Venit de lichidator: a făcut peste un milion de lei net, într-un an, din prăbuşirea firmelor afectate de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza a crescut exponenţial veniturile lichidatorilor, care au ajuns să-i depăşească, pentru al doilea an consecutiv, pe cei consideraţi până acum cei mai bine plătiţi liber-profesionişti: notarii. În Sălaj, cel mai de succes lichidator a adunat anul trecut venituri nete de peste un milion de lei.

Pentru al doilea an consecutiv, topul liber-profesioniştilor cu cele mai mari venituri din Sălaj nu este condus de notari, ci de un lichidator, care bate toate recordurile în materie de venituri din profesii liberale realizate vreodată în judeţ. 

Mai exact, dacă anul trecut, topul era condus de un practician în insolvenţă din Zalău (posibil acelaşi), care realizase în anul precedent (2012) un venit net de 473.264 de lei, acum, ocupantul locului I a câştigat, într-un an (2013), 1.020.608 lei. Este vorba despre un practician în insolvenţă din Zalău, a cărui identitate este considerată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj drept informaţie confidenţială.

Pe locul al doilea găsim un avocat sau un jurist din Zalău, cu venituri nete în cuantum de 787.667 de lei.

Nici notarii nu au dus-o, totuşi, prea rău, în ciuda crizei imobiliare, ei ocupând locurile 3, 4, 5 şi 6 din acest top. Pe locul trei avem, astfel, un notar  din Zalău, cu venituri de 572.728 de lei, pe patru - un altul din Zalău, cu 571.865 de lei, pe cinci - un notar din Şimleu Silvaniei, cu venituri calculate la 570.565 de lei, iar pe şase - un notar din Zalău, care a realizat în 2013 venituri nete în sumă de 449.873 de lei.

Locul 7 este adjudecat de un alt practician în insolvenţă, din Zalău, cu venituri de 314.670 de lei. Locul 8 este ocupat de cineva care activează în domeniul consultanţei în domeniul relaţiilor publice şi al comunicării, care a câştigat anul trecut 227.768 de lei.

Pe poziţia a noua este un executor judecătoresc, cu 212.544 de lei realizaţi anul trecut, iar pe a zecea, un notar din Şimleu Silvaniei, cu 206.655 de lei.

Au dispărut din top, faţă de anul trecut, expertul în evaluări, expertize şi consultanţă din Jibou, ocupantul, atunci, al locului patru,  şi medicul, tot din Jibou, de pe locul zece, cu venituri de 202.667 de lei.

Citeşte şi: 

Salariile medicilor, între 1.700 de lei şi 11.000 de lei pe lună

Zalău: Şase notari, în topul celor mai bine plătiţi zece liber profesionişti, cu venituri nete de zeci de mii de lei pe lună

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite