Republica Moldova pierde teren pe piaţa neagră a ţigărilor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa neagră a ţigaretelor din România a înregistrat în luna ianuarie cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi jumătate, de 15,7%, conform datelor companiei de cercetare Novel. Creşteri mari creşteri s-au atestat la traficul din Serbia şi prin shop-urile Duty Free aflate în ţările vecine, în timp ce produsele cu timbru de Republica Moldova şi Ucraina au scăzut

"Regiunile nord-vest (24,5%) şi nord-est (24,2%) au fost în luna ianuarie cele mai afectate de comerţul ilicit. În mod excepţional, remarcăm un nivel aproape dublu al contrabandei în regiunea sud-est, atingând în ianuarie un maxim istoric de 22,2% ce nu a mai fost înregistrat decât înainte de mai 2010. Din punct de vedere al provenienţei, aşa numitele produse "cheap whites“ deţin cea mai mare pondere din piaţă, de 40%. Prin "cheap whites“ definim mărci ieftine, care nu aparţin marilor producători şi care sunt destinate pieţei negre. Creşteri semnificative de peste 4 puncte procentuale au înregistrat produsele provenite din Serbia şi cele traficate ilegal prin shop-urile Duty Free aflate în ţările vecine, în timp ce produsele cu timbru de Republica Moldova şi Ucraina au scăzut semnificativ, cu peste 6 puncte procentuale“, a declarat Marian Marcu, directorul companiei de Cercetare Novel Research, potrivit Mediafax.

Potrivit Gildei Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria, decizia neaşteptată de indexare artificială a cursului de schimb la care se plăteşte acciza a avut că efect majorarea preţurilor la ţigarete, în ianuarie.

"Această majorare a dus la adâncirea diferenţei dintre preţurile produselor legale şi ale celor ilegale. Pe piaţă legală, preţurile au crescut cu circa 0,5 lei româneşti pe pachet, în timp ce preţul mediu pe piaţă neagră a crescut cu doar 0,2 lei, situându-se undeva la sub 9 lei româneşti. Din experienţele anterioare, mediul de afaceri a constatat că schimbarea regulilor din mers, pentru a obţine rezultate frumoase pe hârtie şi a "da bine“ în ochii FMI, generează costuri importante. Astfel, indexarea cursului cu inflaţia a dus la contrabandă şi la inflaţie, după cum, de altfel, a precizat şi BNR. Şi nu trebuie să uităm că, în aprilie, este prevăzută creşterea anuală a accizei la ţigarete, de la 81,78 euro/1.000 ţigarete la 84,37 euro“, a declarat Gilda Lazăr.

Pierderi de sute de milioane de euro pentru buget

Piaţa neagră a crescut în ianuarie 2014 cu circa 1,5 puncte procentuale faţă de finele anului trecut, a declarat Adrian Popa, director Corporate & Regulatory Affairs la BAT România.

"Un punct procentual de contrabandă reprezintă pierderi la bugetul de stat de circa 35 de milioane de euro. Tendinţele înregistrate pe piaţă neagră în luna ianuarie demonstrează capacitatea de adaptare a reţelelor infracţionale şi sunt de natură să ne sporească îngrijorările cu privire la evoluţia contrabandei în lunile care urmează. În timp ce ponderea produselor provenite din Moldova şi Ucraina, pe piaţă neagră din România, a scăzut semnificativ, ponderea produselor provenite din Serbia s-a triplat. În mod cert, instabilitatea fiscală şi reorganizarea ANAF, instituţie responsabilă cu combaterea comerţului ilicit cu ţigarete sunt principalele cauze care au dus la intrarea contrabandei pe trend ascendent la început de an“, a arătat Adrian Popa.

În ultimii doi ani, nivelul contrabandei s-a menţinut la circa 13%, fapt datorat respectării calendarului de creştere a accizelor, precum şi eforturilor concertate ale autorităţilor, susţinute şi de producătorii de ţigarete, a menţionat Sorana Mantho, director Corporate Affairs, Philip Morris România şi Bulgaria.

"Piaţa produselor din tutun este extrem de sensibilă şi reacţionează la schimbări neprevăzute, ţigaretele fiind unul din cele mai taxate produse din România (circa 80% din preţ reprezintă taxe şi accize). Este îngrijorător că asistăm acum la o creştere bruscă a contrabandei cu produse din tutun. Pentru a evita astfel de situaţii este nevoie de un cadru de reglementare adecvat şi stabil, de o politică fiscală predictibilă“, a afirmat reprezentanta Philip Morris România şi Bulgaria.

Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2013, industria tutunului a virat la buget peste 2,6 miliarde euro, reprezentând accize, TVA, taxe şi contribuţii.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite