Zvonurile au provocat creşterea preţului la hrişcă în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza de hrişcă pe piaţa de cereale, declanşată de zvonurile unei recolte sărace din acest an, a provocat o creştere bruscă a preţurilor acestui aliment extrem de popular în Rusia.

Situaţia actuală nu este cu nimic ieşită din comun faţă de alte situaţii precedente, potrivit agenţiei Tass. Astfel de lucruri s-au întâmplat de mai multe ori în trecut şi au avut efecte similare. Dar de această dată, experţii au observat că ruşii cumpără alimente în cantităţi mult mai mari decât au, de fapt, nevoie în realitate. Aceştia vor să-şi umple dulapurile din apartamentele lor din oraş şi rafturile din subsolurile caselor din mediul rural cu alimente de rezervă pentru zile grele, exact cum se întâmpla cu cei care au îndurat penuria din timpul erei sovietice. Motivele acestei situaţii variază de la rubla în scădere bruscă la perspectivele economice vagi cu care s-au obişnuit şi care, de fapt, evidenţiază fragilitatea sistemului economic.

Hrişca, la un preţ artificial

De la începutul lunii noiembrie, preţul hrişcăi a crescut în mediu cu 27,5%. Zvonurile unei recolte sărace, care au apărut la sfârşitul lunii octombrie, au stârnit panică privind cumpărarea acestor cereale, deosebit de populare printre cei cu venituri reduse. Preţurile au crescut până la 50% - 80%, practic instantaneu. Participanţii de pe piaţa economică bănuiesc că furnizorii au decis să frâneze aprovizionarea cu hrişcă pentru a crea o penurie artificială şi, astfel, să forţeze agenţii economici să modifice preţurile. Ministerul rus al Agriculturii este sigur că în acest an recolta este suficientă atât pentru consumul intern, cât şi pentru export. 

Hrişca este o cereală pe care ruşii au utilizat-o în mod tradiţional pentru a face terci. Au împrumutat obiceiul de creştere a acestei culturi de la călugării greci. Pentru un occidental, este greu de explicat locul şi rolul hrişcăi în dieta ruşilor. În mod obiectiv, hrişca pentru ruşi este similară ca importanţă, precum pastele pentru o familie de italieni din clasa muncitoare. Hrişca este la mare căutare datorită preţului scăzut şi proprietăţilor extrem de valoroase pentru consumator: este bogată în proteine şi se digeră greu, astfel senzaţia de saţietate durează mai mult timp şi poate fi păstrată în magazin pentru o perioadă lungă de timp fără nicio pierdere de calitate. Hrişca este un produs strategic esenţial pentru stat, o componentă obligatorie ale rezervelor strategice de alimente. „De această dată, guvernul este pregătit să ia măsuri absolute pentru a stabiliza preţurile, apelând la rezervele de stat”, a afirmat directorul de dezvoltare al Asociaţiei producătorilor şi furnizorilor de alimente, Dimitrie Vostriakov.

Un indicator al sentimentului public

„Afacerea cu hrişcă este un indicator al sentimentului public. Cererea pentru această cereală creşte cu mici semnale ale profilării unei crize economice sau chiar a sfârşitului lumii”, se arată într-o analiză a cotidianului Vedomosti. „Rubla este în cădere. Oamenii au încercat să conserve mâncarea, să o facă cât mai rezistentă în timp”, a subliniat editorul-şef de la New York Times, Evghenia Albats. 

Construirea depozitelor de alimente acasă şi grădinăritul în mediul rural au fost elementele de bază ale strategiei de supravieţuire a ruşilor din secolul al XX-lea. Conform unor studii, 43% dintre oameni fac astfel de achiziţii, dintre care 19% cumpără cereale, 18% - zahăr, iar 9% - cartofi.

Sarea, la mare căutare

Sarea este un alt element pe care ruşii l-au cumpărat în cantităţi foarte mari în acest an. Cererea a crescut când aprovizionarea din Ucraina a încetat, cauzând astfel o lipsă pe piaţa Rusiei. Experţii cred că embargoul alimentar, pe care Rusia l-a impus asupra importului anumitor alimente din ţările occidentale, a cauzat criza anumitor alimente în mai multe regiuni. Cu toate acestea, furnizarea a rămas în spatele cererii pentru un timp foarte scurt. Noii furnizori au suplinit lipsa, dar zvonurile provocaseră deja un efect negativ până la acel moment şi ruşii au început să cumpere sare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite