Experţi şi activişti civici fac apel către ACUM şi PSRM să formeze o coaliţie antioligarhică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Grupul civic „Iniţiativa pentru Articolul 2 din Constituţie” face apel către Blocul ACUM şi PSRM să-şi consolideze eforturile pentru a crea o coaliţie antioligarhică în actualul Parlament. Aceasta, pentru a aproba legile necesare şi a crea condiţii pentru a desfăşura alegeri parlamentare anticipate libere şi corecte, în baza sistemului electoral proporţional.

Membrii grupului susţin că este cel mai raţional scenariu şi că nu există cauze argumentate care le-ar împiedica pe cele două partide să nu se aşeze la o masă de discuţii.

Într-o conferinţă de presă la IPN, expertul în energetică Sergiu Tofilat, cel care a dat citirii declaraţiei Grupului, a remarcat că, respectând voinţa alegătorilor, deputaţii partidelor care au dat asigurări şi au promovat programe antioligarhice sunt obligaţi să întreprindă totul pentru anularea sistemului mixt, numirea unei componenţe noi a CEC-ului, eliberarea justiţiei şi, în măsura posibilităţilor, a instituţiilor de forţă de sub controlul politic al Partidului Democrat, cu scopul de a desfăşura alegeri parlamentare anticipate libere şi corecte. Membrii Iniţiativei spun că nu au văzut suficientă voinţă politică şi eforturi care ar putea duce la schimbarea puterii şi la începerea procesului de revenire a Moldovei spre o democraţie veritabilă.

„Acţiunile şi declaraţiile nehotărâte şi vagi, înaintarea unor iniţiative şi condiţii nechibzuite din partea Blocului ACUM şi PSRM, au condus spre aceea că astăzi, la 38 de zile după alegeri, în pofida opţiunii foarte clare a electoratului, în Moldova nu s-a constituit o majoritate antioligarhică în Parlament, iar legislativul este nefuncţional”. Activiştii civici nu consideră formarea unei majorităţi în Parlament drept un scop în sine, dar menţionează că Moldova are nevoie de o majoritate politică, sarcina căreia este să creeze condiţii pentru desfăşurarea unor alegeri democratice veritabile. În acest sens, votarea situaţională a Blocului ACUM, în comun cu PSRM, constituie unicul scenariu posibil.

Expertul în politici publice, Ştefan Gligor, consideră că până acum nu a fost manifestată suficientă iniţiativă de către ambele formaţiuni politice. „Este regretabil faptul că blocul ACUM nu a pronunţat numele fracţiunii pe care o invită la negocieri. În acelaşi timp, este regretabil că PSRM a formulat o invitaţie care din start era clar că e inacceptabilă pentru Blocul ACUM”. Potrivit lui, indiferent de specificul fiecărui partid şi modul de a comunica lucrurile, „sunt obligaţi să ne demonstreze tuturor că au făcut tot posibilul pentru a găsi voturile necesare în adoptarea pachetului de legi privind anularea sistemului mixt, numirea unor noi membri în CEC şi organizarea unor alegeri libere anticipate”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite