în finalul cercetării noastre.
     
  • Tot ceea ce s-a întâmplat începând din anul 2013 în sistemul bancar din Republica Moldova a fost o acţiune coordonată a unor grupuri private şi a principalelor instituţii ale statului, în primul rând Ministerul de Finanţe, Guvernul Republicii Moldova, Procuratura Generală şi Banca Naţională a Moldovei, având ca scop extragerea unei sume importante de bani din sistemul bancar şi transferarea acesteia în străinătate, cu predilecţie în legislaţii off-shore, de unde să fie extrem de greu, dacă nu imposibil, de recuperat.

*Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu sunt membrii în Consiliul de Experţi LARICS.