Ce a decis Dorin Chirtoacă la prima şedinţă din mandatul al treilea. „Chişinăuieni, mă mândresc cu voi!”
0
Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, cel care a câştigat duminică al treilea mandat la primăria Capitalei, se arată dispus să colaboreze cu toate fracţiunile care vor constitui noul Consiliu Municipal Chişinău.
Luni dimineaţă, Dorin Chirtoacă s-a prezentat, ca deobicei, la şedinţa serviciilor operative ale Primăriei. În debutul şedinţei, primarul a fost felicitat de colegi pentru victoria din turul al doilea al alegerilor locale.
Acesta a făcut apel la conlucrare în viitorul său mandat cu toate fracţiunile din CMC, în special cu cele proeuropene. „Solicit dlui Brânzaniuc (Vadim Brânzaniuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei - n.r.) să colectăm programele electorale ale tuturor partidelor din actualul Consiliu Municipal Chişinău, să facem o sinteză şi să vedem ce putem prelua din fiecare program”, a declarat Chirtoacă. „Ne vom uni eforturile cu partidele proeuropene care au trecut pragul electoral, de la celelalte partide vedem ce putem prelua din programele lor pentru Primărie”.
De asemenea, primarul a spus că activitatea din al treilea mandat se va baza pe trei direcţii, inclusiv pe comunicarea cu cetăţenii. „Să împărţim priorităţile în trei direcţii: ceea ce putem face noi (Primăria şi CMC - n.r.), ce putem propune Guvernului şi ce putem propune, la nivel legislativ, Parlamentului pentru modificări în legi. Oamenii trebuie să cunoască ce lucruri ţin de Primărie şi ce - nu”.
Dorin Chirtoacă a transmis şi la finalul şedinţei Primăriei un mesaj.
Rezultatul obţinut nu este doar al meu, dar al tuturor colegilor noştri, de la măturători şi taxatori, până la funcţionari şi şefi de departamente. Este evident că, dacă oamenii n-ar fi avut încredere în noi, în Chişinău ar fi fost situaţia de la Bălţi, Orhei sau Comrat. Dar asta ne responsabilizează. Pentru o capitală este o excepţie, că am câştigat al treilea mandat. Eu pot spune că sunt un om realizat. Noi trebuie să ne debarasăm de toate deprinderile tranziţiei, de lucrurile de dinaintea anilor '89. Trebuie să arătăm că ne ridicăm cu o treaptă mai sus în fiecare an. Prin aceasta îndreptăţim aşteptările oamenilor. Prin proiectele noastre vom obţine cea mai mare încredere într-o instituţie. Cei care n-au votat pentru noi – nu-i putem condamna, cu tot vectorul estic. Sper că îi vom convinge că opţiunea majorităţii este bună şi pentru ei. Ei sunt tot cetăţenii noştri şi sper să-i convingem să aibă o altă opţiune data viitoare. Chişinăuieni, mă mândresc cu voi. Ţara nu vă va uita!
CITIŢI ŞI:
Dorin Chirtoacă rămâne primarul Chişinăului. Dodon: „Nu recunoaştem rezultatul acestor alegeri!”
Mulţumirile lui Dorin Chirtoacă şi mesajul pentru Zinaida Greceanîi