Un om de afaceri din Chişinău, reţinut de CNA pentru că ar fi instituit monopol asupra exportului de fructe şi legume în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un om de afaceri din Chişinău a fost reţinut de ofiţerii şi procurorii anticorupţie. Acesta este vizat într-un dosar de abuz de putere şi este bănuit că, acţionând în cârdăşie cu angajaţi ai Direcţiei Chişinău a ANSA, ar fi instituit monopol asupra exportului de fructe şi de legume în Federaţia Rusă.

Potrivit datelor preliminare ale anchetei, administratorul SRL-ului ar fi mituit persoane publice în vederea obţinerii certificatelor fitosanitare necesare pentru exportul de produse vegetale în Rusia, fără ca marfa să fie supusă controalelor necesare. Totodată, contra unor sume de bani, agentul economic ar fi acţionat în calitate de intermediar în eliberarea certificatelor altor producători agricoli.

În vederea acumulării materialului probator, au fost efectuate mai multe percheziţii în biroul de serviciu şi la domiciliu omului de afaceri, dar şi la Direcţia Chişinău a ANSA. Astfel, la ANSA au fost depistate şi ridicate ştampila şi facsimilul SRL-ului solicitant de certificate fitosanitare, dar şi scrisori electronice private despre cum certificatele erau eliberate în lipsa controalelor legale la depozitul neautorizat. La domiciliul şi sediul agentului economic au fost găsite acte pregătite pentru a fi transmise contra plată producătorilor agricoli, ca aceştia să poată realiza exportul, dar şi corespondenţă privată cu angajaţi ai ANSA şi Serviciului Vamal.

Urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi acţiunilor de urmărire penală, agentul economic au fost reţinuţi pentru 72 de ore. În privinţa angajaţilor ANSA, investigaţiile continuă.

Acest gen de infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime de la 1.350 la 2.350 unităţi convenţionale, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite