Ambasadorul Rusiei la Chişinău despre Acordul de Asociere cu UE: „Nimeni nu spune că după semnare totul va fi bine, pentru că noi cunoaştem vor fi probleme“
0Farit Mukhametşhin, ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău susţine că Moscova nu se opune parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova. Totodată, diplomatul rus spune că Acordul de Asociere poate crea probleme în relaţiile comerciale moldo-ruse.
„Subiectul Summitului de la Vilnius a fost discutat şi în cadrul întâlnirii miniştrilor de Externe Natalia Gherman şi Serghei Lavrov. Federaţia Rusă nu consideră că traseul european al Republicii Moldova contravine relaţiilor noastre bilaterale. În acelaşi timp atragem atenţia la faptul ca aceasta să nu afecteze dezvoltarea, pe viitor, a relaţiilor dintre Moldova şi Rusia“, a declarat Farid Mukhametşin, ambasadorul Rusiei la Chişinău.
Totodată, diplomatul a menţionat că Acordul de Asociere ce ar urma să fie parat la Summitul de la Vilnius ar putea crea probleme în relaţiile comerciale moldo-ruse.
„Ministrul Serghei Lavrov a menţionat că trebuie să analizăm textul ce ar urma să fie parafat şi să vedem cum vor afecta relaţiile economice cu Federaţia Rusă şi cu Uniunea Vamală. Nu ascundem faptul că semnarea acordului parafat, într-o oarecare măsură, neapărat va influenţa relaţiile comerciale a Moldovei cu Federaţia Rusă. Nimeni nu spune că după semnare totul va fi bine, pentru că noi cunoaştem vor fi probleme“, a mai spus Farid Mukhametşhin.