Ce spun analiştii despre desemnarea lui Vlad Filat la şefia Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Nicolae Timofti merge pe mâna premierului în exerciţiu. Foto: Tudor Iovu
Preşedintele Nicolae Timofti merge pe mâna premierului în exerciţiu. Foto: Tudor Iovu

Preşedintele Nicolae Timofti l-a desemnat ieri pe Vlad Filat în funcţia de prim-ministru. Acesta are la dispoziţie 15 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a componenţei Cabinetului de Miniştri.

Voinţa majorităţii deputaţilor cu care s-a consultat şeful statului este ca Republica Moldova să continue politica de integrare europeană, iar pe plan intern să pună în aplicare reformele democratice convenite cu UE. „Vlad Filat va putea, în opinia mea, să asigure continuitatea acestor procese“, a declarat preşedintele republicii.

Şeful statului a invocat câteva motive: „Vlad Filat este singura candidatură care a fost propusă de PLDM. PD şi PL, dar şi grupul parlamentar condus de Vadim Mişin, au recunoscut dreptul PLDM de a face prima propunere, deoarece are cea mai mare pondere în Parlament“, a menţionat Nicolae Timofti.

Discuţii cu toate partidele din Parlament

La scurt timp după anunţul preşedintelui, Vlad Filat şi-a exprimat recunoştinţa pentru încrederea acordată în formarea noului guvern. „Sunt onorat de această nominalizare, dar înţeleg responsabilitatea acestui exerciţiu“, a spus premierul în exerciţiu. Liderul PLDM a afirmat că în următoarele zile va purta negocieri cu toate partidele din Parlament, dar şi cu reprezentanţii societăţii civile, pentru a găsi suportul necesar.

„Regret că până în prezent partidele din fosta alianţă nu au reuşit constituirea unei majorităţi parlamentare pro-europene. AIE a avut importante realizări. Am fost uniţi în angajamentul nostru pentru un viitor european, însă am ajuns la punctul când, din cauza unor abuzuri şi blocaje, nu s-a mai putut continua. Rămân ferm dedicat interesului naţional de a asigura un viitor european pentru fiecare cetăţean“, a declarat Filat.

Deocamdată, liberal-democratul nu i-a convins pe foştii parteneri de alianţă să-l voteze. „Pe Vlad Filat nu-l votăm de dragul numelui. Vrem să vină să ne spună cum vede funcţionarea Guvernului altfel decât cum a fost până acum. Mă convinge, e o situaţie; nu mă convinge, e altă situaţie“, a menţionat preşedintele PD Marian Lupu.

PL nu-l votează

Mai categoric este liberalul Mihai Ghimpu, care susţine că desemnarea lui Filat la funcţia de prim-ministru înseamnă distrugerea drumului european al ţării noastre. „Mi-i totuna cine va fi prim-ministru. Cu Filat noi mergem spre alegeri anticipate. Nu votez împotriva lui Filat, votez pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. El o să răspundă în faţa istoriei, în faţa copiilor şi nepoţilor lui“, a declarat Ghimpu.

„Există o înţelegere de principiu“

„Desemnarea premierului şi votul din Parlament sunt lucruri diferite. E greu de spus cine va susţine un nou guvern condus de Vlad Filat. Nu bag mâna în foc pentru nimic“, a comentat analistul Petru Bogatu.
„Faptul că a fost desemnat candidatul înseamnă că există o înţelegere de principiu, de a evita alegerile anticipate şi de a forma un nou guvern. Însă, dacă facem un calcul, vedem că în urma eroziunii fracţiunii PCRM, teoretic există cel puţin două variante: reconstituirea Alianţei în formatul vechi sau crearea unei coaliţii fără liberali“, susţine comentatorul Oazu Nantoi.

Analistul crede că trebuie să fim mai sceptici vizavi de declaraţiile politicienilor. „Dacă analizăm spusele lor, constatăm că în funcţie de direcţia vântului conţinutul se schimbă. Nu cred că domnul Lupu trebuie să fie convins, ţinând cont de faptul că PD a avut cinci miniştri în guvernul precedent“, adaugă expertul.

Votul Guvernului, la pachet cu cel al procurorului general

Atât Oazu Nantoi, cât şi Bogdan Ţârdea spun că soarta lui Filat e legată direct de numirea procurorului general. „Probabil, la pachet va fi discutată şi candidatura la funcţia de procuror general. Nu cred că domnului Filat îi va fi uşor, însă el este desemnat şi n-are decât să se descurce“, explică Nantoi.

„Negocierile nu s-a încheiat. Partidul Democrat va încerca să facă presiuni asupra lui Filat în ceea ce priveşte numirea procurorului general şi a altor şefi“, afirmă analistul Bogdan Ţârdea. „Dacă Filat va ceda, la prima tentativă democraţii vor vota alături de liberal-democraţi şi se vor acumula 46 de voturi. Dar aceasta va fi mişcarea pe faţă, în realitate aceştia vor face ca neafiliaţii să nu-l voteze. În lipsa voturilor necesare, vor cere numirea altei candidaturi“, prezice Ţârdea.

Doi din cei nouă deputaţi neafiliaţi, Sergiu Sârbu şi Mihai Godea, au declarat că nu vor vota pentru un nou guvern Filat. În acelaşi timp, Partidul Comuniştilor a cerut în repetate rânduri ca şeful statului să anunţe data alegerilor anticipate.

Criza politică afectează starea economiei

„Pentru viaţa economică stabilizarea politică are o importanţă vitală. Criza politică a stopat procesul investiţional în mai multe sectoare şi a blocat realizarea mai multor reforme. Cu cât mai rapid vom depăşi impasul politic, cu atât va fi mai bine pentru economia ţării“, afirmă Dumitru Budianschi, director de programe la Centrul Expert-Grup.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite