Parlamentul European a aprobat propunerea de a majora asistenţa financiară pentru Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Comisia pentru bugete a Parlamentului European a aprobat miercuri, 28 septembrie, propunerea deputatului european Siegfried Mureşan de a creşte asistenţa macrofinanciară pentru statele din vecinătatea UE pentru anul 2017, printre care şi Republica Moldova.

„Am obţinut, în calitate de raportor din partea Grupului PPE pe Bugetul UE 2017, creşterea cu 15 milioane de euro a liniei de finanţare pentru asistenţă macrofinanciară acordată de UE statelor din Vecinătatea estică şi sudică, deci şi Republicii Moldova, de la 30 de milioane de euro, la 45 de milioane de euro. Sunt bani de care Republica Moldova poate beneficia anul viitor dacă are nevoie, pe lângă fondurile deja aflate la dispoziţia sa şi care ar putea fi deblocate după semnarea acordului cu FMI”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureşan.

Comisia pentru bugete a mai aprobat creşteri de aproape 4.7 milioane de euro în Bugetul UE 2017, pentru combaterea sărăciei şi prevenirea conflictelor în ţările din cadrul Parteneriatului Estic.

„Republica Moldova este cel mai mare beneficiar de fonduri UE pe cap de locuitor dintre statele vecine ale Uniunii Europene, iar eu, ca deputat român în Parlamentul European, am susţinut mereu creşterea fondurilor europene alocate Moldovei deoarece ştiu câtă nevoie este de aceşti bani dincolo de Prut şi cred cu convingere în destinul proeuropean al Republicii Moldova”, a adăugat Mureşan.

Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European vor demara procedura de conciliere bugetară la finalul căreia vor trebui să ajungă la un acord final asupra Bugetului UE pentru 2017, se arată în comunicatul de presă al PMP.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite