Cum a reuşit o reţea de escroci să înstrăineze mai multe apartamente din Chişinău. Victimele erau sechestrate sau plasate în instituţii medicale de psihiatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO politia.md
FOTO politia.md

Oamenii legii au efectuat marţi, 4 decembrie, 18 percheziţii la domiciliile şi unităţile de transport a şase persoane, suspectaţi de comiterea a 15 infracţiuni de escrocherii imobiliare în Chişinău, trafic de fiinţe umane şi privaţiune ilegală de libertate, Aceştia au cauzat victimelor prejudicii în sumă de peste 8 milioane de lei.

Reţeaua de escroci imobiliari a fost anihilată ca urmare a unor investigaţii desfăşurate de forţele de ordine timp de doi ani, timp în care au fost efectuate acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţie în privinţa făptuitorilor.

În perioada 2008-2016, un grup criminal organizat, bine structurat, compus din femei şi bărbaţi, cu vârsta cuprinsă de 20-50 ani, care au creat o schemă criminală prin care selectau persoane social-vulnerabile şi cu dizabilităţi psihice din Chişinău, care aveau în proprietate bunuri imobile şi care aveau datorii acumulate la serviciile comunale. 

Făptuitorii le promiteau victimelor un trai mai bun, garantând acestora alte locuinţe de trai în localităţile rurale din Republica Moldova, cu achitarea integrală a datoriilor acumulate la serviciile comunale. Însă, făptuitorii îi transportau în regiunea transnistreană, unde erau sechestraţi pentru ani de zile, fiind impuşi să muncească la câmp, fără a fi remuneraţi. 

La una din victime, care a atins vârsta de pensionare, prin înşelăciune şi abuz de încredere, prin procură, făptuitorii periodic ridicau pensia acesteia de la oficiul poştal, banii fiind utilizaţi de către membrii grupului criminal.

Altă victimă, sub ameninţări fizice şi psihice, a fost impusă să comită o infracţiune de escrocherie imobiliară, în comun cu unii membri ai grupului criminal. 

În continuare, membrii grupului criminal organizat, prin falsificare de documente, se prezentau la birourile notariale din Chişinău, unde în bază de procură înstrăinau imobilele, cauzând victimelor daune materiale în proporţii deosebit de mari. După tranzacţiile de vânzare a imobilelor, membrii grupului criminal eliberau persoanele din locuinţele temporare sau le plasau în instituţiile medicale psihiatrice, lăsându-le fără adăpost, ajungând oameni ai străzii. 

În urma efectuării  percheziţiilor, forţele de ordine au reţinut şase persoane, membri ai grupului criminal, fiind depistate şi ridicate acte perfectate notarial, extrase din Registrul bunurilor imobile pe diferite bunuri imobile din Chişinău, înscrisuri ciornă, telefoane mobile, alte documente şi obiecte ce au importanţă pentru cauza penală.  

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi pentru comiterea infracţiunii de trafic de fiinţe umane, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 20 de ani, pentru comiterea infracţiunii de privaţiune ilegală de libertate, ei riscă închisoare de la 3 la 7 ani, pentru escrocherie – riscă închisoare de la 8 la 15 ani, iar pentru confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false – riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 5 ani.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite