Muzician basarabean stabilit în Maroc: „Pianul este partenerul meu de viaţă“

Muzicianul Ciprian Oloi (43 de ani), din Chişinău, locuieşte de 15 ani în Casablanca. Printre concerte şi meditaţiile date copiilor din Maroc, adoră să facă plajă şi călătorii cu maşina sa.

A început să studieze pianul la şase ani. Pe atunci părinţii, profesori de muzică, îi erau şi spectatori, şi dascăli. Ca-n dragoste, îşi aminteşte şi astăzi primul său instrument. „În 1976, părinţii mi-au cumpărat un pian «Элегия». Tăticul mi-a arătat acordul de septimă şi îl cântam la nesfârşit. Mă bucuram exact aşa cum se zice, ca un copil“, povesteşte Ciprian Oloi.

Pianul l-a învăţat ce înseamnă dragostea şi ura, perseverenţa şi libertatea. Cu timpul, a devenit pentru el mai mult decât un instrument muzical. „Este partenerul meu de viaţă, avem o relaţie mai specială. Uneori, nici nu vreau să-l văd sau să-l aud, fug de el, urc în maşină, care este o altă pasiune de-a mea, şi plec în lume. Îmi dau seama că, dacă am fi tot timpul împreună, ne-am plictisi, eu de el şi el de mine“, surâde artistul. Adept al compoziţiilor armonioase, în lista creaţiilor sale preferate îi trece pe Rahmaninov, Liszt, Brahms, Prokofiev, Poulenc.

MAROCUL, O AVENTURĂ

Şi-a făcut studiile la Liceul „Ciprian Porumbescu“ şi la Conservatorul „Gavriil Muzicescu“ din Chişinău, dar şi peste ocean, în Florida, unde a câştigat o bursă. În 1993, a plecat la Opera din Iaşi, unde timp de patru ani a fost corepetitor. Tot peste Prut, a primit şi propunerea de a pleca în Maroc. „Colega mea, soprana Johanna Rusu, mi-a zis: «Hai să plecăm într-o aventură». Era o perioadă favorabilă din punct de vedere artistic în România şi în, acelaşi timp, mai puţin veselă din punct de vedere moral. Am ales aventura. Am urcat în avion şi aici îmi cântă cucul de 15 ani“, spune muzicianul.

Marocul i-a oferit ceea ce nu găsise în Europa. „Senzaţia de libertate pe care o ai, uitându-te la valurile enorme care se sparg de coastă, e de nedescris. Ideea că aici se termină harta  şi de cealaltă parte e o altă lume, de care ne separă o imensă undă de apă, mă copleşeşte. Aici totul e mare, cerul e mai întins şi mai luminos. Mă simt cetăţean al lumii. E o senzaţie ce nu o trăieşti pe continentul european, unde sentimentul apartenenţei la o naţiune este destul de accentuat. Aici sunt rupt de tot, dezrădăcinat. La prima vedere, pare un disconfort, după ani, însă, realizezi că asta e libertatea“, mărturiseşte basarabeanul.

Printre superbele peisaje marocane, nu-i lipseşte aproape nimic. „Aş vrea să văd cupluri de îndrăgostiţi care se ţin de mână, se îmbrăţişează şi se sărută pe stradă. Aici nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Înainte, duceam dorul celor patru anotimpuri, cu toate senzaţiile şi mirosurile lor. Acum, însă, aştept cu nerăbdare să fie cald şi să merg la plajă“, recunoaşte el.

FOTO: Moldoveanul este căsătorit cu o marocancă pe nume Mariem Oloi

MEDITAŢII CU 50 DE COPII

Pentru că este o ţară cu o altă cultură, în Maroc e dificil să faci o carieră strălucită de pianist. „Îi invidiez din acest punct de vedere pe cei care au rămas în lumea noastră, ei au totuşi o relaţie între viaţa de zi cu zi şi muzica. În Europa, te ajută mult ceea ce vezi, arhitectura, un spirit ce îmbină şi motivează. Cu toate acestea, organizez aici, cu aceeaşi colegă Johanna Rusu, concerte, invităm solişti de operă şi instrumentişti din România“, susţine Ciprian Oloi.

Îşi împarte timpul şi cu 50 de copii, pe care îi învaţă să cânte la pian. Revede bucuria pe care a trăit-o atunci când a cântat prima compoziţie pe feţele învăţăceilor marocani, francezi, italieni, americani, coreeni sau japonezi. „30 din aceşti elevi îmi mănâncă ficatul (râde). Şi eu i-am chinuit pe profesorii mei, Dumnezeu să le dea sănătate!, dar ceea ce fac eu e cu totul diferit. Efortul meu în timpul orelor e mai mare decât al elevilor mei. Au fost cazuri în care unii au rămas cu o impresie foarte bună despre pian. Nu-şi pot imagina cum ar fi evoluat dacă nu făceau muzică“, afirmă pianistul.

Acum se pregăteşte de sărbătorile de iarnă. Începând cu luna decembrie, va susţine o serie de concerte la Genova împreună cu noul său grup, Mambo Italiano, pe care l-a format vara trecuta cu tenorul Marco Borella, flautista Daniela Piras şi percuţionistul Naudi Carbone. „Avem un repertoriu de muzică italiană. Intervin şi eu din când în când cu o piesă solo, îi las sa se odihnească. De data aceasta, pregătesc «Campanella» de Liszt/Paganini. Dacă tot e Crăciun, să sune clopoţeii! În rest, cântece de Crăciun internaţionale“, precizează muzicianul.

Cei care au auzit de Moldova ştiu doar că e în Europa de Est. Le zic că a fost parte a României, răpită de comunişti, şi atunci lucrurile devin clare. Ciprian Oloi, pianist basarabean din Maroc

NU VREA SĂ REVINĂ ACASĂ

Deşi are multe cuvinte de laudă despre cultura din Republica Moldova, nu vrea să se întoarcă acasă. A rămas cu gustul amar al anilor ’90, când a plecat din ţară, de aceea îi e de ajuns să revină pentru o săptămână ca să-şi potolească dorul. „Muzica clasică este apreciată şi luată în serios în Moldova. Nu vreau să fac comparaţii, dar într-o ţărişoară ca Moldova, într-un singur oraş, seara poţi vedea şi operă, şi teatru, şi un concert simfonic, de muzică uşoară sau populară. Suntem la un nivel foarte bun. E o moştenire fericită de la vechiul sistem şi e de apreciat că o putem păstra şi că o dezvoltăm în continuare“, crede Ciprian Oloi.

FOTO: Cu maşina sa, Alfa Romeo

Aplaudat de spectatori aleşi

În Maroc, Ciprian Oloi a avut parte de spectatori aleşi. „Acum trei ani, am cântat pentru fostul preşedinte Jacques Chirac şi soţia lui, de Revelion, în Sudul Marocului. În ianuarie, am avut onoarea să cânt la vila consulului american din Maroc, la cea de-a 70 aniversare a Conferinţei de la „Anfa“(n.r. un hotel din Casablanca unde în 1943 s-au întâlnit liderii SUA, Marii Britanii şi Franţei, un moment de referinţă pentru deciziile aliaţilor din cel de-al Doilea Război Mondial). La aceasta serată, a asistat şi nepotul fostului preşedinte american Franklin Delano Roosevelt“, susţine Ciprian Oloi.