Începe vânătoarea muncii la negru în Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipe multidisciplinare, formate din specialiştii mai multor instituţii de stat, urmează să desfăşoare un şir de activităţi menite să identifice contribuabilii care practică achitarea salariilor „în plic” şi „munca la negru”.

Un regulament comun privind lucrul echipelor multidisciplinare a fost semnat marţi, 5 mai, de Confederaţia Naţională a Sindicatelor, Inspectoratul General al Poliţiei, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi Inspectoratul de Stat al Muncii au semnat, transmite IPN.

Şeful IGP, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat că la identificarea agenţilor economici care încalcă legea membrii echipelor multidisciplinare vor ţine cont de disponibilitatea de numerar, desfăşurarea muncii în sectoarele tradiţionale, dar şi cifra de afaceri semnificativă în raport cu fondul de salarizare.

Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a comunicat că vor fi organizate diverse seminare la întreprinderi pentru conştientizarea de către salariaţi a efectelor negative ale „muncii la negru” şi a „salariilor în plic”. Iar directorul Inspectoratului de Stat al Muncii, Dumitru Stăvilă, a spus că aceste fenomene provoacă concurenţa neloială şi duc la distrugerea economiei sănătoase.

Potrivit statisticilor la care fac referire sindicatele, 57% din munca angajaţilor este nedeclarată, iar în economia neformală sunt folosite miliarde de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite