Divizarea „alor noştri“ – o constantă a vieţii politice din Republica Moldova

Mulţimea de oameni adunată în zona Pieţei Marii Adunări Naţionale duminică, 7 iunie, s-a împărţit în două tabere izolate prin coloane de poliţişti. FOTO: europalibera.org

Cele întâmplate alaltăieri, duminică, 7 iunie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău i-au întristat, cred, pe mulţi dintre cei care doresc binele Republicii Moldova – adică păstrarea direcţiei pro-occidentale a acesteia.

Am asistat la două manifestaţii în acelaşi loc, deşi în părţi diferite ale pieţei – probabil, o premieră pentru Piaţa Marii Adunări Naţionale. Pe de o parte, mitingul electoral al Partidului Liberal, anunţat la autorităţile competente cu mult timp înainte, după cuvintele preşedintelui PL Mihai Ghimpu rostite la conferinţa de presă de după încheierea manifestaţiei. Acesta s-a desfăşurat chiar în faţa guvernului, în centrul PMAN. Pe de altă parte, mitingul Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr” a avut loc în spaţiul dintre Arcul de Triumf şi Catedrala mitropolitană, cele două grupuri de oameni fiind despărţite de coloane de poliţişti.

Divizarea celor două manifestaţii reflectă divizarea permanentă a acelei părţi de societate care susţine partide pro-occidentale, favorabile integrării europene şi apropierii de România. Electoratul pro-european a avut întotdeauna o plajă de alegere mai largă decât votanţii pro-ruşi, de stânga. Această stare de lucruri a fost responsabilă, în repetate rânduri, şi pentru faptul că partea de societate pro-occidentală a fost subreprezentată în parlament, multitudinea de partide aglomerate pe segmentul de dreapta al eşichierului de dreapta nereuşind să acumuleze necesarul de 6%, sau aproximativ o sută de mii de voturi, pentru a accede în parlament. Voturile lor ajungeau, în schimb, să fie însumate şi împărţite proporţional partidelor care treceau pragul electoral, fortificând adesea reprezentarea în parlament a votanţilor de stânga, aducând la putere partide precum PCRM şi oferindu-le majorităţi de peste două treimi din numărul deputaţilor.

Chiar dacă, urmare a coagulării partidelor de pe segmentul de dreapta al eşichierului politic, reprezentarea alegătorilor pro-occidentali în parlament a fost mult mai bună începând cu 2009, se pare că societatea noastră în ansamblu nu a învăţat încă lecţiile anilor ’90, şi mai ales a alegerilor anticipate din 2001. Nu ştiu dacă este adevărat, aşa cum s-a speculat deja, că evenimentul de ieri îl va costa pe Dorin Chirtoacă mandatul de primar, însă urmări asupra potenţialului de vot al Partidului Liberal în municipiul Chişinău vor exista, cu siguranţă. Problema nu este că PCDA şi PL nu sunt împreună într-o formă de asociere, ci că părtaşii celor două entităţi s-au înjurat reciproc peste capetele poliţiştilor care îi păzeau să nu se încaiere, ieri. Altercaţiile au degenerat treptat, până la fluierături şi invective. Ceea ce este trist pentru viitorul politic al Republicii Moldova. De ce?

Pentru că dacă PCDA se va transforma, într-adevăr, aşa cum prevăd unii dintre liderii ei, în partid politic şi va participa la următoarele alegeri parlamentare, unicul partener „natural” de eventuală coaliţie care să preia guvernarea, ar fi Partidul Liberal. Asta deoarece PCDA nu are cum să intre în coaliţie cu cei împotriva cărora s-a şi constituit, partidele lui Vlad Filat (PLDM) şi Vlad Plahotniuc (PDM). Nu este exclus că în urma unor negocieri, şi Partidul Popular European al lui Iurie Leancă (cu care ar fi fuzionat, eventual, Partidul Acţiunea Democratică şi Partidul Liberal Reformator), dacă va accede în Parlament, va fi cooptat într-o coaliţie cu PL şi PCDA.

În aceste condiţii, animozitatea, vrajba între liderii, membrii şi simpatizanţii celor două formaţiuni este de natură să pună în pericol o eventuală înţelegere din viitor, care să ofere Republicii Moldova o continuitate a unei guvernări care să realizeze ceea ce şi-au dorit cetăţenii în 2009 şi au promis guvernanţii încă de atunci: o serie de reforme şi progrese care să faciliteze integrarea europeană şi intrarea definitivă a Republicii Moldova în spaţiul occidental.

Însă divizarea „alor noştri”, războiul între „ai noştri” şi „ai noştri” rămâne o constantă a vieţii politice din Republica Moldova. Din păcate.