Diacov: Băsescu nu va fi deputat şi nici politician în Moldova. El este paraşutat aici până la alegerile parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele de onoare al Partidului Democrat (PDM), Dumitru Diacov, este sceptic în privinţa viitorului politic de la Chişinău al fostului preşedinte român Traian Băsescu. Potrivit lui, Băsescu a fost „paraşutat” în Republica Moldova doar până la parlamentarele din 2018, cu scopul de a spori numărul votanţilor unionişti.

„Domnul Băsescu nu va fi deputat, nu va fi politician activ în Republica Moldova. El este paraşutat aici până la alegerile parlamentare ca să crească numărul de unionişti”, a declarat Dumitru Diacov marţi, 30 ianuarie, la emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Democratul susţine că fostul lider de la Cotroceni „se foloseşte de imaginea României, nu de a lui personală” atunci când face „agitaţie” la Chişinău.

El afirmă că „Băsescu şi-a terminat cariera în România, a pus pe brânci tot politicul român”. 

„Uitaţi-vă câtă ceartă, câtă ură, cine a semănat-o? Nu Băsescu?”, se întreabă retoric Diacov.

Democratul consideră că pentru declaraţiile lui Traian Băsescu că Republica Moldova nu se va integra în UE decât numai prin unirea cu România, fostul şef de stat merită să fie pedepsit.

„Aşa simbolic. Pentru că lucrurile astea nu se fac nicăieri. Ia să mă duc eu în România şi să fac declaraţii de tipul pe care le face Băsescu, ce ar spune pritenii noştri de la Bucureşti? Vor spune: tâmpitule, du-te acasă şi fă declaraţii”, a menţionat preşedintele de onoare al PDM.

Diacov a subliniat că a „vorbit cu foarte mulţi oameni importanţi din România care nu vorbesc despre unire, dar vorbesc despre un vecin care se poate autoguverna, care asigură stabilitatea, care asigură creştere economică. Asta îşi doreşte România”.

„Trebuie să fie clar că unionismul alimentează aripa radicală de stânga, de care noi tot vorbim şi suntem nemulţumiţi”, a conchis democratul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite