Moldova va primi 100 de milioane de euro din partea UE. Oferirea banilor va fi condiţionată de un set de reforme, inclusiv anticorupţie

Moldova va primi 100 de milioane de euro din partea UE. Oferirea banilor va fi condiţionată de un set de reforme, inclusiv anticorupţie

FOTO arhivă

Comisia de Comerţ Internaţional (INTA) din cadrul Parlamentului European a aprobat joi, 4 mai, cu o largă majoritate, propunerea raportorului pe acest dosar, europarlamentarul român Sorin Moisă, de a susţine acordarea unei asistenţe macro-financiare în valoare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce plenul Parlamentului European şi Consiliul vor adopta decizia finală în acest sens, banii urmează să fie acordaţi în 3 tranşe, în 2017 şi 2018. Plata fiecărei tranşe va fi condiţionată de îndeplinirea de către Republica Moldova a unui riguros program de reforme ce vizează, printre altele, lupta împotriva corupţiei, independenţa justiţiei, o mai bună guvernare, inclusiv în domeniul financiar şi bancar, precum şi aplicarea Acordului de Asociere între Uniunea Europeană şi Republica Moldova.  

„Republica Moldova are nevoie de asistenţă macro-financiară şi mă bucur că Uniunea Europeană este în măsură să răspundă favorabil solicitării autorităţilor moldovene în acest sens. Uniunea Europeană este şi rămâne un partener vital al Republicii Moldova şi un sprijin constant pentru realizarea reformelor necesare unei mai bune funcţionări a statului de drept şi democraţiei. Comisia de Comerţ Internaţional lansează astăzi un puternic mesaj de solidaritate cu cetăţenii unei ţări incluse în politica europeană de vecinătate care se confruntă cu multiple provocări, atrăgând în acelaşi timp atenţia asupra faptului că un program de reforme structurale profunde este necesar nu numai pentru a întări economia, ci pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai de zi cu zi ale cetăţenilor Republicii Moldova”, a declarat Sorin Moisă după vot.

Propunerea de acordare a asistenţei macro-financiare pentru Republica Moldova a fost înaintată Parlamentului European şi Consiliului de către Comisia Europeană. S-a propus acordarea unei sume de 100 milioane euro (60 milioane sub formă de împrumut şi 40 milioane sub formă de grant), plătibilă în 3 tranşe, în 2017 şi respectiv 2018. Condiţiile detaliate de acordare şi apoi plată a fiecărei tranşe urmează a fi negociate ulterior de către Comisia Europeană cu autorităţile Republicii Moldova şi incluse într-un Memorandum de Înţelegere. 

„Republica Moldova a trecut printr-o perioadă economică dificilă din cauza suspendării sprijinului financiar internaţional - urmare a bine-cunoscutei fraude bancare din 2014, condiţiilor climatice dificile care au afectat producţia agricolă, precum şi urmare a limitării exporturilor către Rusia şi Ucraina. Această situaţie a afectat negativ nivelul de trai al populaţiei. În prezent, atât Fondul Monetar Internaţional cât şi Uniunea Europeană au primit garanţii ferme din partea autorităţilor moldovene cu privire la asigurarea unei mai bune guvernări şi supervizări bancare şi financiare şi şi-au reluat sprijinul financiar pentru Republica Moldova. În paralel, aplicarea Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, parte a Acordului de Asociere încheiat între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, s-a dovedit un succes şi a compensat parţial scăderea exporturilor către alte zone. Acordarea asistenţei financiare de către Uniunea Europeană se înscrie deci într-un cadru mai larg de măsuri ai căror beneficiari finali vor fi cetăţenii Republicii Moldova”, a concluzionat europarlamentarul român.

citeste totul despre: