Ministerul Sănătăţii: Situaţia epidemică la rujeolă este intens supravegheată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale informează că în cazurile de rujeolă suspectate anterior infecţia a fost confirmată prin investigaţii de laborator doar la un copil de şapte luni din Glodeni, care se află în prezent internat la spitalul din Bălţi. Acesta, nefiind eligibil pentru vaccinare după vârstă, a contactat boala după ce a călătorit cu părinţii în Ucraina în perioada sărbătorilor de iarnă, transmite IPN.

Potrivit conducerii ministerului, situaţia este intens supravegheată, întrucât în ţările vecine, România şi Ucraina, unde există focare de infecţii cu rujeolă, starea de lucruri este nefavorabilă din acest punct de vedere. Ambele state au probleme esenţiale la compartimentul vaccinarea populaţiei, nici jumătate din populaţie nu este imună.

Autorităţile dau asigurări că în Republica Moldova risc de epidemie nu există, pot fi înregistrate doar cazuri sporadice. Doar cei care nu sunt vaccinaţi la timp şi au fost în contact cu boala se pot îmbolnăvi. Adulţii care au primit demult vaccinul, în caz de contact cu persoanele infectate, pot să facă într-o formă mai uşoară boala.

Ministerul vine cu îndemnul către populaţie să vaccineze copiii, pentru că este unica metodă eficientă în prevenirea maladiei. În Republica Moldova, vaccinările se efectuează cu un ser combinat contra a trei infecţii: rujeola, oreionul şi rubeola, la vârstele de un an, 6-7 ani şi 15-16 ani. Pentru vaccinare sunt eligibili toţi copii cu vârsta de până la 18 ani, care n-au primit doza respectivă de vaccin la vârstele indicate.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite