BERD oferă 10 milioane de euro pentru proiectul „Apă Nord Moldova”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Cabinetul de miniştri propune Parlamentului pentru ratificare Acordul de grant dintre Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare destinat realizării proiectul „Apă Nord Moldova”. Proiectul prevede finanţarea lucrărilor de modernizare a reţelelor de alimentare cu apă a localităţilor din nordul ţării, transmite IPN.

Valoarea grantului constituie 10 milioane de euro, ceea ce reprezintă o treime din bugetul proiectului. Beneficiari ai proiectului vor fi circa 400 de mii de cetăţeni din raioanele Soroca, Drochia, Floreşti, Râşcani, Sângerei şi din municipiul Bălţi.

Tot în vederea protecţiei mediului, Guvernul a aprobat Strategia naţională privind managementul deşeurilor radioactive pentru anii 2017-2026. Documentul vine să asigure condiţii favorabile pentru o activitate radiologică sigură şi conformă cu standardele internaţionale.

În vederea implementării Strategiei vor fi alocate resurse financiare atât din bugetul de stat, cât şi din asistenţa financiară acordată Moldovei în cadrul proiectelor de cooperare cu Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică, a altor organizaţii internaţionale, precum şi din partea unor state interesate în fortificarea capacităţii de management al deşeurilor radioactive în Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite