Violată de cel care i-a dat viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

I s-a întâmplat unei fetiţe de 12 ani din localitatea Ciula, judeţul Sălaj. Grozăvia a fost descoperită, întâmplător, de oamenii legii, după ce un vecin a sesizat că bărbatul care s-a dovedit a fi apoi tatăl violator îşi bate soţia şi copii.

Sesizarea a fost făcut vineri după-amiază, iar sâmbătă, 4 ianuarie, poliţiştii au verificat cele semnalate şi au descoperit că, pe lângă agresiuni, bărbatul, pe nume Ionel Chiş, în vârstă de 51 de ani, se face vinovat şi de viol şi de incest. Poliţiştii l-au reţinut, iar duminică a fost prezentat în faţa magistraţilor Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis cererea, astfel că bărbatul va petrece cel puţin următoarele 29 de zile în arestul IPJ.

Fetiţa împreună cu mama şi cei doi fraţi ai ei au fost preluaţi de asistenţii sociali. 

Din păcate, nu este singurul caz de acest gen petrecut în ultima perioadă în Sălaj. În luna august a anului trecut, un alt bărbat, de acea dată din localitatea Popeni, a fost arestat după ce oamenii legii au descoperit că îşi viola, de cel puţin doi ani, fiicele acum în vârstă de 10, respectiv 12 ani. În luna decembrie, el a fost condamnat la 16 ani de închisoare cu executare.

Citeşte şi Bărbatul care şi-a violat timp de doi ani copilele, condamnat la 16 ani de închisoare

Cinic, dar adevărat: în Sălaj, cele mai multe violuri au loc "în familie"

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite