Ministrul de Externe Andrei Galbur a fost primit de către preşedintele Parlamentului Estoniei, Eiki Nestor
0În cadrul vizitei sale oficiale în Republica Estonia, ministrul Afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur a fost primit, miercuri, de către preşedintele Parlamentului Estoniei, Eiki Nestor, şi a avut întâlniri cu membrii Comisiei pentru afaceri externe şi cu reprezentanţii Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova.
În cadrul discuţiilor purtate cu parlamentarii estonieni, a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea unor chestiuni de pe agenda relaţiilor bilaterale, precum şi a procesului de reforme şi de modernizare a Republicii Moldova conform Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. În acest context, a fost reiterat interesul reciproc în extinderea şi consolidarea relaţiilor de prietenie şi cooperare în diverse domenii dintre cele două ţări, inclusiv pe dimensiunea parlamentară.
A fost subliniată importanţa efectuării unor schimburi de vizite dintre cele două parlamente la diferite niveluri care ar putea oferi noi oportunităţi pentru promovarea dialogului interparlamentar şi efectuarea schimbului de experienţă.
Şeful diplomaţiei moldoveneşti Andrei Galbur efectuează, în perioada 13 – 14 aprilie, o vizită oficială în Estonia la invitaţia omologului său estonian Marina Kaljurand. Programul vizitei la Tallinn include întrevederi cu ministrul afacerilor externe Marina Kaljurand, preşedintele Parlamentului Eiki Nestor şi prim-ministrul Taavi Rõivas. Ministrul A. Galbur va ţine o conferinţă publică la Centrul pentru Parteneriatul Estic din Tallinn având ca temă implementarea Acordului de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.