Mai mult decât atât, cel mai mare partid din Republica Moldova, Partidul Socialist (creditat în toate sondajele cu peste 50% din intenţiile de vot), a cerut condamnarea oficială a Declaraţiei Parlamentului României din 27 martie 2018 cu privire la Unirea Basarabiei, ca şi a tuturor manifestărilor unioniste de peste Prut.
 
Este, cred, elocvent pentru orice om de bună-credinţă că toate "strategiile" de "apropiere", toate "departamentele" pentru "românii de pretutindeni" şi toate "podurile" (de flori, de vin, de bani negri...) au eşuat. Şi că, fără a abandona idealul, se cade să facem schimbări drastice de obiective, de mijloace şi mai ales de oameni şi instituţii. Pentru că numai nebunii speră că, făcând acelaşi lucru, în acelaşi fel, pot obţine rezultate diferite.
 
De 26 de ani încoace, la nivel oficial, tema Basarabiei - ca şi, în general, tema românilor din jurul graniţelor actuale ale României - este prizoniera celor mai înapoiate segmente din fostele servicii de informaţii ceauşiste. Naţionalismul îngust, anti-europenismul, teoria conspiraţiei, tracomania şi alte asemenea "daruri" ale spiritului alcătuiesc bagajul intelectual al celor care şi-au făcut din Basarabia o profesie. Foarte lucrativă, pentru unii. Iniţiativele cele mai desuete (publicaţii stupide, scrise de inculţi, festivaluri provinciale, reeditări de cărţi obscure în tiraje confidenţiale ş.a.m.d.) s-au adunat, au cheltuit resurse însemnate din banii publici şi au trecut fără a lăsa nici o urmă în conştiinţa basarabenilor. Creşterea ponderii pro-europenilor şi a unioniştilor se datorează, pe de-o parte, demografiei, iar pe de alta, crizei economice din care Republica Moldova nu mai pare capabilă să iasă. Nici măcar investiţia în educaţia tinerilor basarabeni nu a dat rezultatele scontate: nici 25% dintre beneficiarii burselor acordate de statul român nu s-au întors acasă. Cei mai mulţi şi-au luat cetăţenia română şi fie au plecat în Occident, fie au rămas aici, în ţara-mamă. 
 
De 26 de ani, România nu face nimic pentru a aborda câteva dintre problemele cele mai spinoase, care fac ca orice discuiţie despre reunificare să fie prematură. 
 
De pildă, relaţiile cu minoritatea găgăuză, care se bucură de privilegiul unei nemeritate autonomii, pe care o foloseşte nu pentru a-şi proteja identitatea culturală, ci pentru a cultiva nostalgia sovietică. Dacă unirea s-ar discuta peste capul lor, găgăuzii ar deveni, din păcate, un factor de disoluţie şi subversiune, cum au mai şi fost, în perioada interbelică. De 26 de ani, nimeni nu derulează un program de apropiere de aceşti oameni. De ce? Pentru că e greu. E mai uşor cu podul de şpriţ.
 
La fel, alogenii din Republica Moldova, dintre care cei mai mulţi sunt rusofoni. Nici unul dintre programele "strategilor" care de 26 de ani discută despre Basarabia nu le este adresat, deşi şi votul lor va fi solicitat, în cazul unui referendum privind reunificarea. Nimeni nu pare a sesiza că în Republica Moldova există mulţi intelectuali rusofoni care nu se simt confortabil nici în raport cu discursul ultra-naţionalist al securiştilor "patrioţi", dar nici în raport cu ce se întâmplă la Moscova. Câştigarea acestor oameni ar şubrezi baza de mase a "socialiştilor"  şi, în general, a "stataliştilor", numai că nimeni nu stă de vorbă onest cu ei.
 
De problema transnistreană nici nu mai vorbesc. "Strategii" au înghiţit pe nemestecate lozincile "patrioţilor" de la Chişinău, fără să înţeleagă că Transnistria este cel mai puternic obstacol în calea reunificării şi că trebuie disjunsă această temă, de natură teritorială, de cea a apărării minorităţii româneşti de peste Nistru. Nici măcar acum, când anexarea Crimeei a creat premisele unui aranjament teritorial cu Ucraina (posesorul istoric al Transnistriei), diplomaţia noastră nu reuşeşte să articuleze o poziţie mai inteligentă în această chestiune.
 
În fine, mai este o problemă care derivă din marea problemă internă românească: absenţa unei direcţii. Ce le vom oferi acestor oameni, după reunificare, în afară de apartenenţa la Europa şi de garanţia că au scăpat de ruşi? Ce loc ar urma să ocupe Basarabia în România? Cum vom face ca aceste aproximativ patru judeţe să se apropie măcar de nivelul de jos al judeţelor României?
 
Enumăr aceste probleme nu pentru că aş fi, Doamne fereşte!, un  adversar al reunificării. Înainte de toate, eu sunt ferm convins că actuala Republică Moldova nu este un stat real, pentru că nici nu poate fi un stat. Iar ca simulacru post-sovietic, nu are nici un viitor.
 
Numai că reunificarea (are dreptate preşedintele Klaus Iohannis) nu se face cu demagogie şi cu securişti metamorfozaţi în "patrioţi". Nici cu "strategii" neo-sămănătoriste, în epoca smartphone-ului. Ci cu idei clare, cu o viziune unitară şi cu o adecvare a resurselor la obiective.
 
Până când se va produce această necesară resetare a politicilor privind Republica Moldova, evoluăm ca personajele din Ţiganiada: înaintăm, dar... spre Spăteni!