Petro Poroşenko: Am fost anunţat că Rusia va interveni militar în Ucraina
0Liderul de la Kiev, Petro Poroşenko, a declarat, în cadrul unui interviu pentru CNN, că surse din cadrul spionajului militar l-au informat că Rusia intenţionează să înceapă un război cu Ucraina.
Potrivit unian.ua, preşedintele ucrainean a menţionat despre faptul că în noaptea zilei de 15 iulie a avut loc o escaladare a conflictului din estul Ucrainei, iar în cadrul luptelor şi-au pierdut viaţa mai mulţi locuitori din localităţile din apropiere.
„Deţin informaţii furnizate de surse din cadrul spionajului militare care spun că va fi o intervenţie militară (n.r. – din partea Rusiei). Eu am pierdut 8 militari, iar alţi 16 au fost răniţi. Câteva cetăţeni care nu erau militari au murit sub împuşcături. Aceasta este realitatea agresiunii ruseşti în Ucraina”, a declarat Poroşenko.
Amintim că atât Kievul, cât şi NATO au demonstrat în repetate rânduri prezenţa forţelor armate ruseţti în conflictul din Donbas. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declinat de fiecare dată aceste probe, declarând că niciun militar rus nu participă la confruntările armate din estul Ucrainei.