97 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Cum au sărbătorit chişinăuienii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, la Chişinău s-au recitat poezii patriotice, s-au depus flori şi s-au ţinut conferinţe care au marcat 97 de ani de la unirea Basarabiei cu România, eveniment înfăptuit pe 27 martie 1918.

Primăria Chişinău în parteneriat cu Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe au depus flori la mormintele deputaţilor care au făcut parte din Sfatul Ţării, înmormântaţi la cimitirul central din capitală. 

La Academia de Muzică Teatru şi Arte Plastice, locul în care a fost votată Unirea, a avut loc o conferinţă despre evenimentul istoric remarcabil din 1918. Participanţii au discutat despre contextul în care a avut loc Unirea, dar şi importanţa actului pentru cele două ţări româneşti.

Totodată, pe parcursul zilei au fost distribuite mai multe pliante cu cei şapte primari ai Chişinăului care au fost deputaţi în Sfatul Ţării.

Concert în amintirea Unirii

Maestrul Gheorghe Zamfir şi interpreta Sofia Vicoveanca vor oferi în această seară un spectacol extraordinar de muzică populară „Dorurile noastre toate” care va avea loc la  Palatul Naţional „Nicolae Sulac”. Intepreţii vor fi acompaniaţi de Orchestra Naţională de muzică populară „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros.

În această zi s-a aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova ministrul delegat al României pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr. Oficialul s-a întâlnit cu prim-ministrul Chiril Gaburici şi cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti. Deputatul a reconfirmat disponibilitatea de a continua proiectele de modernizare în ţara noastră şi sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova. „Sperăm să avem în continuare relaţii bazate pe spritul colaborării, identificării temelor comune şi dezvoltării democratice a Republicii Moldova şi României. Cred că suntem partenerii pe care puteţi conta”, a subliniat oficialul român.

Şi românii plecaţi peste hotare au sărbători această zi. Diaspora din Paris, Roma, Padova, Veneţia, Bologna, Atena, Barcelona şi alte oraşe au afişat bannere cu mesaje unioniste.

Acţiunile de celebrare a unirii Basarabiei cu România vor continua şi în următoarele zile. Duminică, 29 martie, la ora 14.00, la Chişinău, membrii Mişcării Tinerii Moldovei vor participa la Marea Adunare Tricoloră, organizată de Acţiunea 2012, pentru a spune că „Unirea înseamnă acelaşi tricolor”.

marsul tricolorului chisinau 29 martie 2015
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite