Delegaţia FMI s-a întâlnit cu Guvernul Filip

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Misiunea FMI şi reprezentanţii Guvernului de la Chişinău. FOTO: www.gov.md
Misiunea FMI şi reprezentanţii Guvernului de la Chişinău. FOTO: www.gov.md

Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), care efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 23-29 februarie 2016, a avut primele întâlniri.

Reprezentanţii FMI s-au întâlnit în prima parte a zilei de marţi, 23 februarie 2016, cu premierul Pavel Filip. Ulterior a urmat o vizită la Ministerul Economiei, transmite IPN.

Guvernul informează că părţile au făcut un schimb de opinii privind evoluţiile economice recente şi politicile promovate de autorităţi pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi asigurarea bunei guvernări. Şeful executivului a menţionat importanţa vizitei misiunii FMI pentru restabilirea încrederii partenerilor externi şi deblocarea finanţării externe, necesare pentru implementarea reformelor complexe.

Ivanna Vladkova-Hollar, şefa echipei de experţi ai FMI, a menţionat că priorităţile Guvernului corespund, în linii mari, celor identificate de FMI. Oficialul a concretizat, că scopul misiunii este să se informeze despre politicile şi prognozele macroeconomice promovate de autorităţi, situaţia din sistemul financiar-bancar şi politicile bugetar-fiscale.

Următoarele vizite vor avea loc la Banca Naţională a Moldovei, iar apoi la Ministerul Finanţelor. După care vor fi şi întâlniri cu donatorii externi ai Republicii Moldova – Ambasada Statelor Unite ale Americii şi cu Delegaţia UE la Chişinău.

În programul reprezentanţilor FMI nu sunt prevăzute declaraţii de presă.

Misiunea nu are mandatul de a negocia un program de asistenţă financiară. Rezultatele misiunii nu vor fi discutate de către Consiliul de directori executivi al FMI.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite