Armata transnistreană, provocare pentru autorităţile constituţionale ale Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi articolul 282 din Codul penal al Republicii Moldova incriminează organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea, aplicarea acestor prevederi legale rămâne o provocare pentru autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova.

În peste 25 de ani de independenţă nu există vreo sentinţă de condamnare în temeiul acestei infracţiuni. Cel mai elocvent exemplu de formaţiuni paramilitare ilegale dislocate pe teritoriul Republicii Moldova îl reprezintă ,,armată transnistreană”, notează Asociaţia Promo-LEX într-o analiză publicată pe site-ul său, notează IPN.

Potrivit Asociaţiei, înrolarea în aceste structuri este tacit acceptată şi unanim tolerată, dar de fapt trebuie calificată ca şi privaţiune ilegală de libertate. Încă din anul 2008, Asociaţia Promo-LEX a atras atenţia asupra situaţiei complicate a recruţilor din regiunea transnistreană. Chiar şi după nouă ani de la acest studiu, tinerii din stânga Nistrului continuă să fie înrolaţi forţat în structurile paramilitare, pentru că în caz de eschivare recruţii riscă o amendă de până la 1.700 de euro (care reprezenta la sfârşitul anului 2016, aproximativ 5,5 salarii medii pe economie în regiunea transnistreană) sau până la doi ani închisoare.

O altă problemă o reprezintă condiţiile în care recruţii îndeplinesc aşa-numitul serviciu militar obligatoriu, care sunt cel puţin inumane şi degradante. Începând cu anul 2008, Asociaţia Promo-LEX a adus în atenţia opiniei publice mai multe cazuri de deces în „armată transnistreană”.

Cazurile de încălcare a drepturilor persoanelor înrolate forţat sunt confirmate şi de constatările oferite de către „ombudsmanul” din regiunea transnistreană. Astfel, conform datelor prezentate de către acesta, în anul 2016 au fost condamnate pentru dezertare 87 de persoane, inclusiv din cauza relaţiilor nestatutare dintre militari. Raportul conţine şi alte informaţii, inclusiv despre faptul că, în anul 2016, au fost iniţiate 7 cauze penale pentru existenţa relaţiilor nestatutare, unde au fost atraşi la răspundere penală 12 militari.

În aceeaşi ordine de idei, condiţiile inumane nu sunt determinate doar de către relaţiile nestatutare între militari, ci şi de către abuzurile comise de persoanele cu funcţii de răspundere din structurile paramilitare din regiune. Astfel, în raportul ,,ombudsmanului” se enunţă despre 19 infracţiuni, în care au fost traşi la răspundere penală 21 de militari cu funcţii de răspundere.

Un alt aspect îl reprezintă datele ce provin de la aşa-zisul ministerul al apărării de la Tiraspol, potrivit cărora în anul 2016 trei militari au decedat, detalii despre aceste cazuri nefiind cunoscute, au existat 8.247 de plângeri/petiţii cu privire la îmbolnăvirea militarilor din structurile paramilitare, dintre care 2.434 de persoane au fost internate în spitale, dintre cele 154 de vătămări/traume, 88 s-au produs în timpul efectuării ,,serviciului militar”.

Promo-LEX subliniază că promovarea atractivităţii ,,serviciului militar obligatoriu” reprezintă astăzi unul dintre interesele prioritare ale administraţiei de la Tiraspol, care continuă militarizarea acestui teritoriu. Din păcate aceste interese prevalează asupra prevenirii şi combaterii violărilor drepturilor olumului.

Potrivit Asociaţiei, acest lucru denotă odată în plus necesitatea intervenţiei prompte a autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova şi a organismelor internaţionale pentru documentarea problemelor din formaţiunile paramilitare din regiunea transnistreană. Totodată, pasivitatea autorităţilor naţionale şi a comunităţii internaţionale în prevenirea şi combaterea violărilor drepturilor omului din regiune, creează impresia că administraţiei de la Tiraspol nu este pasibilă de răspundere. Aceasta continuă să beneficieze de fenomenul impunităţii şi poate în continuare abuza de drepturile şi libertăţile omului fără a avea vreo responsabilitate pentru acţiunile şi faptele sale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite