Venituri de 40 de milioane de euro pentru Orange Moldova în primul trimestru al anului 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veniturile cele mai mari companii de telefonie mobilă din Republica Moldova au crescut cu 10% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la 40 de milioane de euro, arată raportul trimestrial al France Telecom-Orange.

Raportul financiar publicat, miercuri, de grupul France Telecom, care deţine Orange Moldova, arată că numărul de clienţi a avansat uşor în intervalul analizat, la circa 2,03 milioane, cu peste 12% mai mult faţă de primul trimestru al anului 2012, şi cu peste 30.000 mai mult decât era la finele anului trecut.

În anul 2012 Orange Moldova a avut vânzări de 172 de milioane de euro, cu două milioane de euro mai mult decât în 2011.

Principalii competitori ai companiei pe piaţa locală sunt Moldcell şi Unite, parte a companiei de stat Moldtelecom.

În ultima perioadă se vehiculează că pe piaţa Moldovei ar mai putea intra un nou operator de telefonie mobilă. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a anunţat chiar că va scoate la licitaţie a treia licenţă pentru serviciile de generaţia a patra 4G, costul căreia este de 10 milioane de euro.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite