Sanctuarul liliecilor rari din Sălaj, interzis muritorilor de rând din cauza gafei unui funcţionar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O peşteră din Sălaj, Peştera Măgurici, a fost declarată arie protejată de interes comunitar datorită faptului că trei dintre cele cinci specii de lilieci ce trăiesc în galeriile întunecate de aici sunt specii rare, desemnate priorităţi EUROBATS. O gafă a unui funcţionar face ca locul să fie inaccesibil publicului.

Peştera se află într-o arie protejată în suprafaţă de 90 de hectare, situată  pe teritoriul administrativ al comunei Ileanda, în apropierea localităţii Răstoci, pe drumul european E 58. Galeriile întunecate ale peşterii adăpostesc cinci specii de lilieci, dintre care trei, Rhinolophus ferrumequinum (liliac mare cu potcoavă), Rhinolophus hipposideros (liliac mic cu potcoavă) şi Miniopterus schreibersii (liliac cu aripi lungi) sunt priorităţi EUROBATS (Agreement on the Conservation of Populations of European Bats - Convenţia Europeană de Conservare a Populaţiilor de Lilieci). Este principalul motiv pentru care peştera a fost declarată arie protejată de interes comunitar şi a fost inclusă, începând cu anul 2002, într-un program naţional de monitorizare a liliecilor, care continuă şi în prezent.


Deloc lipsit de importantă este şi o altă caracteristică a peşterii. Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Agenţiei de Protecţia Mediului Sălaj, acolo a fost identificată şi o întreagă gamă de minerale rare, multe dintre ele de o mare importanţă pentru studiul mineralogiei, datorită semnalării acestora în puţine locaţii din Europa şi chiar mondiale.


Consultantul a uitat să depună clarificările

Toate aceste elemente care dau unicitate peşterii din Sălaj sunt cunoscute, însă, de foarte puţină lume, iar la această situaţie contribuie, în parte, legislaţia europeană, care impune măsuri drastice de protajare a liliecilor. Din acest motiv, Primăria Ileanda, în a cărei administrare se află aria protejată, are sarcina de a se asigura că în sanctuarul liliecilor rari de la Măgurici nu intră neaveniţi. Există, totuşi, posibilităţi moderne de a valorifica interesul pentru astfel de rarităţi, iar administraţia locală tocmai a ratat, din neglijenţa unui consultant, o astfel de oportunitate. Este vorba despre un proiect,  ‘Măsuri concrete pentru protecţia şi conservarea liliecilor din situl Natura 2000 Peştera Măgurici’, aflat din 2012 în implementarea Primăriei Ileanda,cu o valoare totală de 545.580 lei, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu.
”Prin proiect, am fi montat camere video în peşteră, iar afară, aproape de zona intrării în galerie, am fi construit în încăpere cu monitoare, pe care să fie transmise în timp real imaginile captate înăuntru”, explică primarul Petru Satmari.


Proiectul nu a mai ajuns, însă, niciodată, la finalizare, iar edilul îl indică drept vinovat pe consultant, care nu ar fi depus la timp clarificările cerute de organismul intermediar. ”E-adevărat, nici eu nu l-am monitorizat pe consultant, gândindu-mă că ştie el ce are de făcut. Dar, la un moment dat, am fost anunţat că am pierdut finanţarea pentru nedepunerea la termen a clarificărilor”, se justifică primarul.

Vă mai recomandăm:

FOTO Blocul bântuit de „vampiri”, din Zalău. Sute de lilieci şi-au găsit loc în clădire şi îi terorizează pe locatari


 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite